G4Media.ro

Toți angajaţii Airbus vor primi bonusuri pentru a face faţă inflaţiei. În…

sursa foto: Facebook\ Airbus

Toți angajaţii Airbus vor primi bonusuri pentru a face faţă inflaţiei. În Germania, Franţa şi Spania, bonusul va fi de 1.500 de euro, iar în Marea Britanie, de 1.500 de lire

Producătorul european de avioane Airbus a decis să acorde un bonus special angajaţilor săi din întreaga lume, pentru ca aceştia să facă faţă inflaţiei în creștere şi crizei energetice.

Decizia o fost salutată de sindicate, transmite DPA.

Angajaţii Airbus din Germania, Franţa şi Spania vor primi un bonus de 1.500 de euro (1.490 de dolari), a confirmat marţi un purtător de cuvânt de la Airbus, așa cum prevde și un document intern dezvăluit anterior de agenţiile de presă DPA şi AFP.

În paralel, angajaţii Airbus din Marea Britanie vor primi un bonus de 1.500 de lire sterline (1.710 dolari) pentru fiecare persoană.

Muncitorii Airbus din alte ţări vor beneficia şi ei de un bonus special, care va fi calculat în funcţie de salariul lor de bază. Bonusurile vor fi acordate tuturor angajaţilor, inclusiv pentru managerii seniori.

Airbus are 126.000 de angajaţi la nivel global, dintre care 46.000 în Franţa, 43.000 în Germania, 12.000 în Spania şi 9.000 în Marea Britanie.

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri şi mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni. Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România şi Premium Aerotec în Braşov şi Airbus Defense and Space în Bucureşti.  

 

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si in Romania…? Sau romanii iar nu conteaza…?