TIR

Un maghiar, multiplu campion mondial la tir, devine cetățean român. A fost implicat într-un scandal la Cupa Mondială din acest an, după ce conaționalii săi nu au vrut să mai participe alături de el în concurs

17 nov. 9
Accident în lanţ în Ialomiţa: Şapte persoane au fost rănite, între care doi copii

Accident în lanţ în Ialomiţa: Şapte persoane au fost rănite, între care doi copii

02 oct. 2
Un accident în lanţ s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 2, în afara localităţii ialomiţene Lilieci, şapte persoane fiind rănite. Între victime s-au aflat şi doi copii, din care unul de doar 6 luni, transmite News.ro Potrivit Poliţiei Judeţene Ialomiţa, accidentul a avut loc pe DN 2, în afara localităţii Lilieci. […]
VIDEO Arad: Zece afgani, ascunși într-un TIR, au încercat să treacă ilegal în Ungaria prin vama Nădlac II

VIDEO Arad: Zece afgani, ascunși într-un TIR, au încercat să treacă ilegal în Ungaria prin vama Nădlac II

23 sept. 6
Zece migranţi din Afganistan au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, ascunşi într-un TIR care a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad, TIR-ul este înmatriculat în România şi era condus de un român. Şoferul […]
Un bărbat de 23 de ani a murit după ce a căzut cu TIR-ul într-o prăpastie de 20 de metri/ Șoferul a lovit inițial un sens giratoriu de pe A4, în dreptul localității Agigea

Un bărbat de 23 de ani a murit după ce a căzut cu TIR-ul într-o prăpastie de 20 de metri/ Șoferul a lovit inițial un sens giratoriu de pe A4, în dreptul localității Agigea

17 sept. 4
FOTO Sibiu: Accident frontal între un TIR și un microbuz / O tânără de 21 de ani, transportată la spital

FOTO Sibiu: Accident frontal între un TIR și un microbuz / O tânără de 21 de ani, transportată la spital

17 sept.
UPDATE, ora 8:04 Polițiștii sibieni anunță că traficul a fost reluat pe DN1 Articolul inițial: DN 1, pe raza localității Porumbacu de Jos este blocat total în urma unui accident produs vineri dimineață, în urma coliziunii dintre un TIR si un microbuz transport persoane, anunță IPJ Sibiu. În microbuzul care mergea spre Sibiu, se aflau […]
Germania caută de urgenţă  60.000 - 80.000 de şoferi de tir / În ​​fiecare an se pensionează 30.000 de șoferi, dar numărul celor nou-intraţi în profesie nu depășește 15.000

Germania caută de urgenţă  60.000 – 80.000 de şoferi de tir / În ​​fiecare an se pensionează 30.000 de șoferi, dar numărul celor nou-intraţi în profesie nu depășește 15.000

15 sept. 6
Un microbuz a intrat într-un TIR pe DN 17, în județul Suceava/ Cinci persoane au fost rănite

Un microbuz a intrat într-un TIR pe DN 17, în județul Suceava/ Cinci persoane au fost rănite

01 sept.
Cinci persoane aflate într-un microbuz au fost rănite, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 17, în judeţul Suceava, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. „Pe DN 17, la kilometrul 121, în localitatea Poiana Stampei, judeţul Suceava, s-a produs un accident rutier, în care şoferul unui microbuz de transport persoane 8+1, cu cetăţeni […]
Accident cu două tiruri și două autoturisme pe Valea Oltului/ Mai multe persoane rănite/ Circulația a fost blocată în zona Cârligul Mic

Accident cu două tiruri și două autoturisme pe Valea Oltului/ Mai multe persoane rănite/ Circulația a fost blocată în zona Cârligul Mic

25 aug. 1
Poliţiştii din Ungaria au reţinut caravane "horror" din România: Tiruri încărcate chiar și cu o tonă peste limita admisă

Poliţiştii din Ungaria au reţinut caravane „horror” din România: Tiruri încărcate chiar și cu o tonă peste limita admisă

23 aug. 37
Arad: Peste 80.000 de pachete de țigări, găsite într-un TIR abandonat, înmatriculat în Ungaria. Țigările proveneau din Belarus

Arad: Peste 80.000 de pachete de țigări, găsite într-un TIR abandonat, înmatriculat în Ungaria. Țigările proveneau din Belarus

09 aug. 5
Poliţiştii şi procurorii din Arad au găsit un TIR înmatriculat în Ungaria abandonat în localitatea Hălmagiu, în care se aflau peste 80.000 de pachete cu ţigări de contrabandă provenite din Belarus. TIR-ul staţiona în localitate de mai multe zile, motiv pentru care poliţiştii au bănuit că ar putea fi vorba de un transport ilegal. Prim-procurorul […]
Accident între două TIR-uri, pe DN72, la ieșirea din localitatea Dărmănești/ O persoană este încarcerată, traficul blocat

Accident între două TIR-uri, pe DN72, la ieșirea din localitatea Dărmănești/ O persoană este încarcerată, traficul blocat

05 aug. 6
O persoană a fost rănită, joi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate două TIR-uri, pe DN 72, la ieşirea din localitatea Dărmăneşti, iar traficul este blocat în zona unde a avut loc accidentul, informează ISU Dâmboviţa, transmite Agerpres. „Sunt implicate două autotrenuri şi exista o persoana încarcerată şi inconştientă. Ajunşi la […]
Două tiruri încărcate cu porci s-au răsturnat pe Valea Oltului și Autostrada Soarelui, luni dimineață

