sorin grindeanu

Ministrul Sorin Grindeanu aruncă scumpirea rovinietelor în curtea USR/ „Unele lucruri trecute în PNRR de nişte domni care au fost, aşa, câteva luni la guvernare, sunt parcă făcute împotriva statului român”

23 mai 9
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, la Vaslui, că o creştere a preţului rovinietelor este asumată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi nu poate fi evitată. „Avem nişte borne pe care trebuie să le îndeplinim în PNRR, că despre asta este vorba, e o lege, care spune de o anumită taxare […]
Ministrul Sorin Grindeanu aruncă scumpirea rovinietelor în curtea USR/ "Unele lucruri trecute în PNRR de nişte domni care au fost, aşa, câteva luni la guvernare, sunt parcă făcute împotriva statului român"

Sorin Grindeanu, iritat de întrebările ziariștilor despre accidentul feroviar: Și ce să fac, să mă duc eu ca ministru să pun fiola la fiecare mecanic de locomotivă?

17 mai 7
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut miercuri o replică iritată după ce ziariștii l-au întrebat în mod repetat despre accidentul feroviar între două locomotive private. ”Păi și ce să fac, să mă duc eu ca ministru să pun fiola la fiecare mecanic de locomotivă?”, a spus Grideanu. El a declarat că, potrivit primelor informații, mecanicul […]
Sorin Grindeanu, iritat de întrebările ziariștilor despre accidentul feroviar: Și ce să fac, să mă duc eu ca ministru să pun fiola la fiecare mecanic de locomotivă?

Ciolacu: Sorin Grindeanu şi echipa sa au transformat anul 2022 într-unul de referinţă în istoria post-aderării/ Anul trecut au fost semnate contracte din fonduri europene de peste 10 miliarde de euro. Un record absolut în România şi în Ministerul Transporturilor

16 mai 5
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi echipa sa au transformat anul 2022 într-unul „de referinţă” în istoria post-aderării, în condiţiile în care au fost semnate contracte din fonduri europene în valoare de peste 10 miliarde de euro. „România se angajează să continue investiţiile masive în infrastructură. […]
Ciolacu: Sorin Grindeanu şi echipa sa au transformat anul 2022 într-unul de referinţă în istoria post-aderării/ Anul trecut au fost semnate contracte din fonduri europene de peste 10 miliarde de euro. Un record absolut în România şi în Ministerul Transporturilor

Drulă: După un an și jumătate de mandat al lui Grindeanu, proiectarea autostrăzii Ploiești-Brașov e blocată

14 mai 1
Președintele USR, Cătălin Drulă, afirmă, în replică la declarațiile lui Sorin Grindeanu că, după un an și jumătate de mandat al acestuia, proiectarea autostrăzii Ploiești-Brașov este „blocată”. „Enervarea de duminică când deschizi știrile: Grindeanu vorbind despre autostrada Ploiești-Brașov. Chiar mă întrebam cum ar putea să coafeze un eșec total suprapus fix pe mandatul lui. Adică […]
Drulă: După un an și jumătate de mandat al lui Grindeanu, proiectarea autostrăzii Ploiești-Brașov e blocată

Grindeanu: PSD nu face alianţe cu AUR / Eu cred că Jandarmeria trebuia să aibă o altă atitudine în faţa Parlamentului la protestul AUR

14 mai 2
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că PSD nu va face alianţă cu partidul AUR, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, mai ales după protestul membrilor şi simpatizanţilor acestui partid în faţa Parlamentului României. Grindeanu este de părere că, la acel protest, Jandarmeria ar fi trebuit să aibă o altă atitudine, potrivit news.ro. […]
Grindeanu: PSD nu face alianţe cu AUR / Eu cred că Jandarmeria trebuia să aibă o altă atitudine în faţa Parlamentului la protestul AUR

Construcția unui terminal nou la Aeroportul Otopeni nu se justifică în prezent, afirmă ministrul Transporturilor / În urmă cu un an, Grindeanu spunea că un nou terminal este „absolut necesar”

