Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Producătorul american de vehicule electrice Tesla a raportat vineri livrări record pentru trimestrul doi al anului, de 201.250 unităţi, peste estimările analiştilor de pe Wall Street, transmite Agerpres.
Cifrele au atenuat astfel temerile investitorilor după avertismentele directorului general Elon Musk privind efectele deficitului de semiconductori şi de materii prime.
Livrările Model S şi X au scăzut în perioada aprilie-iunie 2021, dar declinul a fost compensat de vânzările solide din China ale Model Y.
Compania a lansat Model S Plaid în iunie, o versiune performantă a vehiculului Model S, cu un preţ de pornire de 129.990 dolari.
În trimestrul doi din 2021, producţia totală a crescut cu aproximativ 14%, la 206.421 vehicule, faţă de primele trei luni din acest an.
Conform datelor Refinitiv, analiştii se aşteptau ca Tesla să livreze 200.258 vehicule în perioada aprilie-iunie 2021.
Tesla, înfiinţată în 2003, a fost brandul cu cea mai rapidă creştere şi cel mai valoros din sectorul auto, valoarea sa a crescut în ritm anual cu 275%, la 42,6 miliarde de dolari, conform clasamentului realizat de firma de consultanţă Kantar. (sursa foto: Facebook)