G4Media.ro

Taiwanul anunţă reluarea activităţii militare chineze în jurul insulei şi intrarea unor…

Sursa foto: Wikipedia / Yuxuan1122

Taiwanul anunţă reluarea activităţii militare chineze în jurul insulei şi intrarea unor avioane în ”zona de răspuns”

Ministerul Apărării taiwanez a anunţat reînnoirea activităţii militare chineze în jurul insulei vineri, inclusiv 13 avioane care au intrat în „zona de răspuns” a Taiwanului şi cinci nave care efectuau patrule de pregătire pentru luptă, relatează Reuters, transmite Agerpres.

China, care consideră Taiwanul guvernat democratic drept una dintre provinciile sale, a efectuat sâmbăta trecută o zi de exerciţii în jurul insulei, într-un răspuns furios la escale făcute în această lună în Statele Unite de vicepreşedintele taiwanez William Lai.

Ministerul de la Taipei a declarat că începând cu ora 7:00 (23:00 GMT) a detectat 22 de avioane chineze – de vânătoare, bombardiere, de avertizare şi drone – dintre care 13 au intrat în „zona de răspuns” a Taiwanului, deşi nu a oferit detalii.

Taiwanul a trimis avioane şi nave pentru a le monitoriza, se arată într-un comunicat.

Taiwanul nu face publice informaţii privind amplasarea zonei sale „de răspuns”, dar monitorizează îndeaproape Strâmtoarea Taiwan şi zona până la sudul şi sud-vestul insulei unde activitatea militară chineză este adesea concentrată.

China nu a mai anunţat noi exerciţii în jurul Taiwanului de sâmbătă, deşi frecvent desfăşoară astfel de misiuni fără a le anunţa înainte sau ulterior.

Ministerul Apărării taiwanez a declarat în această săptămână că nu poate aprecia dacă exerciţiile Chinei începute sâmbătă s-au încheiat oficial, întrucât Beijingul nu a făcut niciun anunţ. China a continuat acţiuni militare în jurul Taiwanului, deşi la o scară mai redusă.

Într-un comunicat separat, dat publicităţii vineri dimineaţă, ministerul a declarat că în ultimele 24 de ore a observat două drone chineze în apropiere de nordul Taiwanului.

Ambele au trecut linia mediană a strâmtorii, potrivit ministerului, linie ce a servit până anul trecut drept barieră neoficială între cele două părţi, dar pe care avioanele chineze o traversează acum în mod obişnuit.

Una dintre drone, identificată de minister ca BZK-005, a traversat linia mediană vizavi de coasta de nord-vest a Taiwanului, apoi a zburat spre nordul insulei înainte de a se îndrepta spre nord-estul Taiwanului.

Taiwanul nu a raportat nicio aeronavă militară chineză în spaţiul său aerian, deşi a declarat că avioane s-au apropiat de zona învecinată a insulei, care este de 24 de mile marine (44 km) în largul coastelor sale.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...