Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat joi că a detectat 66 de avioane militare chineze în jurul insulei în decurs de 24 de ore, o cifră record de la începutul anului, informează AFP, transmite News.ro.
„Şaizeci şi şase de aeronave ale Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) şi şapte nave ale Marinei PLA care operează în jurul Taiwanului au fost detectate până la ora 6 dimineaţa (22.00 GMT miercuri) astăzi”, a declarat ministerul într-un comunicat, adăugând că a „reacţionat în consecinţă”.