Două tiruri încărcate cu porci s-au răsturnat pe Valea Oltului și Autostrada Soarelui, luni dimineață

26 iul. 13
Două tiruri încărcate cu porci s-au răsturnat, luni dimineață, pe Valea Oltului și Autostrada Soarelui. „În urmă cu puțin timp, a avut loc un eveniment la nod rutier Drajna, pe breteaua de urcare pe autostrada A2, un autotren încărcat cu porci s-a răsturnat. La fața locului este un alt autotren pentru a încărca animalele. Se […]
Jocurile Olimpice: Programul celor 101 sportivi români. Mădălina Ștefania Amăistroaie (19 ani) intră în competiție în prima zi oficială de concursuri

Jocurile Olimpice: Programul celor 101 sportivi români. Mădălina Ștefania Amăistroaie (19 ani) intră în competiție în prima zi oficială de concursuri

23 iul. 3
Trafic blocat pe DN 5B din județul Giurgiu în urma unui accident între un tren de marfă care transporta păcură și benzină şi un TIR / Sute de litri de carburant se scurg pe sol

Trafic blocat pe DN 5B din județul Giurgiu în urma unui accident între un tren de marfă care transporta păcură și benzină şi un TIR / Sute de litri de carburant se scurg pe sol

11 iul.
O cisternă încărcată cu motorină și benzină s-a ciocnit cu un TIR pe DN1A

O cisternă încărcată cu motorină și benzină s-a ciocnit cu un TIR pe DN1A

14 mai
O cisternă încărcată cu motorină şi benzină a fost implicată, vineri dimineaţă, într-un accident pe DN 1A, în zona Cheia, autorităţile informând că încărcătura nu este afectată şi nu există risc de explozie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, cisterna a intrat în coliziune cu un TIR, iar în urma impactului şoferul acesteia a […]
FOTO Restricții de circulație pe A1 Sibiu-Deva, după ce remorca unui tir a rămas agățată de un pod

FOTO Restricții de circulație pe A1 Sibiu-Deva, după ce remorca unui tir a rămas agățată de un pod

14 apr.
Se circulă cu restricții pe A1, la km 339, în apropiere de Orăștie, după ce remorca unui tir a rămas agățată de un pod, conform informațiilor transmise de DRDP Timișoara. Un autotren format din cap tractor și semiremorcă basculabilă, fără încărcătură, a făcut explozie la un cauciuc, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar remorca […]
TIR-ul ATI din curtea spitalului Victor Babeș unde au murit trei oameni a fost adus de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploiești /  A stat luni de zile nefolosit tocmai din cauza unor defecțiuni repetate

13 apr. 11
Accident grav în Vaslui: Patru persoane au murit după ce mașina în care se aflau ar fi lovit un TIR oprit pe marginea drumului

Accident grav în Vaslui: Patru persoane au murit după ce mașina în care se aflau ar fi lovit un TIR oprit pe marginea drumului

01 apr. 6
Patru persoane şi-au pierdut viaţa, joi, într-un accident rutier produs între localităţile Tutova şi Priponeşti, la ieşirea din judeţul Vaslui spre Galaţi, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, citat de Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, autoturismul înmatriculat în Vaslui ar fi lovit un TIR din Republica Moldova, care […]
VIDEO Cum au trecut șase colete cu 1,6 milioane de euro cash prin punctul vamal preferat al traficanților de țigări

VIDEO Cum au trecut șase colete cu 1,6 milioane de euro cash prin punctul vamal preferat al traficanților de țigări

22 apr. 28
Lucrătorii vamali din Republica Moldova au descoperit, în dimineața zilei de 18 aprilie, 1.590.660 de euro  într-un TIR care a intrat din România. Suma de bani nu a fost depistată de vameșii români. Conform presei din Republica Moldova, cei aproape 1,6 milioane de euro aparțin grupărilor care se ocupă cu traficul ilegal de țigarete, estimat […]
România și Polonia, cel mai mare deficit de camionagii din Europa și cele mai mici rate de șoferi-femei

România și Polonia, cel mai mare deficit de camionagii din Europa și cele mai mici rate de șoferi-femei

12 mart. 7
Deficitul de șoferi în sectorul transportului rutier din Europa a crescut cu 13% în anul 2020, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU). Concret, pe baza studiului IRU privind întreprinderile mici și mijlocii de transport și din lanţul de aprovizionare din mai multe țări europene, se estimează că deficitul de șoferi […]
Cîţu, despre contrabanda din vămi: Scanerele de acolo nu au funcţionat niciodată. În cel care a mers a intrat un TIR. E ireal

Cîţu, despre contrabanda din vămi: Scanerele de acolo nu au funcţionat niciodată. În cel care a mers a intrat un TIR. E ireal

26 ian. 9
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat la emisiunea „În faţa ta” de la Digi24.ro că are în vedere un proiect separat pentru vamă, pentru a reduce fenomenul contrabandei. El a spus că situaţia acolo e „complicată” şi a vorbit despre cele 15 scanere din vămi care nu au funcţionat niciodată, cu excepţia unuia care era […]