G4Media.ro

Tony Blair îi numeşte idioţi pe cei care refuză să se vaccineze…

Sursa: Tony Blair Institute for Global Change

Tony Blair îi numeşte idioţi pe cei care refuză să se vaccineze anticoronavirus

Fostul premier britanic Tony Blair i-a calificat miercuri drept ”idioţi” şi ”iresponsabil” pe toţi cei care decid să nu se vaccineze împotriva coronavirusului, transmite Agerpres, care citează EFE.

”Sincer, dacă în aceste momente nu eşti vaccinat, deşi ţi-au oferit un vaccin şi nu ai niciun motiv medical pentru a nu te vaccina, atunci înseamnă nu doar că eşti iresponsabil, ci de-a dreptul idiot”, a declarat laburistul Blair într-un interviu la postul Times Radio. ”Îmi pare rău, dar chiar eşti. Pentru că varianta Omicron este atât de contagioasă încât, dacă nu te-ai vaccinat, dar continui să circuli, te vei îmbolnăvi. Iar asta va pune multă presiune pe sistemul de sănătate”, a adăugat fostul şef al guvernului britanic.

Blair, care a fost premier între 1997 şi 2007, s-a declarat împotriva măsurilor dure menite să oblige populaţia să se vaccineze, însă a pledat pentru intensificarea eforturilor de convingere a populaţiei.

Întrebat ulterior despre aceste declaraţii la postul BBC Radio 4, politicianul laburist a recunoscut că a fost „poate mult prea puţin diplomatic” în exprimare.

După ce s-a aflat că autorităţile din Regatul Unit au comunicat miercuri că pentru prima dată de la începerea pandemiei s-au înregistrat peste 100.000 de îmbolnăviri de COVID-19 într-o zi, Blair a insistat că, „practic, acesta este momentul cel mai grav al pandemiei”.

„Dacă numărul spitalizărilor începe să crească, în momentul în care ne vom da seama că avem o problemă gravă, va fi deja prea târziu”, a apreciat el.

Sursa foto: Tony Blair Institute for Global Change

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

34 comentarii

  1. Tony Blair, un barbat atat de aratos!

    • „Corect!”. De aceea au și câte 90.000 de infestați/zi!

    • Si eu la fel ii numesc.
      Au 140 de crapati pe zi la o populatie de 3.6 ori mai mare ca noi.
      Noi avem 44 * 3.6 = 158.
      Concluzia mea este ca avem mai multi crapati raportat la populatie si nici macar nu suntem in val.
      PS. @Balanel e cum a zis Blair.

    • ”Nebunia este să faci același lucru iarăși și iarăși și să te aștepți la rezultate diferite.” A. Einstein

      Au înțepat cu serul lor experemental lumea în lung și-n lat. Și?! P(l)andemia merge mai departe neafectată. Pentru niște oameni sănătoși la cap acesta ar fi un semnal clar că trebuie să se gândească la alte lucruri. Nebunii însă nu sunt capabili să iasă din groapa cu mocirlă în care s-au afundat de bună voie și nesiliți de nimeni. De aceea, vor continua să facă aceleași lucruri și vor obține aceleași rezultate. Ceea ce-i va înfuria și mai tare, până la manifestări violente (de genul răbufnirilor lui t. blair).

      Să vezi acum câtă lume, după ce au fost numiți ”idioți” de un promotor aprig al nazismului medical, se va încolona, ca idioții, ca să fie înțepați de un ser experimental pentru care nimeni nu-și asumă răspunderea (nici companiile farmaceutice, nici guvernul, nici medicii, etc).

    • A. Einstein, vezi ca ti-au cazut copeicile din buzunar……. produci mizerie……

  2. Pai a citit ultimele studii care zic ca pentru a convinge un nevaccinat sa se vaccineze este important si suficient sa il faci id.iot. Dupa aia se duce imediat cu coada intre picioare la intepat.

    • Dar trebuie să-i spui și că se îmbolnăvește și transmite boală chiar dacă e vaccinat.
      Adică perpetuează pandemia dacă se vaccinează. Argumentul suprem :))

    • Asa e mai Dane,astia care se vaccineaza trebuie informati ca se imbolnavesc si transmit virusul (nu boala academiciene),cei nevaccinati se imbolnavesc si transmit boala si ei(deci toti perpetueaza pandemia). Acum astia vor sa va vaccinati doar pentru a nu ajunge in spitale si morgi, nu va lasati pacaliti, se stie ca mai bine mori nevaccinat decat sa transmiti boala vaccinat.

    • Nu cred, id.iotii au convingeri solide, nu ii deturnezi ușor.

