viitor

Planul Chinei de a transforma industria prelucrătoare folosind roboți umanoizi alimentați cu AI / Într-un depozit din Shanghai, astfel de mașinării deja împăturesc tricouri și prepară sandwich-uri toată ziua

14 mai
Secetele şi inundaţiile actuale, un "preludiu" al viitorului, avertizează ONU

Secetele şi inundaţiile actuale, un „preludiu” al viitorului, avertizează ONU

07 oct.
Secetele intense şi inundaţiile extreme care se înmulţesc în lume sunt un „preludiu” al evoluţiilor viitoare, deoarece schimbările climatice fac ciclul apei mai neregulat, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP, transmite Agerpres. Cursurile de apă ale planetei au atins anul trecut un nivel de secetă fără precedent în ultimii 33 de ani, […]
Cât de optimiști sunt tinerii români față de viitor și cum își petrec timpul liber, în comparație cu cei din Germania și Franța

Cât de optimiști sunt tinerii români față de viitor și cum își petrec timpul liber, în comparație cu cei din Germania și Franța

01 sept. 2
„Barometrul tinerilor”, realizat de CURS la comanda guvernului, a dezvăluit la mijlocul lunii august că, în ciuda unor probleme serioase, cum ar fi locuințele, piața muncii și sistemul de educație văzut ca ineficient, tinerii se declarau mulțumimi de viața de zi cu zi și, într-o oarecare măsură, chiar optimiști pentru viitor. Jurnaliștii ENTR din România, […]
India înregistrează de 24 de zile un val de căldură, cel mai lung înregistrat în această ţară

India înregistrează de 24 de zile un val de căldură, cel mai lung înregistrat în această ţară

10 iun.
Un val de căldură care se înregistrează în prezent – de 24 de zile – în India este cel mai lung înregistrat în această ţară, anunţă luni directorul serviciului meteorologic indian, care avertizează cu privire la temperaturi tot mai nemiloase, transmite News.ro. Unele regiuni din nordul Indiei sunt prada unui val de căldură excepţional de […]
Scriitorul și profesorul Radu Vancu: Totalitarismul este, printre alte lucruri, o încercare de a anula viitorul. Tocmai de asta e importantă arta, pentru că ne reimaginează viitorul, ne spune „ba nu, există un viitor al tău”

20 mai
De ce plăcile video, nu procesoarele tradiționale, se dovedesc a fi motorul din spatele Inteligenței Artificiale / Articol scris cu AI

De ce plăcile video, nu procesoarele tradiționale, se dovedesc a fi motorul din spatele Inteligenței Artificiale / Articol scris cu AI

23 feb. 1
În miezul renașterii tehnologice, producătorii de plăci video se dovedesc a fi infrustructura crucială pe care se bazeză funcționalitatea algorimilor de inteligență artificală(AI), conducând avansul tehnologiei AI. În timp ce Nvidia conduce atacul cu prezența sa impunătoare în peisajul AI, alți jucători precum AMD fac, de asemenea, progrese semnificative, subliniind importanța colectivă a acestei industrii […]
Von der Leyen: Atitudinea Chinei față de războiul din Ucraina va fi „un factor determinant pentru relațiile UE-China în viitor”

Von der Leyen: Atitudinea Chinei față de războiul din Ucraina va fi „un factor determinant pentru relațiile UE-China în viitor”

30 mart. 2
China trebuie să joace un rol în a face presiuni pentru o „pace dreaptă” în Ucraina, iar rolul său în conflict va fi vital în stabilirea relațiilor cu Uniunea Europeană, a declarat joi președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează The Guardian. China, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, […]
Universitatea Politehnică din Timișoara a accesat 5,2 milioane de euro pentru digitalizare prin PNRR. Instituția afirmă că o parte din bani vor fi alocați pentru proiecte ce îi vor pregăti pe studenți pentru profesiile viitorului

08 feb. 6
GALERIE FOTO Cum arată zgârie-norii viitorului, proiectați de un arhitect cu ajutorul Inteligenței Artificiale

GALERIE FOTO Cum arată zgârie-norii viitorului, proiectați de un arhitect cu ajutorul Inteligenței Artificiale

28 dec. 5
Arhitectul Manas Bhatia are o viziune îndrăzneață asupra viitorului – unul în care zgârie-norii rezidențiali acoperiți de copaci, plante și alge acționează ca „turnuri de purificare a aerului”, relatează CNN. Într-o serie de imagini detaliate, arhitectul și designerul computațional din New Delhi a dat viață acestei idei. Clădirile imaginate de el sunt înfățișate ridicându-se deasupra […]
SONDAJ Sceptici şi preocupaţi pentru viitor, austriecii intră în anul 2023 cu cea mai negativă stare de spirit din ultima jumătate de secol

SONDAJ Sceptici şi preocupaţi pentru viitor, austriecii intră în anul 2023 cu cea mai negativă stare de spirit din ultima jumătate de secol

