G4Media.ro

Taxa pe furat căciula, sărăcirea populației și (in)dependența politicii monetare

Taxa pe furat căciula, sărăcirea populației și (in)dependența politicii monetare

Guvernul vrea să impoziteze băncile dacă rata dobânzii ROBOR depășește 1,5 la sută. De asemenea, guvernul vrea să impoziteze companiile care operează în domeniul energiei electrice și termice cu 3 la sută pe cifra de afaceri. În sfârșit, vrea să reducă comisionul de administrare a pilonului II de pensii, să permită retragerea din fond, cu o penalizare, și să impună cerințe de capital mai mari, reducându-le eficiența.

Toate cele trei măsuri sunt grave. În primul rând pentru că, așa cum voi exemplifica imediat, conduc la sărăcirea populației, pe toate rutele. În cele din urmă, orice impozit suplimentar se suportă de consumatori. În al doilea rând pentru că pune în pericol viitorul unor sectoare vitale (bancar, energie și asigurarea privată a pensiilor). Resurse ce ar fi destinate dezvoltării acestor sectoare sunt deviate pentru a finanța consumul curent generat de creșterea peste posibilități a salariilor și a pensiilor. Este o mutare a resurselor de la investiții la consum. Consecința ultimă va fi scăderea potențialului economiei noastre de a crește producția și de a angaja forță de muncă în viitor și, implicit, de a plăti pensii în sistemul public. În final, prin aceste decizii, însăși existența pilonului II este pusă sub semnul întrebării.

Aici nu voi analiza în detaliu modul în care se vor schimba comportamentele companiilor din domeniul energiei electrice și termice sau ale participanților la pilonul II de pensii și consecințele particulare rezultate din acestea. Menționez doar că este greșit din multe puncte de vedere să impozitezi și profitul și cifra de afaceri. Competiția va fi afectată grav. La fel se va întâmpla și în cazul pilonului II de pensii. De exemplu, s-ar putea ca publicul să decidă retragerea banilor din pilonul II, ceea ce ar duce la scăderea prețurilor titlurilor de stat și, implicit, la creșterea randamentelor (dobânzilor la care se împrumută statul). În final, prin aceste decizii, însăși existența pilonului II este pusă sub semnul întrebării. Referitor la influența impozitării activelor bancare în funcție de abaterea ratei ROBOR de la 1,5 la sută voi discuta în detaliu mai jos, dar nu înainte de a spune o concluzie menționată în teoria reglementării: orice rată ROBOR care va fi vizată de impozitarea cu schema menționată acționează ca o reglementare împovărătoare și, în cel mult câteva luni, băncile vor învăța cum să o ocolească.

Vreau însă să mă refer într-un spațiu mai extins la sectorul bancar, deoarece impozitarea activelor băncilor în funcție de abaterea dobânzii ROBOR de la nivelul de 1,5 la sută este o eroare care reflectă aversiunea față de ideea de piață funcțională, de democrație liberală și de independență a politicii monetare. Iar aceasta mi se pare foarte grav, pentru că reflectă o direcție greșită.

Pentru a pune în evidență toate acestea, să presupunem că economia operează la nivelul natural (potențial) al producției. Dacă, pornind din acest punct, deficitul bugetar este mai mare decât nivelul corespunzător nivelului natural al producției, cum, de exemplu, este cazul în România, va apărea un excedent de cerere al guvernului și, astfel un excedent de cererea agregată. Ce se întâmplă din acest punct cu ratele dobânzii și cu inflația depinde de câteva condiții.

Dacă economia este parte dintr-o democrație liberală și regimul de politică monetară este țintirea inflației, atunci o bancă centrală independentă va crește rata dobânzii pentru a-și îndeplini mandatul de menținere a stabilității prețurilor. Într-un cadru precum cel descris, guvernului nu-i poate veni ideea de a pune impozit pe cifra de afaceri sau pe activele băncilor în funcție de abaterea ratei dobânzii ROBOR, de la un nivel stabilit după ureche, în afara pieței. Nu i-ar veni o asemenea idee deoarece ar respecta faptul că în cadrul descris este explicit faptul că politica monetară este cea care influențează comportamentul băncilor, prin stabilirea ratei dobânzii de politică monetară. Dacă impozitul la care ne referim ar exista, comportamentele privind creditarea ar intra sub influența politicii fiscale. În cadrul descris (democrație liberală, politică monetară independentă, țintire a inflației), guvernul nu ar dori să atenteze, prin acest impozit, la independența politicii monetare.

