Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O întreprindere militară situată în Ceboksarî, la 600 km est de Moscova, a fost atacată de drone şi rachete de croazieră ucrainene în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce partea rusă a raportat interceptarea a peste 300 de drone pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
„La primele ore ale zilei, Ceboksarî a fost atacat cu rachete. Încă nu ştim nimic despre numărul victimelor şi daunele aduse infrastructurii”, a informat guvernatorul regiunii Ciuvaşia (în zona Uralilor), Oleg Nikolaiev, pe reţelele sociale.
Potrivit unor canale de Telegram, obiectivul principal al Kievului a fost întreprinderea militară VNIIR-Progress, care a fost ţinta unor atacuri cu drone şi rachete în trecut. Aşa cum se poate vedea într-una din înregistrările video publicate de canalul Exilenova+, atacul a fost efectuat cu rachete Flamingo.
În acelaşi timp, în regiunea Vladimir, la 170 de kilometri est de Moscova, au fost înregistrate două incendii din cauza unor atacuri cu drone.
La Samara, 855 km sud-est de capitala rusă, drone ucrainene au lovit o rafinărie de petrol al companiei de stat Rosneft, una dintre cele mai mari din regiune, deşi autorităţile nu au confirmat încă lovitura.
Guvernatorul regiunii Penza (vecină cu Samara), Oleg Melnicenko, a comunicat că apărarea antiaeriană a doborât două drone în zonă. Oficialii au anunţat, de asemenea, o alertă pentru riscul de atacuri cu rachete.
Autorităţile din Voronej, 400 km sud de Moscova, au confirmat că au distrus peste 40 de drone care survolau regiunea.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a afirmat că au fost distruse patru drone care se îndreptau spre capitala rusă.
În oraşul Sevastopol, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, drone ucrainene au lovit clădirea muzeului şi monumentul apărării Sevastopolului din 1854-1855, unde s-a declanşat un incendiu.
Ministerul rus al Apărării a informat despre doborârea a 326 de drone ucrainene deasupra regiunilor Belgorod, Briansk, Volgograd, Voronej, Kursk, Kaluga, Lipeţk, Nijni Novgorod, Rostov, Riazan, Samara, Saratov, Smolensk, Orel, Tver, Tula, Ulianovsk, Krasnodar şi regiunea Moscova.