Home » Articole » Tezaur de monede de argint din perioada vikingă, descoperit pe Insula Man / Majoritatea celor 36 de monede descoperite au fost bătute în timpul domniei lui Edward Confesorul

Tezaur de monede de argint din perioada vikingă, descoperit pe Insula Man / Majoritatea celor 36 de monede descoperite au fost bătute în timpul domniei lui Edward Confesorul

Tezaur de monede de argint din perioada vikingă, descoperit pe Insula Man / Majoritatea celor 36 de monede descoperite au fost bătute în timpul domniei lui Edward Confesorul
sursa foto: captura video
Ascultă articolul

Doi britanici dotaţi cu detectoare de metale au descoperit pe Insula Man un tezaur de monede de argint vechi de 1.000 de ani. Tezaurul oferă informaţii noi despre o economie vibrantă din perioada vikingă, în care comercianţii şi banii circulau prin Anglia şi Irlanda, informează marţi Reuters, conform Agerpres.

Majoritatea celor 36 de monede descoperite au fost bătute în timpul domniei lui Edward Confesorul, unul dintre ultimii regi anglo-saxoni care a condus Anglia şi în timpul copilăriei căruia ţara s-a confruntat cu raiduri şi invazii vikinge.

- articolul continuă mai jos -

Doi conducători anteriori – tatăl lui Edward, Ethelred, şi regele viking Cnut – sunt de asemenea reprezentaţi pe monede.

John Crowe şi David O’Hare au găsit monedele în luna mai în timp ce foloseau în mod legal detectoare de metale pe un teren privat.

Tezaurul a fost studiat ulterior de cercetătoarea Kristin Bornholdt Collins, expertă în monedele din perioada vikingă de pe Insula Man.

Insula a servit drept bază ideală aflată între Irlanda şi Marea Britanie pentru vikingii care au sosit din Scandinavia în anii 800, iniţial jefuind şi prădând, înainte de a începe să facă comerţ şi, în cele din urmă, de a se stabili în regiune.

„Acest nou tezaur ar putea fi comparat cu un portofel care conţine toate tipurile de carduri de credit, bancnote şi monede, poate din locuri diferite, ca atunci când te pregăteşti să călătoreşti în străinătate, şi arată varietatea de monede disponibile pentru un comerciant din Marea Irlandei sau pentru locuitorii din Insula Man din acea perioadă”, a declarat Bornholdt Collins.

Alte comori din epoca vikingă au fost descoperite de-a lungul anilor în diverse situri din Europa, inclusiv pe Insula Man.

Pe Insula Man a fost descoperit mai mult argint din perioada vikingă pe kilometru pătrat decât în Anglia, Irlanda, Scoţia şi Ţara Galilor, a declarat Alison Fox, curatoare pentru arheologie la Manx National Heritage.

Autorităţile de pe Insula Man, un teritoriu autonom aflat sub suveranitate britanică, au anunţat luni descoperirea tezaurului. Acesta va fi expus la Muzeul Manx din Douglas până pe 13 octombrie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.