Dacă totuși această idee apare, trebuie înțeles care dintre condițiile de mai sus nu sunt îndeplinite. Am spus suficiente pentru a fi evident pentru cititor care dintre condiții nu sunt îndeplinite. În plus, odată apărută și aplicată această idee, guvernul s-ar împrumuta mai scump pentru a-și finanța deficitul, iar impozitul stabilit în funcție de abaterea ratei dobânzii de la nivelul arbitrar stabilit nu ar compensa în mod necesar costurile cu împrumuturile mai scumpe ale guvernului. În acest caz, guvernul și-ar putea fura căciula. Mult mai probabil este însă cazul în care, în statică, câștigul net al guvernului este pozitiv, dar mult mai mic decât speră guvernul, iar în dinamică, ar fi descrescător, dacă avem în vedere că mulți vor ocoli reglementarea. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât impozitarea ar fi trimestrială, cum pare să rezulte din articolul 84 din proiectul de ordonanță.

Dar, inflația și, în consecință, ratele dobânzii pot crește și fără a avea legătură cu excedentul de cerere agregată (al guvernului sau cu cel al sectorului privat). Chiar dacă producția este la potențial și bugetul ar fi echilibrat, inflația și ratele dobânzilor ar putea crește și din cauza unor șocuri pe partea ofertei, cum ar fi majorarea prețurilor la unt, grâu, petrol, gaz, energie electrică etc. În mod normal, băncile centrale nu ar putea combate această inflație și, în consecință, dobânzile nu ar crește. Totuși, în cazul în care ar apărea efecte de runda a doua care destabilizează anticipațiile inflaționiste, sau în cazul în care ar fi necesar să combată ieșirea de capitaluri care ar deprecia moneda, banca centrală ar trebui să crească dobânda în mod legitim pentru a apăra scopurile date prin lege. Impozitul despre care vorbim ar însemna că îndeplinirea de către BNR a obiectivului său legal de a stabiliza prețurile ar avea drept consecință penalizarea băncilor comerciale. Care este logica?

În acest caz, impozitul în funcție de abaterea ratei dobânzii de la nivelul arbitrar stabilit de o minte infatuat-omniscientă ar fi un cost nu numai pentru bănci, dar, așa cum am spus-o de la început, în primul rând pentru populație. Se știe că orice impozit este suportat, în final, de consumatori. Astfel, exact în momentul în care și exact din cauză că se scumpesc pâinea, untul, încălzirea locuinței, guvernul adaugă costuri suplimentare pentru populație exact din decizia greșită de a introduce un impozit care se calculează în funcție de abaterea ratei dobânzii pe piața interbancară de la un nivel pe care guvernul îl stabilește doar pentru că se crede Dumnezeu.

Afirmația că guvernul care are o astfel de idee se crede Dumnezeu nu este pur metaforică. Este o realitate semnalată încă din secolul al XVI-lea. Atunci, unii oameni ai bisericii, foarte înțelepți, au arătat de ce prețurile se pot stabili corect numai pe piață. Deschiderea bisericii spre piața liberă a început cu Tomas d’Aquino, care în Summa Theologicae a ajuns la concluzia că mare parte din ceea ce este util nu ar mai exista dacă toate păcatele ar fi în mod strict interzise. Dincolo de suportul pe care îl dă ideii de inițiativă privată dedicată creșterii mai binelui pentru individ și cei dragi lui, afirmația lui d’Aquino este un fel de a spune că guvernele își pot fura singure căciula.

Apoi a fost gândirea Școlii de la Salamanca, cu reprezentantul ei de frunte Louis Molina. Iezuitul spaniol a scris în a sa „De iustitia et iure” (1596-1600), că „prețul natural” rezultă din „lucrul însuși, fără legătură cu legea și decretele, dar este dependent de multe circumstanțe care îl alterează, cum ar fi sentimentele oamenilor, estimările lor referitoare la diferite utilizări, adesea chiar în consecința unor capricii sau plăceri”. Similar, Johannes de Lugo în a sa  „Disputationum de iustiti et iure” (1642), care spune că determinarea „prețului just” trebuie lăsată pieței, deoarece „prețul matematic” la care un bun ar putea fi vândut în mod just este știut numai de Dumnezeu (citat după Hayek, 1993, Vol. I, pp. 21 și 151).

Totuși, guvernul nu este Dumnezeu. A stabili că orice creștere a ROBOR peste 1,5 la sută trebuie impozitată este o dovadă că guvernul nu știe că nu știe. Nu știe că o taxă pe care o intitulezi „taxa pe lăcomie”, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, aceasta conduce, de fapt, la sărăcirea populației, este o „taxă pe furat căciula”. Combinată cu o limitare a variației ratelor dobânzii la creditele acordate de bănci la un procent dintr-o rată de referință, așa cum a propus anterior un senator și cum s-a aprobat astăzi, propunerea actuală de impozitare a activelor băncilor ar putea duce, practic, la imposibilitatea instituțiilor bancare de a mai face profit semnificativ. De ce ar mai dori băncile să opereze dacă nu pot face profiturile dorite? Este în interesul guvernului sau al țării să nu mai aibă ce impozita în sistemul bancar?

