Home » Analize » Toți locuitorii unui orășel din Elveția, victimele unui atac cibernetic. Datele lor personale de pe site-ul primăriei au fost piratate

Toți locuitorii unui orășel din Elveția, victimele unui atac cibernetic. Datele lor personale de pe site-ul primăriei au fost piratate

Toți locuitorii unui orășel din Elveția, victimele unui atac cibernetic. Datele lor personale de pe site-ul primăriei au fost piratate
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Întreaga populaţie a unui mic oraş elveţian s-a trezit cu datele personale expuse în urma unui atac cibernetic, potrivit unei informaţii publicate de cotidianul Le Temps miercuri, iar municipalitatea sa a recunoscut că iniţial a subestimat „gravitatea” atacului, relatează Agerpres, citând AFP.

Micul oraş Rolle (5.400 de locuitori), de pe malul lacului Leman, a recunoscut săptămâna trecută că a fost victima unui atac de tip ransomware, care a afectat date de pe anumite servere administrative.

- articolul continuă mai jos -

Municipalitatea a afirmat însă iniţial că cantitatea de date afectate este limitată şi a putut fi recuperată datorită copiilor de siguranţă. Atacul a fost de amploare „scăzută” şi nu a afectat decât serverele de mesagerie care nu conţineau date municipale „sensibile”, a declarat primarul din Rolle, Monique Choulat Pugnale, pentru ziarul 24 heures. Însă potrivit unei anchete publicate de cotidianul Le Temps miercuri, în realitate este vorba despre o „piratare masivă”.

Municipalitatea din Rolle, care a depus plângere, a recunoscut miercuri seara că a „subestimat gravitatea atacului, potenţialul de utilizare a datelor şi importanţa transparenţei pentru populaţia din Rolle”. Aceasta a recunoscut „o anumită naivitate faţă de miza reprezentată de darkweb şi de gestionarea actelor rău intenţionate de piratare informatică”, adăugând că a înfiinţat o „taskforce” pentru a monitoriza dosarul, potrivit unui comunicat.

Potrivit Le Temps, documentele furate conţin tabele cu informaţii privind locuitorii, printre care nume, adrese, date de naştere, numere de securitate socială, în unele cazuri chiar religia lor, şi date privind infectările cu COVID-19.

sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole