G4Media.ro

Tesla continuă planurile de a susţine dezvoltarea la nivel global a sistemului…

Sursa foto: Dreamstime

Tesla continuă planurile de a susţine dezvoltarea la nivel global a sistemului său de conducere autonomă cu date din China

Tesla continuă planurile de a susţine dezvoltarea globală a sistemului său de conducere autonomă cu date din China, care ar putea fi procesate în ţară, parte a unei schimbări strategice a lui Elon Musk, informează Reuters citând surse din companie. Ca parte a acestui efort, Tesla a dezvoltat planuri pentru înfiinţarea unui centru de date în China, pentru a antrena algoritmul necesar pentru vehicule complet autonome, relatează News.ro

Până de curând, Tesla s-a concentrat pe eforturile de a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare chineze pentru a transfera datele generate de vehiculele sale electrice în China în afara ţării pentru sistemul său ”Full Self Driving” (FSD), potrivit celor două persoane şi unei alte persoane care cunoaşte situaţia.

Nu este clar dacă Tesla va continua cu ambele opţiuni pentru gestionarea datelor din China – transferul de date şi un centru de date local – sau dacă dezvoltă planuri paralele ca acoperire.

Eforturile Tesla subliniază viteza de schimbare a producătorului de vehicule electrice, pentru a miza de a miza pe inteligenţa artificială într-un moment în care cererea de vehicule electrice a încetinit şi concurenţa s-a accentuat.

Efortul său de a utiliza mai deplin datele de la vehiculele din China pentru a dezvolta inteligenţa artificială pentru conducere autonomă vine în momentul în care guvernul SUA a încercat să restrângă transferul de tehnologie AI de la firmele americane în China.

Tesla nu a reuşit să ofere versiunea completă a FSD, care costă echivalentul a aproape 9.000 de dolari, în China.

O piaţă mai largă pentru FSD în China ar da un impuls veniturilor şi profiturilor producătorului de automobile, într-un moment în care ambele sunt presate de concuranţa rivalilor chinezi precum BYD.

Tesla nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Înfiinţarea unui centru de date în China pentru dezvoltarea FSD ar necesita ca Tesla să lucreze cu un partener chinez, au spus două dintre surse.

Publicitate electorală

Există, de asemenea, o potenţială problemă de aprovizionare cu hardware.

Tesla a avut discuţii cu Nvidia despre achiziţionarea de unităţi de procesare grafică pentru un centru de date din China, potrivit uneia dintre persoane, care a fost informată cu privire la discuţii.

Sancţiunile SUA interzic Nvidia şi partenerilor săi să-şi vândă cele mai avansate cipuri în China. Nvidia a refuzat să comenteze dacă a purtat discuţii cu Tesla.

Campania Tesla de a folosi mai mult datele din China a fost accelerată într-o călătorie furtunoasă a lui Musk la Beijing luna trecută, când s-a întâlnit cu oficiali, inclusiv cu premierul Li Qiang.

În întâlnirea sa cu Li, Musk a încercat să obţină permisiunile pentru transferul de date al Tesla, au spus două dintre surse.

Posibilitatea ca Tesla să investească într-un centru de date din China a crescut, au spus aceştia.

Musk a discutat, de asemenea, posibilitatea ca Tesla să acorde licenţe pentru sistemele sale FSD producătorilor chinezi de vehicule electrice, a spus o persoană.

Musk a afirmat în aprilie că Tesla era în discuţii cu un alt producător de automobile ”major” despre acordarea licenţei FSD, fără a-l numi.

Biroul de Informaţii al Consiliului de Stat al Chinei nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

China, cea mai mare piaţă auto din lume, are cea mai mare flotă de maşini echipate cu senzori capabile să colecteze date din oraşe aglomerate cu modele de trafic complicate, ceea ce face ca datele generate acolo să fie valoroase pentru producătorii de automobile şi furnizorii de inteligenţă artificială.

Musk şi-a exprimat anterior opoziţia faţă de un centru de date din China, argumentând că transferul de date în Statele Unite este cea mai eficientă opţiune, au spus două persoane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...