G4Media.ro

Tenismenul Nick Kyrgios a recunoscut că a fost internat într-un spital de…

Tenismenul Nick Kyrgios a recunoscut că a fost internat într-un spital de psihiatrie în 2019

Tenismenul australian Nick Kyrgios a recunoscut că a fost internat într-un spital de psihiatrie după ce s-a gândit la sinucidere în timpul turneului de la Wimbledon în 2019. El a făcut această dezvăluire într-un nou episod din serialul „Break Point”, difuzat pe Netflix începând din 21 iunie, relatează AFP.

Controversatul Kyrgios, îndrăgit de public, a avut un an 2019 foarte dificil, fiind criticat frecvent pentru abaterile sale de pe terenul de joc. Învins de Rafael Nadal în turul doi la Wimbledon, el a spus că a purtat o mânecă la braţul drept în timpul acelui meci pentru a-şi acoperi cicatricile.

„Am băut alcool, m-am drogat, m-am îndepărtat de familie şi de apropiaţi. Am pierdut la Wimbledon, iar când m-am trezit, tata plângea, stătea pe patul meu. Acela a fost declicul, mi-am spus ‘Ok, nu pot continua aşa’. Am ajuns într-o secţie de psihiatrie din Londra pentru a-mi rezolva problemele”, a explicat el, tot potrivit The Australian.

„Dacă vă uitaţi cu atenţie, poţi vedea semne de autovătămare pe braţul meu drept”, a scris el pe contul său de Instagram în februarie 2022 despre sănătatea sa mintală 2019.

De atunci, Kyrgios „şi-a revenit complet în direcţia bună”, iar anul trecut a jucat finala de la Wimbledon. A pierdut în fața celui care a cucerit recent cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră, sârbul Novak Djokovic. Australianul a fost învins în patru seturi, cu 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/3 ).

Coborât pe locul 25 mondial, el a revenit în competiţie în această săptămână la Stuttgart, după o accidentare la un genunchi suferită în luna ianuarie. Nefiind în formă, el a fost învins de chinezul Yibing Wu (64 ATP), cu 7-5, 6-3, după ceva mai mult de o oră de joc.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează