G4Media.ro

UE doreşte să prelungească protecţia acordată refugiaţilor ucraineni, dar începe un proces…

Sursa Foto: Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați CTR Nicolina

UE doreşte să prelungească protecţia acordată refugiaţilor ucraineni, dar începe un proces de reflecţie asupra viitorului lor

Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în UE şi s-a angajat pentru prima dată într-o reflecţie asupra viitorului lor, transmite AFP.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic care le permite să rămână, să muncească şi să aibă acces la ajutoare în Uniunea Europeană, transmite Agerpres.

În prezent, 4,3 milioane de ucraineni se află în această situaţie, fiind distribuiţi în principal în Germania, Polonia şi Cehia.

Acest statut trebuie reînnoit anual, ceea ce executivul european îşi propune să o facă pentru a patra oară, până în martie 2027, având în vedere că războiul este încă în desfăşurare. Propunerea Comisiei va fi examinată la mijlocul lunii iunie de miniştrii de interne ai celor 27 de state membre, care ar trebui să o adopte, în cazul în care nu apare vreo surpriză.

Unele ţări din UE încep să dea semne de nerăbdare în faţa acestui conflict fără o soluţie evidentă, precum Polonia, de mult timp un susţinător neclintit al Kievului, dar care are de duminică un nou preşedinte ales pe promisiunea de a reduce avantajele acordate refugiaţilor ucraineni, sau Germania, al cărei guvern îşi înăspreşte din ce în ce mai mult politica migratorie şi ia în considerare reducerea ajutoarelor acordate refugiaţilor ucraineni.

Conştientă de aceste tensiuni, CE pune pentru prima dată pe masă recomandări cu privire la viitorul ucrainenilor pentru a asigura statutul celor care rămân în Europa şi pentru a pregăti primele întoarceri în Ucraina.

„Din 2022, protejăm persoanele care fug de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi continuăm să o facem”, a subliniat şefa executivului european, Ursula von der Leyen.

„Şi, împreună cu Ucraina, pregătim terenul pentru ca oamenii să poată să se întoarcă acasă şi să îşi reconstruiască locuinţele când va fi sigur”, a afirmat ea.

Concret, CE propune ca statele membre să înceapă să le acorde ucrainenilor vize naţionale, de exemplu, vize de muncă sau de student.

O altă propunere vizează facilitarea deschiderii de centre de informare în întreaga Europă pentru a permite ucrainenilor să se informeze despre situaţia din Ucraina şi să faciliteze demersuri administrative, precum reînnoirea paşapoartelor.

Programe de returnare voluntară pentru ucraineni şi vizite organizate pentru a constata starea de distrugere a oraşelor lor este o altă propunere prezentată de CE.

Se au în vedere, de asemenea, excepţii în această politică de returnare pentru persoanele cu probleme de sănătate (de exemplu cele care urmează chimioterapie), persoanele vulnerabile şi familiile cu copii.

Bruxellesul dă asigurări că aceste măsuri au fost stabilite în strânsă coordonare cu Ucraina, care „are nevoie de cetăţenii săi” pentru reconstrucţia ţării.

Aceste măsuri vor putea fi aplicate „când situaţia o va permite”, o formulare destul de vagă, care nu menţionează în mod deliberat sfârşitul războiului.

Dincolo de situaţia din Ucraina, executivul european este supus unor presiuni tot mai mari pentru a înăspri politicile sale migratorii din cauza creşterii dreptei şi a extremei drepte pe întreg continentul european.

CE avansează metodic pe acest dosar, prezentând în ultimele luni măsuri care să accelereze expulzările străinilor în situaţie neregulamentară şi să limiteze posibilităţile de azil pentru cetăţenii din anumite ţări, notează AFP.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.