Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Iranul a calificat duminică drept „nejustificabilă” restabilirea sancţiunilor ONU la iniţiativa Franţei, Marii Britanii şi Germaniei pentru programul său nuclear şi a cerut tuturor ţărilor să nu le aplice, transmite AFP.
„Reactivarea rezoluţiilor abrogate este juridic nefondată şi nejustificabilă (…), toate ţările trebuie să se abţină de la recunoaşterea acestei situaţii ilegale”, a declarat diplomaţia iraniană într-un comunicat, prima reacţie oficială a Iranului la reimpunerea sancţiunilor, în vigoare de duminică, ora 00:00 GMT, la zece ani după ridicarea lor, transmite Agerpres.
„Republica Islamică Iran va apăra în mod hotărât drepturile şi interesele sale naţionale, iar orice acţiune menită să aducă atingere intereselor şi drepturilor poporului său va primi un răspuns ferm şi adecvat”, a adăugat Ministerul iranian de Externe, fără a oferi detalii suplimentare.
Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul este singura ţară fără arme nucleare care îmbogăţeşte uraniul la un nivel ridicat (60%), aproape de pragul tehnic de 90% necesar pentru fabricarea bombei atomice.
Teheranul susţine că nu are ambiţii pe plan militar, dar insistă asupra dreptului său la energie nucleară în scopuri civile, în special pentru a produce electricitate.
Acordul nuclear (JCPOA) încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri limita acest procent la 3,67%. Parisul, Londra şi Berlinul îi reproşează Teheranului că nu îşi respectă angajamentele.
Iranul spune că s-a distanţat de obligaţiile sale din cauza retragerii unilaterale în 2018 a Statelor Unite din acordul internaţional încheiat în 2015 cu Teheranul, care prevedea ridicarea sancţiunilor în schimbul unei monitorizări stricte a activităţilor nucleare.
În timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump, SUA au restabilit şi au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului.
Franţa, Regatul Unit şi Germania, părţi la acest acord nuclear, sunt acuzate de Iran că nu l-au respectat pentru că nu au împiedicat reimpunerea sancţiunilor. Teheranul consideră astfel drept „ilegal” demersul acestor trei ţări europene la ONU în vederea reimpunerii sancţiunilor.