14 mai 5
Construcţia unui terminal nou la Aeroportul Otopeni nu se justifică în acest moment, având în vedere numărul de pasageri, însă trebuie aduse îmbunătăţiri actualului terminal, consideră ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. „Aeroportul Otopeni în acest moment trebuie să ajungă, şi sper că va ajunge la sfârşitul anului 2023, la numărul de pasageri dinainte […]
Construcția unui terminal nou la Aeroportul Otopeni nu se justifică în prezent, afirmă ministrul Transporturilor / În urmă cu un an, Grindeanu spunea că un nou terminal este „absolut necesar”

Sorin Grindeanu vrea comasarea Ministerului Familiei, condus de Gabriela Firea / Propune Ministerul pentru Familie Tineret şi Sport /  ”Susţin o reducere a numărului de ministere”

12 mai 3
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu susţine reducerea numărului de ministere în viitorul Guvern Ciolacu, prin includerea ministerului Turismului în cel al Economiei şi prin comasarea ministerului Familiei, condus de colega sa de partid Gabriela Firea, într-un minister pentru Familie Tineret şi Sport, anunță News.ro. „Susţin o reducere a numărului de ministere. (…) Nu văd de ce […]
Sorin Grindeanu vrea comasarea Ministerului Familiei, condus de Gabriela Firea / Propune Ministerul pentru Familie Tineret şi Sport /  ”Susţin o reducere a numărului de ministere”

Anca Alexandrescu: CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea plus pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja

11 mai 13
Realizatoarea de la Realitatea TV, Anca Alexandrescu, fost consilier pentru mai mulți lideri PSD (Năstase, Dragnea, Dăncilă, Ponta), scrie într-o postare pe Facebook că ”CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea plus pentru 10 minute din cauza plangerilor facute de Sorin Grindeanu si Sebastian Burduja!” ”Au zis ca “n am invatat nimic desi mi au dat […]
Anca Alexandrescu: CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea plus pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja

Marcel Ciolacu: Avem timp să terminăm și în Parlament legea pensiilor speciale, varianta răspunderii asumării rămâne în picioare/ Nu cer voie UDMR-ului pentru orice/ Voi insista să îl păstrez pe Sorin Grindeanu

11 mai 6
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi dimineață că legea pensiilor speciale poate fi rezolvată și în Parlament, însă varianta răspunderii asumării rămâne în picioare. „Avem timp să terminăm și în Parlament, sesiunea se termină pe 1 iulie. Nu e nicio problemă. Problema este că trebuiau deja închise, pentru că erau în cererea de plată […]
Marcel Ciolacu: Avem timp să terminăm și în Parlament legea pensiilor speciale, varianta răspunderii asumării rămâne în picioare/ Nu cer voie UDMR-ului pentru orice/ Voi insista să îl păstrez pe Sorin Grindeanu

Ciolacu: Rotația guvernamentală sigur se întâmplă până la 1 iunie / Mi-aș dori ca Sorin Grindeanu să rămână în Guvern / Marian Neacșu poate să vină șef la Cancelaria premierului

10 mai 3
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, la RTV, că rotația guvernamentală sigur se întâmplă până la 1 iunie și a precizat că și-ar dori ca Sorin Grindeanu să rămână în Guvern, menționând că are discuții în acest sens cu liderul PNL, Nicolae Ciucă. Liderul PSD a mai menționat că actualul secretar general al […]
Ciolacu: Rotația guvernamentală sigur se întâmplă până la 1 iunie / Mi-aș dori ca Sorin Grindeanu să rămână în Guvern / Marian Neacșu poate să vină șef la Cancelaria premierului

EXCLUSIV Miniștrii PSD care pleacă la rotativă: Daea de la Agricultură, Spătaru de la Economie / Negocieri în curs pentru transferul lui Grindeanu de la transporturi la Camera Deputaților/ Firea, rivalul lui Ciolacu, rămâne în Guvern