  3. Idi0ti sau covidi0ti? Asta e dilema.

  4. Da pe matale tovarase blair(&papusarii) care ai dat drumul la robinet incepand cu ~1998 si ai umplut anglia cu „ingineri, economisti, medici si copii” cum sa te numim?

  5. Pentru favorizarea răspândirii bolilor. Însă ce știu eu? Sunt și voi fi unul dintre idioți! Am fost și pionier, membru UTC, de partid am scăpat, tânăr revoluționar, huligan în piață universității, bugetar gras stând pe spatele privaților, terorist (câțu). Însă niciodată „stupid people” (brucan).

  6. Are un precedent din care ar putea trage câteva concluzii dacă ar avea și instrumentul potrivit: Hillary Clinton, cu coșul ei de deplorabili. Trebuie să ai grijă, ca politician, să nu jignești 40% din electorat și arăți celorlalți 60% ce fel de caracter ai, în mod special atunci când te faci remarcat prin a nu solicita un control, carantinare și vaccinare a imigranților ilegali care trec frontiera ca într-o plimbare prin parc, neîmpiedicați în vreun fel, câte 10.000 pe lună. Ai putea fi luat și drept mincinos cu acte în regulă.

  7. Are dreptate. Mare parte din britanicii sunt idioți, fiecare o data la maxim 4-6 luni, pana își iau doza de inteligenta concertanta.

  8. Daca avea whiskey in el, cred ca era prindea mai bine

  9. De ce se tot insista cu vaccinarea? Sa se limiteze numarul de paturi pentru bolnavii covid incat sa nu fie afectat tratamentul altor patologii. Cu ii place ruleta sarscov sa participe si la ruleta pentru un loc in spital. Atunci se vor vaccina cei vulnerabili in fata covid, ceilalti nu, si atunci vor afla si „invulnerabilii” cu creierul cat aluna ca obezitatea, sedentarismul, alimentatia nesanatoasa ii transforma in „perfect sanatosi” care au nevoie de putin noroc sa prinda o masca de oxigen.Vom face si un bine Europei va scadea puternic educata diaspora romaneasca.

    • Tocmai de aia trebuie sa se insiste cu vaccinarea pentru cei care sunt la risc: cei in vârsta, cei cu diferite boli cronice, se știe statistic care sunt categoriile care au nevoie sa fie protejate.
      Astfel salam si vieți si ținem si spitalele deschise.

  10. Daca printr-o minune azi ma intep , de miine sint super inteligent si pot ridica pretentii npentru nobel ?

  11. Vai, a numit-o pe Olivia idioata, a pus-o gagiul…

  12. Problema celor nevaccinati, încă, e că și dacă se vaccinează de acum înainte tot idioți rămân.

  13. Mereu ma amuză cum românii se cred mai deștepți decât vesticii. Și au și de ce. În definitiv, de-aia românii trăiesc în mizerie și vesticii nu.
    Vorba aceea: prostul dacă nu e și fudul, parcă nu e prost destul.

    • Bine ca va amuza.
      Si dupa ce va amuzati trebuie (evident) sa faceti si dovada ca sunteti precum ii categorisiti pe altii.
      Relativa saracie a romanilor fata de vestici nu vine din diferenta de capacitate intelectuala ci din diferenta de conditii si evolutie istorice. Dar la cit de superficial sunteti n-aveti de unde sti astfel de treburi.

  14. Ba nenea Blair, eu nu m-am îmbolnăvit nici măcar o dată de când a început plandemia asta și nici vaccinata nu sunt . Dar da, duc un stil de viață sănătos și respect regulile sanitare impuse. Daca asta înseamnă la tine că sunt idioata , atunci dai dovada de o inteligență mirobolantă. Dar îți mai zic un secret : nici nu o să mă vaccinez. Și ghici ce ? O să fiu în continuare sănătoasă fara vaccinul vostru . Happy ?

    • Ulciorul nu merge de multe ori la fântână, sculăreaso. Tic-tac-tic-tac.

    • Nici aia 50.000 bagati in pamant de sarscov nu s-au imbolnavit niciodata, pana cand s-au imbolnavit prima data.Cu trei saptamani inainte sa le apara linia continua pe monitor aveau acelasi discurs despre cum ei nu s-au imbolnavit niciodata. Sper sa nu fie cazul. Multa sanatate!

  15. Ce se mai distreaza 🐑🐑🐑 la declaratiile astea . Umor de la occidental la occidental.

  16. Poate(nu 100% sigur) ca nu aveti nevoie,problema e ca ca ii sfatuiti si pe niste rablagiti de 100+ kg sa faca acelasi lucru si aia umplu spitalele si morgile ,fortand impunerea de restrictii care ne afecteaza pe toti dpdv economic si social.Poate veniturile dumneavoastra depind de numarul de morti, atunci ,desi nu e prea etic va inteleg incrancenarea.