28 dec. 4
O singură oră de informatică este prea puțin în clasele IX-X la matematică-informatică - profesoara Dana Lica: Acest profil se putea numi foarte bine și mate-engleză sau mate-chimie

O singură oră de informatică este prea puțin în clasele IX-X la matematică-informatică – profesoara Dana Lica: Acest profil se putea numi foarte bine și mate-engleză sau mate-chimie

03 dec. 9
Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România: 5G are potențialul pentru a amplifica producția economică a oricărei țări în mod semnificativ: aproape 13 trilioane de dolari în Europa, 5 miliarde în România, sute de mii de noi locuri de muncă ce pot fi create

16 nov.
Ucraina vrea să-şi facă o „armată de drone” / Ministrul Apărării: ”Încercăm să fim ca Israelul - mai independenţi, în următorii ani” / ”Dronele reprezintă viitorul războiului pe planetă”

Ucraina vrea să-şi facă o „armată de drone” / Ministrul Apărării: ”Încercăm să fim ca Israelul – mai independenţi, în următorii ani” / ”Dronele reprezintă viitorul războiului pe planetă”

12 nov. 3
VIDEO Prinţul moştenitor saudit a dezvăluit planurile pentru NEOM / Oraşul futurist va avea o lungime 170 de kilometri şi va găzdui doi zgârie-nori de 500 de metri acoperiţi cu oglinzi, denumiți „The Line”

27 iul. 5
Secretarul general al ONU nu vede perspectiva unor negocieri de pace în Ucraina „în viitorul apropiat”: „Acest război nu va dura la nesfârşit. Nu vom renunţa niciodată!”

Secretarul general al ONU nu vede perspectiva unor negocieri de pace în Ucraina „în viitorul apropiat”: „Acest război nu va dura la nesfârşit. Nu vom renunţa niciodată!”

11 mai
Parlamentul European solicită lansarea unei proceduri de revizuire a tratatelor UE, pentru a răspunde cererilor formulate de cetățeni în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei

Parlamentul European solicită lansarea unei proceduri de revizuire a tratatelor UE, pentru a răspunde cererilor formulate de cetățeni în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei

04 mai 1
Kremlinul susține că „operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina s-ar putea încheia în „viitorul previzibil”

Kremlinul susține că „operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina s-ar putea încheia în „viitorul previzibil”

08 apr. 13
Kremlinul a declarat vineri că ‘operaţiunea specială’ a Rusiei în Ucraina s-ar putea încheia în ‘viitorul previzibil’, dat fiind că obiectivele sale sunt în curs de a fi atinse şi că munca este dusă la îndeplinire atât de către armată, cât şi de către negociatorii de pace ruşi, transmite Reuters, citată de Agerpres. Purtătorul de […]
Premierul britanic Boris Johnson dă asigurări că „Ucraina nu va adera în niciun caz la NATO în viitorul apropiat”

Premierul britanic Boris Johnson dă asigurări că „Ucraina nu va adera în niciun caz la NATO în viitorul apropiat”

16 mart. 12
Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri presei că „Ucraina nu va adera în niciun caz la NATO în viitorul apropiat”, transmite dpa, citată de Agerpres. Aflat într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, Johnson a afirmat în faţa presei că înţelege „realitatea poziţiei” exprimate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în videoconferinţa de marţi cu reprezentanţi […]
Lavrov susține că "nimeni nu plănuiește să ocupe Ucraina" / Rusia vrea "să elibereze Ucraina de opresiune" pentru ca "ucrainenii să-și poată determina liber viitorul"

Lavrov susține că „nimeni nu plănuiește să ocupe Ucraina” / Rusia vrea „să elibereze Ucraina de opresiune” pentru ca „ucrainenii să-și poată determina liber viitorul”

25 feb. 25
Șeful Centrului Naţional de Studii Spaţiale din Franța: Viitorul Europei spațiale este o chestiune de „ambiție politică”

Șeful Centrului Naţional de Studii Spaţiale din Franța: Viitorul Europei spațiale este o chestiune de „ambiție politică”

11 ian. 3
Viitorul aventurii spaţiale europene, în special a misiunilor umane de explorare spaţială, este o chestiune de „ambiţie politică”, a declarat marţi Philippe Baptiste, şeful Centrului Naţional francez de Studii Spaţiale (CNES), relatează AFP, citată de Agerpres. „Care este ambiţia Europei pentru spaţiu?”, a întrebat directorul general al CNES, evocând posibilitatea ca Europa să dispună de […]
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Viitorul Albaniei este în Uniunea Europeană. Sunt foarte hotărâtă să fac să se întâmple acest lucru”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Viitorul Albaniei este în Uniunea Europeană. Sunt foarte hotărâtă să fac să se întâmple acest lucru”

28 sept. 8