G4Media.ro

Ucraina negociază cu Bulgaria achiziţia unor reactoare nucleare ruseşti

sursa foto: Unsplash/ Mick Truyts

Ucraina negociază cu Bulgaria achiziţia unor reactoare nucleare ruseşti

Ucraina speră ca până în iunie să semneze cu Bulgaria un acord pentru achiziţia a două reactoare nucleare de concepţie rusească, planul fiind ca acestea să fie instalate la centrala de la Hmelniţki (în vestul Ucrainei) pentru a compensa pierderea centralei atomoelectrice Zaporojie care este ocupată de trupele ruse, a declarat directorul operatorului ucrainean Energoatom într-un interviu publicat vineri de Reuters.

„Negocierile între guvernele ucrainean şi bulgar continuă (…) şi cred că undeva prin iunie vom avea rezultatele încheierii contractelor cu Bulgaria pentru achiziţia acestui echipament”, a afirmat directorul Energoatom, Petro Kotin.

Acesta a precizat că primul reactor va putea fi instalat într-o perioadă scurtă de timp, al doilea însă mai târziu, iar lucrările pentru acesta din urmă ar putea începe în 2-3 ani, perioadă necesară pentru realizarea turbinei unităţii şi au fost iniţiate discuţii preliminare cu compania americană General Electric pentru fabricarea acestei turbine.

Responsabilul ucrainean a menţionat, de asemenea, că preţul reactoarelor este încă subiect de negociere între Kiev şi Sofia, afirmând că Bulgaria doreşte să crească suma de 600 de milioane de dolari cerută iniţial, transmite Agerpres.

„Există o dorinţă constantă a părţii bulgare de a obţine un beneficiu peste aceste 600 de milioane şi, pe măsură ce trece timpul, ei avansează un preţ şi mai mare, dar noi ne concentrăm în continuare pe preţul de 600 de milioane de dolari”, a explicat directorul societăţii ucrainene ce administrează sectorul energiei nucleare.

El a mai spus că Ucraina intenţionează să instaleze tot la centrala de la Hmelniţki alte două unităţi, bazate pe reactorul american AP-1000.

Cele şase reactoare ale centralei Zaporojie ocupate de trupele ruse sunt în prezent puse pe pauză. Ucraina mai are trei centrale atomoelectrice, care însumează nouă reactoare, dintre care două sunt la centrala de la Hmelniţki.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...