Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel puţin 83 de persoane au murit din cauza tornadelor care au lovit SUA în ultimele zile, “o tragedie de neimaginat” în opinia preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.
În Illinois, au murit cel puţin şase oameni după prăbuşirea unui depozit Amazon şi nu ar mai fi speranţe să fie găsiţi supravieţuitori.
Cel mai greu lovit a fost statul Kentucky, în care s-au semnalat cel puţin 70 de decese şi aşteptările sunt ca bilanţul să crească până la peste 100.
Posturile de televiziune americane au filmat unele dintre tornadele devastatoare. Aproximativ 30 de tornade au lovit SUA vineri seară şi sâmbătă dimineaţa. Una dintre acestea a parcurs peste 400 de kilometri, în contextul în care în medie o tornadă nu ar parcurge mai mult de 6 kilometri.
sursa: News.ro, sursa foto: Twitter
Echipa Amazon e aia care sustinea BLM si persecuta oameni politic? Sorry, un asteroid sa pice peste ea. Unul mic.
Amărâții aia care au murit in depozit erau muncitori plătiți la minimul pe economie.
Pacat de ei.
Olivia
Sa cada peste tine un asteroid.
Numai tampenii debitezi pe aici. De prea mult timp.
După că ești proasta, ești și rea, lucrurile astea merg mana in mână de obicei, au murit niste oameni plătiți pe un salariu mizer care își fac nevoile in sticle, pt că nu ajung la wc in timpul pauzelor. Ce vina au bieții pălmași că a susținut sau nu Amazon blm, că nu-mi aduc aminte sa fi susținut Amazon blm
In fata lui Dumnezeu nu poate sta nimeni.Dumnezeu ne lasa si ne îngăduie doar pana într-o anumita masura.Si din toate semnele pe care le trimite Dumnezeu pe pamant,ar trebuii sa inteleaga si cei mai bogati oameni din lume (elita,oculta mondiala,sau cum s-or mai numi ele),ca nu ei conduc sau vor conduce omenirea.Si ca toti cei care vor face rau,prin puterea banului,vor da socoteala Domnului.
👍👍👍