G4Media.ro

UPDATE: Țările UE au eșuat în negocierile privind noua rundă de sancțiuni…

Sursa foto: Facebook/ Comisia Europeana

UPDATE: Țările UE au eșuat în negocierile privind noua rundă de sancțiuni împotriva Rusiei. Ungaria, principalul opozant

(Articol corectat) Țările Uniunii Europene nu au ajuns vineri la un acord provizoriu cu privire la ceea ce ar urma să fie cea de-a opta rundă de sancțiuni ale blocului împotriva Rusiei, în ciuda informațiilor inițiale publicate de Reuters, care dădea ca sigur un acord. Surse europene au declarat pentru G4Media că reprezentanții statelor membre au încheiat negocierile de vineri cu un eșec, după ce Ungaria s-a opus unora dintre sancțiunile propuse. Și alte state membre mai au mici obiecțiuni.

E posibil ca ambasadorii UE să continue negocierile pe noul pachet de sancțiuni în acest week-end, au mai declarat pentru G4Media sursele citate.

Executivul UE a recomandat la începutul acestei săptămâni ca blocul să impună mai multe restricții comerciale și liste negre individuale și să se îndrepte – mai degrabă decât să adopte imediat – un plafon de preț pentru livrările de petrol rusesc pe mare către țări terțe, în mare parte asigurate de companii europene.

Trimișii naționali ai celor 27 de țări ale UE la Bruxelles au discutat vineri propunerea și au dat undă verde inițial, urmând ca săptămâna viitoare să se aștepte o aprobare finală, au declarat cele trei surse.

Cei 27 au nevoie de unanimitate pentru a impune sancțiuni și, în cazul în care divergențele dintre ei se dovedesc prea greu de depășit, chestiunea va ajunge la reuniunea liderilor naționali ai blocului de la Praga, care va avea loc la 6-7 octombrie, au declarat sursele, care au vorbit toate sub rezerva anonimatului.

Ungaria este cel mai vocal critic al sancțiunilor împotriva Rusiei în UE, care a fost galvanizată de noua escaladare a Moscovei în războiul de șapte luni: mobilizare militară, amenințări nucleare și demersuri pentru anexarea oficială a unei mari părți din Ucraina ocupată.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...