G4Media.ro

ULTIMA ORĂ România, Bulgaria şi Republica Moldova – puse pe lista neagră…

ULTIMA ORĂ România, Bulgaria şi Republica Moldova – puse pe lista neagră de Austria. Românii care vor să intre în Austria trebuie să stea două săptămâni în carantină

Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Ministerul austriac de Externe a anunțat oficial măsura pe contul de Twitter:

Orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (la COVID-19), au declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, au adăugat cei doi demnitari.

În plus, cetățenii austrieci aflați acum în România, Moldova și Bulgaria sunt sfătuiți să părăsească imediat țara respectivă, potrivit publicației austriece Kurier.

Decizia guvernului austriac vine după ce în România se înregistrează constant creșteri ale numărului de infectări cu Covid-19. Săptămâna trecută a fost cea mai neagră pentru România de la debutul pandemiei.

Foto: InquamPhotos

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Asta e, cifre mari=14 zile odihna. Poate ne mai disciplinam si noi, desi slabe sperante.

  2. Multumim dragi compatrioti, multumim PNL, multumim PSD (& CO) 🙁

  3. Daca aveau de cules ceva sparanghel, taranii astia de austrieci nu mai impuneau nicio carantina

    • Taranii astia de austrieci cum ii numesti sunt la ani lumina inaintea noastra ca si respect si civilizatie..oleaca de disciplina nu ne-ar strica ..

      Ca de obicei si in situatia covid. am inceput bine si dupa ne lenevim. expresia ca tiganul la mal ni se potriveste bine cam in toate situatiile…

      PS. cules de sparanghel ne ducem de buna voie nu vin iei sa te ia cu forta 😉

    • DA da … romanul are mereu o scuza… intotdeauna sunt altii de vina, el este corect si cinstit doar ca il exploateaza ceilalti … altfel ar fi fost departe ..

    • La muncă iau oameni, îi țin in „carantină activă”, doar muncă si somn. Pentru concedii e mai nasol. S-au sistat anul ăsta. 😥

    • sunt niste scursuri umane, am avut niste lucruri de rezolvat prin institutiile lor, i-am intrebat daca vorbesc englezea, au spus ca da, insa au refuzat sa continue in engleza

      nu mai ridicati in slavi toti praduitorii

  4. reciprocitate , asta e golaneala , de maine austriecii care trec prin tarile astea 14 zile carantina!

  5. Multumim romani retardati pentru ca daca nu ne izolam noi ne izoleaza altii.

  6. Este un joc politic murdar legat de alte treburi: transport, finante, influenta politica.
    Austriecii, pardon „liderii” Austriei se kk pe ei, si atat tot, iar ai nostri la fel pentru ca nu au curajul sa ii infrunte pe Austrieci (inclusiv pentru ca nu stiu cum sa-i infrunte – pentru ca nu-s competenti).

    • Sa ii infrunte cu ce? Cu un val de pandemie pe care romanii nu o pot controla din lipsa de respect pentru niste masuri elementare de igiena? Ar fi bine ca românii sa isi schimbe perceptia despre ei ca ar fi buricul pământului, sa isi faca curățenie in ograda lor si pe urma vor fi respectati si de ceilalți!

    • Ce sa infrunte dragule?? Daca noi suntem prosti si ne infectam ca prostii ce trb si ei sa se infecteze cu noi sau cum? pt asta sa ne batem.

      Pt jocurile politice restu transport etc. fiecare isi apara interesul dar mai lasati teoriile conspirationiste ca nu au bagat restrictia asta ca sa nu mai treaca transportorii romani si sa ne sugrume economia.

      Au bagat pt ca suntem prosti si fata de restul Europei unde cetatenii stiu sa faca un efort colectiv si respecta cat de cat masurile de preventie.. la noi e vestul salbatic fiecare se bate pentru dreputl de a sta cu buricul la soare anul asta.. ca altfel murim .. Spiritul de „natiune sudata” il avem doar cand ne ghioraie matzele si vrem salarii mai mari … din pacate..

    • Marcu, faci confuzie intre masurile elementare de igiena si masurile adecvate de management a unei boli epidemice numite COVID-19 — una bucata boala dintre multele, dar care a devenit motiv de manevre politice in toate directiile.
      Legat de buricul pamantului, este o boala peste tot: toti se cred buricul Pamantului, inclusiv Austriecii. Si da, este o boala rea.

    • Marcu, nu stii ce vorbesti. Nimeni nu poate controla aceasta pandemie. Cine crede contrariul, pardon, pacatuieste de boala buricului (Pamantului) pe bune. Mai termina cu „masurile de control” si „masurile de igiena”.
      Problema nu este cu virusul acesta (SARS-CoV-2), ci cu sistemul imunitar al oamenilor si cu sistemul de sanatate „manageriat” de niste impostori si in Romania si in alte parti unde au reusit sa se fofileze cu ajutorul BIROCRATIEI care mananca tarile dinauntru.

    • Delirezi Ioane … austriecii au ceva cu noi ? Virusul nu exista , știm . Bine ca i-ai deconspirat tu … când îți zic toți din jurul tău ca greșești și esti prost iar tu ignori , ajungi in situația de a fi marginalizat … pt binele comun

  7. Multumim pentru manipularea PNL, si pentru dorinta de a da in PSD prin manipularea numarului de imbolnaviti. Chiar trebuie sa ne distrugeti viata, joburile, sanatatea din dorinta de a mai pune unn ban negru deoparte? Sau de a arata ca CCR lasa bolnavii pe strada, cand decizia va cere sa respectati constitutia? Puteati pregati legea de cand s-a depus contestatia la CCR. Dar nu ati facut!
    Cand ati mintit cu imbolnavitii – cand ati ridicat starea de urgenta sau acum cand aveti masti de vandut?
    Lasati campania electorala (PSD+PNL+USR),, si lasati-ne sa traim si sa muncim.

  8. Lasa ca primeste Klaus un yelwfon si pleaca iar la cules.

  9. Sunt mana-n mana Austria cu Romania ! Se vede de la o posta ! :))))))))))))))))))

    PS. Sa ne salveze Dragnea ! Sa evadeze si sa fuga in munti si de acolo sa organizeze lupta impotriva statului paralelogram ! Pardon paralelipipedic… ptiu… paralel ! :))))))))))))

  10. Erste- BCR si Raiffeisen nu au fost scutite de plata celor 700 milioane (cum a vrut Catu sa faca prin OUG). S-a raliat si OMV pentru ca nu au avut scutirile si inlesniliore promise si profitand de prostia guvernului care in contianuare nu testeaza suficient si nu fac studii serioase arata cartonasul!
    Crede cineva ca daca se inchide o granita sau pui oamenii in carantina se opreste raspandirea? Pe bune?

  11. Iti dai seama ce-am pierdut … E de bun simt ce-au facut Osterlihii. Pana invata romanul sa se spele mai trec cateva pandemii …

  12. Asa trebuie!!!Românii doar la sparanghel,capsuni,si …carantină!!!Poate învață sa se spele,sa pastreze distanta si sa poarte masti cat stau 14 zile in Austria…in carantina!!!Dar nu la PANDORF!!! sau pe străzile Wiennei!!!