G4Media.ro

Transportatorii polonezi vor suspenda blocajul de la graniţa cu Ucraina până la…

Sursa foto: Inquam Photos / Tudor Costache

Transportatorii polonezi vor suspenda blocajul de la graniţa cu Ucraina până la 1 martie, anunță Guvernul de la Varșovia

Transportatorii polonezi care blochează graniţa cu Ucraina din noiembrie pentru a denunţa concurenţa neloială din partea Kievului îşi vor suspenda protestul, a anunţat marţi ministrul polonez al infrastructurii, Dariusz Klimczak, potrivit AFP, transmite Agerpres.

„Avem acest acord, acordul aşteptat nu numai de transportatorii polonezi, ci şi de mulţi antreprenori din Polonia, de Comisia Europeană şi de Ucraina”, a declarat marţi presei oficialul polonez, după semnarea unui acord cu reprezentanţii greviştilor.

„Protestele se vor opri până la 1 martie”, a precizat el.

Acest acord „nu marchează sfârşitul dialogului, ci dimpotrivă, deschide discuţii foarte intense care trebuie să conducă la soluţii specifice pentru a îndeplini (…) tot ceea ce solicită transportatorii”, a subliniat ministrul polonez.

Potrivit acestuia, este vorba de discuţii complexe în domenii precum „afacerile internaţionale, politica externă, cooperarea cu Ucraina şi cu diverse instituţii” din Polonia.

Anunţul vine după ce anterior în cursul zilei un reprezentant al Comitetului polonez de protecţie a transportatorilor şi patronatului din transporturi a anunţat că transportatorii polonezi care blocau punctele de trecere a frontierei cu Ucraina au ajuns la un acord, ”în anumite condiţii”, cu guvernul de la Varşovia şi îşi vor suspenda protestul miercuri.

La rândul său, ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a declarat că este pregătit pentru negocieri cu Polonia, dar a promis să apere „supravieţuirea” economiei ţării sale în timpul acestor discuţii.

„Vom continua să apărăm acordul privind liberalizarea transportului de marfă (care permite şoferilor de camion ucraineni să fie scutiţi de permisele de intrare în UE de la începutul anului 2022 – n.r.), deoarece este o condiţie pentru supravieţuirea economiei noastre”, a scris Kubrakov pe reţeaua X (ex-Twitter), spunând că este „pregătit pentru un dialog de fond” cu Varşovia.

Vorbind în numele şoferilor de camion polonezi, Rafal Mekler, unul dintre organizatorii blocajelor, a declarat că acordă ministerului „un credit de încredere”. „Nu este o capitulare, ci o pauză strategică”, dar „dacă nu găsim soluţii, ne întoarcem la graniţă”, a insistat el pe reţeaua X.

La mijlocul lunii noiembrie, reprezentanţii transportatorilor rutieri din Europa Centrală au cerut Uniunii Europene să pună capăt unui acord de transport cu Ucraina, despre care au spus că a dus la o concurenţă neloială din partea acestei ţări.

Într-o declaraţie comună, preşedinţii asociaţiilor transportatorilor rutieri cehi, maghiari, lituanieni, polonezi şi slovaci au cerut ca transportatorilor ucraineni să le fie solicitate din nou permise de intrare în UE, un sistem pe care blocul comunitar l-a abandonat în urma invaziei ruse din februarie 2022.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...