Există o singură cale pentru a rezolva problema stânjenitoare în care se află guvernul: retragerea proiectului. Ar fi dovada că guvernul a ajuns să știe că nu știe. Socrate ne-a învățat că a ști că nu știi este mai degrabă o dovadă de inteligență.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile autorului nu implică poziția BNR. Articolul a fost publicat și pe blogul său.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. OUG produsul geniilor cimitir&discoteca

    • Aceste genii au reușit să ardă în câteva ore 3.5 miliarde de dolari!!!! 3.5 miliarde de dolari!
      Aceste genii ne-au predat gazul rușilor! Să văd eu acum psdracii cum zic că nu ne vindem țara și producem noi totul și nu mai facem importuri!!
      Subminarea economiei naționale!!!

  2. Juncker este Dumnezeu, iar Timmermans este profetul lui. Cristea le tine socoteala.

    • Iar tu? Tu mananci raha.. penibil in continuare, sclavule!

    • Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice comentează măsurile economice anunţate de Guvern: Eu mă rog pentru exorcizarea celor care ne aruncă în haos.

  3. „Prostul pana nu e si fudul,nu e prost destul” Slaba speranta ca acesti guvernanti,in speta marele specialist in finante Teodorovici,sa-si recunoasca gresala.Va merge tot inainte ca asa l-a invatat pe el partidul

  4. Așa e când prostii și incompetenții primesc frâiele
    căruței sau manșetă avionului! Ajungi in gard/ prăpastie sau te prăbușești!
    Cum sa ii ai pe Ciordache/Nicolicea cu diplome cumpărate în drept să îți facă legile sau fernando de la discotecă) / penalul Valcov să îți facă politica economică?!? Cum e posibil că într-o țară civilizată economia să fie îndrumată de un escroc și un hoț???
    CARITAS le-a fost exemplu sau BIR?!?

  5. Junckers este Dumenzeu, iar Timmermans este profetul lui.

  6. si in franta pentru cresterea taxelor francezii si-au pus vestele galbene…

  7. PSD a reuşit imposibilul, a readus economia României la fragilitatea anilor ’90.

    Să înceapă megaexodul muncitorilor!

    Aţi votat sărăcia în 2016 şi o veţi avea.

    • A cui sărăcie, a bancilor și multinaționalelor? Ești avocatul lor? Până una alta pentru populație au crescut pensiile și salariile, nu au fost tăiate ca pe vremea ălora ai căror sclavi sunteți! Hai PA, că mănânci…

  8. Venezuale, pazea!!! Venit pe culoarul 1!!!!

  9. Așa-i ordinul de zi pe unitate? Să răcniți din toți bojocii? Răcniți până nu mai puteți! Când erau tăiate pensiile și salariile nu răcneați! Când creșteau artificial prețurile și dobânzile la credite nu răcneați! Până și Mugur Isărescu, care are o mare vină, fiind complice la aceste „mașinațiuni” ale băncilor, a revenit la sentimente mai bune față de populație, criticând acțiunile cartelului format de cele mai mari 8 bănci (străine) din Romania, dar fostul ginere, rămas doar cosilier, o ține langa! Mă rog, dacă-i ordin, cu plăcere! Răcniți! :))

  10. Desi mult prea doct pentru mine (ar fi trebuit ca explicatiile sa fie mai accesibile si pentru cei fara studii economice), accept punctul de vedere al autorului in virtutea faptului ca imi doresc in tara noastra o economie liberala functionala, economie, se pare, pusa in pericol de masurile preconizate de guvern. Ceea ce este deranjant insa, iar autorul, guvernatorul BNR, sfatuitorul lui, Vasilescu si alti critici mai mult sau mai putin calificati este ca, pana acum, niciodata nu au spus care sunt si nu au aplicat acele masuri, indeobste acceptate, de protejare a cetatenilor romani si a companiilor romanesti in fata practicilor incorecte ale bancilor si companiilor straine care ne-au transformat in sclavii acestora. Traiesc in Occident si ceea ce pot sa constat cu ochiul liber este diferenta de 180 de grade intre comportamentul statului si bancilor fata de cetateni lor, in comparatie cu ceea ce se intampla in Romania. Una peste alta, o sa capotam probabil curand ca tara, iar vinovat nu va fi numai guvernul asta pt ceea ce a facut, ci si ceilalti pe care i-am enumerat pt ceea ce nu au facut, pt ca: The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing – E. Burke, admitand ca Croitoru & Co sunt the good men (oare sunt?).

  11. SE INSTAUREAZA IN romania UN REGIM PERONIST. DUPA CE SE CONSUMA „BENZINA” URMEAZA FALIMENTUL.