Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cea de-a 31-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus Radio România se va desfășura în perioada 4-8 decembrie la Pavilionul B2 al Complexului Romexpo din București, potrivit organizatorilor, scrie Edupedu.ro.
Evenimentul, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, reunește peste 200 de standuri și sute de evenimente editoriale.
Vizitatorii vor avea acces la o gamă variată de cărți, inclusiv lansări în premieră, pe durata programului zilnic, între orele 10:00 și 20:00.
Ceremonia oficială de deschidere a Târgului Gaudeamus va avea loc miercuri, 4 decembrie, la ora 12:00, la standul Radio România din incinta târgului, conform programului comunicat de organizatori.
Președintele de onoare al acestei ediții este Mircea Cărtărescu, scriitor, eseist și profesor universitar.