Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Update: Comisarul european Margrethe Vestager a anunţat marţi că Executivul comunitar a deschis o nouă investigaţie asupra subvenţiilor de care au beneficiat producătorii chinezi de turbine eoliene, care sunt destinate pentru o serie de parcuri eoliene construite în Europa, inclusiv în România, transmite Reuters, citat de Agerpres.
„Astăzi, demarăm o nouă anchetă asupra furnizorilor chinezi de turbine eoliene. Investigăm condiţiile pentru dezvoltarea de parcuri eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria”, a declarat Margrethe Vestager, într-un discurs pronunţat la Universitatea Princeton din SUA. În acest discurs, Margrethe Vestager nu a dezvăluit identitatea companiilor chineze vizate.
În replică, un organism care reprezintă interesele companiilor chineze la Bruxelles şi-a exprimat „profunda nemulţumire” cu privire la ceea ce a catalogat drept protecţionismul şi lipsa de transparenţă din partea UE, în contextul în care introduce noi reguli destinate să contracareze ajutoarele de stat de care beneficiază companiile străine. „Această acţiune trimite un semnal negativ la nivel global sugerând discriminarea împotriva companiilor chineze şi sprijinind protecţionismul”, susţine Camera chineză de comerţ în Uniunea Europeană.
Citește integral pe economedia.ro