G4Media.ro

Temperatură-record pentru ianuarie, înregistrată într-un oraş din vestul Norvegiei: 19 grade/ Cum…

Sursa: Pexels.com

Temperatură-record pentru ianuarie, înregistrată într-un oraş din vestul Norvegiei: 19 grade/ Cum explică meteorologii vremea foarte caldă

Un mic oraş din vestul Norvegiei a stabilit joi un nou record pentru cea mai ridicată valoare termică din luna ianuarie în această ţară scandinavă, a informat Biroul Meteorologic Norvegian, potrivit DPA.

Mercurul termometrelor din Sunndalsora a urcat la 19 grade Celsius, potrivit Biroului de meteorologie. Recordul precedent, de 17,9 grade, fusese înregistrat în 1989 în satul Tafjord. Atât Sunndalsora, cât şi Tafjord sunt situate în provincia More og Romsdal.

Sunndalsora se află într-o regiune înconjurată de munţi abrupţi, unii dintre aceştia fiind populari în rândul practicanţilor de ”base jumping” – un sport extrem care presupune paraşutarea de pe stânci abrupte sau construcţii înalte.

Meteorologul de serviciu Martin Granerod a pus temperaturile ridicate pe seama acţiunii vântului foehn, un vânt cald, descendent, potrivit cotidianului VG din Oslo.

Vremea urmează să se răcească începând de vineri, când sunt prognozate ploi abundente, potrivit departamentului meteorologic.

În Sunndalsmora a fost înregistrată de asemenea cea mai ridicată temperatură pentru luna decembrie în Norvegia, cu 18,3 grade, măsurată în 1998, şi cea mai ridicată temperatură de februarie, cu 18,9 grade, înregistrată aici în 1990.

Temperaturi blânde s-au înregistrat şi în alte localităţi din ţară. Andalsnes a deţinut joi pentru o scurtă perioadă recordul de cea mai ridicată temperatură pentru luna ianuarie, cu 18,6 grade, potrivit biroului meteorologic.

Sursa Foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. … sigur nu are nici o legătură cu încălzirea globală!
    Sunt povesti….