Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Justiţia iraniană a condamnat la moarte trei persoane pentru asasinarea în 2020 a lui Mohsen Fakhrizadeh, expert de prim rang în fizică nucleară, a anunţat marţi puterea judiciară, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.
‘Procedurile judiciare pentru aceste trei persoane s-au desfăşurat în faţa tribunalului revoluţionar din Urmia, iar persoanele au fost condamnate în primă instanţă la moarte. Cazul este acum în faza de apel’, a declarat purtătorul de cuvânt al puterii judiciare, Asghar Jahangir, într-o conferinţă de presă la Teheran.
Mohsen Fakhrizadeh a fost ucis în noiembrie 2020 în apropiere de Teheran, într-un atac comis împotriva coloanei în care se afla.
Iranul a acuzat Israelul că a comanditat atentatul, comis – potrivit autorităţilor iraniene – cu ajutorul unei bombe şi al unei mitraliere cu telecomandă.
Israelul nu a reacţionat niciodată la aceste acuzaţii.
‘După anchetă, trei persoane din cele opt arestate în provincia Azerbaidjanul de Vest au fost acuzate de spionaj în favoarea regimului de ocupaţie al Israelului’, a declarat Jahangir.
Cei trei mai erau ‘suspectaţi că au transportat materiale în Iran pentru asasinarea martirului Fakhrizadeh, sub acoperirea de contrabandă cu băuturi alcoolice’, a adăugat el.
Justiţia iraniană a inculpat la sfârşitul lui 2022 nouă persoane pentru ‘corupţie pe pământ’ şi ‘cooperare cu Israelul’ pentru acest asasinat, a indicat la acea vreme Masoud Setayeshi, un alt purtător de cuvânt al puterii judiciare.
În 2018, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu îl prezentase pe Fakhrizadeh ca fiind directorul unui program nuclear militar secret, despre care Iranul neagă permanent că ar exista.