09 mai 4
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, își va pierde postul la rotativă, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful PSD. G4Media.ro a dezvăluit  marți că Daea îi are subordonați la instituții din coordonarea ministerului pe care îl conduce pe mai mulți membri ai familiei: fiica, ginerele, nora și soția. Ministrul Economiei, Florin Spătaru, va fi și […]
EXCLUSIV Miniștrii PSD care pleacă la rotativă: Daea de la Agricultură, Spătaru de la Economie / Negocieri în curs pentru transferul lui Grindeanu de la transporturi la Camera Deputaților/ Firea, rivalul lui Ciolacu, rămâne în Guvern

Ciucă a confirmat că negociază cu PSD cedarea de către liberali a Ministerului Transporturilor. De ce vrea Ciolacu să îl păstreze pe Grindeanu în guvern

08 mai 6
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a confirmat luni că negociază cu PSD eventuala cedare de către PNL a Ministerului Transporturilor în viitorul guvern condus de Marcel Ciolacu, deși portofoliul ar trebui să le revină liberalilor, conform protocolului coaliției de guvernare. ”Sunt mai multe variante și ipoteze pe care le discutăm. Pentru fiecare dintre ele trebuie să […]
Ciucă a confirmat că negociază cu PSD cedarea de către liberali a Ministerului Transporturilor. De ce vrea Ciolacu să îl păstreze pe Grindeanu în guvern

A fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Poarta – Caransebeş / Investiție de 1,33 miliarde de lei / Viteza maximă de circulaţie va fi de 160 km/h

05 mai
Licitaţia pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Poarta – Caransebeş (Lotul 6) a fost lansată, valoarea estimată a contractului fiind de 1,33 miliarde de lei, fără TVA, a anunţat vineri ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres. „A fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii Poarta – Caransebeş (Lotul 6) […]
A fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Poarta – Caransebeş / Investiție de 1,33 miliarde de lei / Viteza maximă de circulaţie va fi de 160 km/h

Marcel Ciolacu a propus în coaliție ca o persoană să nu poată face parte din mai mult de un consiliu de administrație, iar prezența în funcție să fie condiționată de experiența în domeniu

25 apr. 4
Marcel Ciolacu a propus în coaliție ca o persoană să nu poată face parte din mai mult de un consiliu de administrație, iar prezența în funcție să fie condiționată de experiența în domeniu, au declarat surse politice pentru G4Media. Propunerea face parte dintr-o serie mai largă de propuneri înaintate coaliției de președintele PSD, la ședința […]
Marcel Ciolacu a propus în coaliție ca o persoană să nu poată face parte din mai mult de un consiliu de administrație, iar prezența în funcție să fie condiționată de experiența în domeniu

Grindeanu, întrebat despre măsurătorile pe Canalul Bâstroe: În 18 aprilie am trimis solicitare către MAE să discute cu autorităţile ucrainene despre transferul datelor măsurătorilor efectuate de experţi ucraineni

21 apr. 3
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, referindu-se la măsurătorile pe Canalul Bâstroe, că în 18 aprilie a trimis solicitare către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) să discute cu autorităţile ucrainene despre transferul datelor măsurătorilor făcute de experţi ucraineni către autorităţile române, relatează News.ro. “Suntem în situaţia următoare. În 18 aprilie noi am transmis Ministerului român […]
Grindeanu, întrebat despre măsurătorile pe Canalul Bâstroe: În 18 aprilie am trimis solicitare către MAE să discute cu autorităţile ucrainene despre transferul datelor măsurătorilor efectuate de experţi ucraineni

Ministrul Transporturilor anunță că România va primi 37 de trenuri noi în 2023

19 apr. 2
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Caracal, că în acest an compania CFR Călători va primi primele garnituri de trenuri noi după o perioadă de aproximativ 20 de ani în care nu s-au făcut deloc achiziţii de trenuri noi pentru călători, transmite Agerpres.ro. Grindeanu a menţionat că s-a încheiat deja licitaţia […]
Ministrul Transporturilor anunță că România va primi 37 de trenuri noi în 2023

Sorin Grindeanu, despre comasarea alegerilor: ”Am semne de întrebare că ar fi constituţional/ La finalul lui 2024 o să fim cam sătui de pus ştampile, orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, este binevenită”

19 apr. 4
Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri, la Caracal, despre comasarea alegerilor, că în acest moment el are semne de întrebare că ar fi constituţional un astfel de demers dar a precizat că la finalul lui 2024, după patru rânduri de alegeri, o să fim cam sătui de pus ştampile, iar orice lucru care ar duce […]
Sorin Grindeanu, despre comasarea alegerilor: ”Am semne de întrebare că ar fi constituţional/ La finalul lui 2024 o să fim cam sătui de pus ştampile, orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, este binevenită”

Sorin Grindeanu, despre stenogramele din dosarul Otopeni: Înţeleg că sunt ciufut, nu am anturaj şi nu merg pe combinaţii

07 apr. 4
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că nu îi cunoaşte personal pe cei care apar în stenogramele apărute în spaţiul public în legătură cu dosarul privind activitatea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, dar că a înţeles că este „ciufut”, nu are anturaj şi că nu merge „pe combinaţii”. Grindeanu a explicat că cei care deţin […]
Sorin Grindeanu, despre stenogramele din dosarul Otopeni: Înţeleg că sunt ciufut, nu am anturaj şi nu merg pe combinaţii

Sorin Grindeanu, despre Ministerul Transporturilor după rotativă: „Dacă protocolul rămâne în vigoare, ministerul merge la PNL. Eu merg la Parlament, am o funcţie cu care mă mândresc, deputat de Timiş. Alt portofoliu nu îmi doresc”

07 apr. 1
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu îşi doreşte să conducă un alt minister, după rotativa guvernamentală, şi afirmă că va rămâne în Parlament ca deputat de Timiş. Potrivit protocolului semnat de actuala coaliţie de guvernare, Ministerul Transporturilor revine PNL, transmite News.ro. ”Dacă protocolul rămâne cum este în acest moment, portofoliul Transporturilor merge la PNL, e simplu. […]
Sorin Grindeanu, despre Ministerul Transporturilor după rotativă: "Dacă protocolul rămâne în vigoare, ministerul merge la PNL. Eu merg la Parlament, am o funcţie cu care mă mândresc, deputat de Timiş. Alt portofoliu nu îmi doresc"

VIDEO Grindeanu, pe şantierul tronsonului 3 al Autostrada Moldovei, unde se toarnă primii kilometri de asfalt: Vrem ca de anul acesta să dăm în folosinţă minim 100 de kilometri de drum expres sau autostradă/ Ciolacu: Mă bucur că este un constructor român care a dovedit încă o dată că imposibilul se poate

06 apr. 5
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, în timpul unei vizite pe şantierul tronsonului 3 al autostrăzii A7, unde se toarnă primii trei kilometri de asfalt, că pe acest sector constructorul s-a mobilizat exemplar, dar lucrurile stau şi mai bine pe celelalte tronsoane până la Focşani. ”Vrem ca de anul acesta să dăm în folosinţă […]
VIDEO Grindeanu, pe şantierul tronsonului 3 al Autostrada Moldovei, unde se toarnă primii kilometri de asfalt: Vrem ca de anul acesta să dăm în folosinţă minim 100 de kilometri de drum expres sau autostradă/ Ciolacu: Mă bucur că este un constructor român care a dovedit încă o dată că imposibilul se poate

ANALYSIS The stakes of the Otopeni Airport corruption case: how a tender scheduled since 2021 for the management of shops and restaurants was postponed for two years / Huge profits obtained by the two quasi-monopolies at the airport / What Grindeanu, Drulă and Chirițoiu have to say 

05 apr.
Prosecutors from the National Anti-Corruption Directorate (DNA) say in the corruption case at Henri Coandă Airport in Otopeni that the deal is to extend the contract that Millenium Pro Design has already had for over 12 years with the National Company of Bucharest Airports (CNAB, controlled by the Ministry of Transport) for the management of […]