reguli

Uniunea Europeană a stabilit un set de reguli pentru a combate deficitul de medicamente esenţiale din spațiul comunitar

Uniunea Europeană a stabilit un set de reguli pentru a combate deficitul de medicamente esenţiale din spațiul comunitar

12 mai
Negociatorii UE au convenit marţi asupra unor reguli care să faciliteze sprijinirea producţiei de medicamente critice din fonduri publice, în încercarea de a combate deficitul de medicamente, relatează agențiile de știri dpa şi Reuters, citate de Agerpres. Reprezentanţii Parlamentului European şi ai statelor membre ale UE au declarat că măsurile au scopul de a consolida […]
Formula 1 2026: Schimbările de reguli pe care trebuie să le știi înaintea noului sezon

Formula 1 2026: Schimbările de reguli pe care trebuie să le știi înaintea noului sezon

04 mart.
637
Au rămas mai puțin de 48 de ore până la debutul noului sezon de Formula 1, iar 2026 marchează începutul uneia dintre cele mai importante schimbări tehnice din ultimii ani. Noile monoposturi au fost construite după reguli complet diferite, care vizează atât aerodinamica, cât și unitățile de putere. Pentru fani, dar și pentru echipe, lista […]
Cetățenii au acces la sicriul lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni miercuri între 13.00 și 18.00 / Florile sau lumânările se depun pe trotuarul din Bd. Geniului

Cetățenii au acces la sicriul lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni miercuri între 13.00 și 18.00 / Florile sau lumânările se depun pe trotuarul din Bd. Geniului

05 aug. 1
Parlamentul European adoptă noi reguli pentru a preveni riscurile de securitate generate de investiţiile străine în UE

Parlamentul European adoptă noi reguli pentru a preveni riscurile de securitate generate de investiţiile străine în UE

08 mai
Parlamentul European a adoptat joi reguli revizuite pentru a preveni riscurile de securitate generate de investiţiile străine, informează un comunicat de presă, transmite Agerpres. În conformitate cu noile norme, adoptate în sesiune plenară la Strasbourg, sectoare precum serviciile mass-media, materiile prime critice şi infrastructura de transport vor fi supuse unui control obligatoriu de către statele […]
BEC: Între momentul încheierii votării la primul tur de scrutin şi data aducerii la cunoştinţă publică a zilei votării la al doilea tur de scrutin, nu sunt incidente regulile şi restricţiile specifice propagandei electorale

07 mai
Eugen Tomac, despre deciziile autorităţilor privind regulile din campanie: Sunt profund politizate. Trăim într-o societate democratică şi fiecare cetăţean are dreptul să se exprime, inclusiv dreptul de a schimba strategia în timpul campaniei

23 apr.
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe la miezul nopții / Autoritățile, atente la posibile interferențe

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe la miezul nopții / Autoritățile, atente la posibile interferențe

03 apr. 1
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începe, vineri, 4 aprilie, la ora 00:00, şi se încheie pe data de 3 mai, la ora 7:00, transmite Agerpres. Timp de 30 de zile, cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni vor încerca să convingă electoratul să le acorde votul pe 4 mai. Conform legii, în campania electorală […]
Ministerul Educației a publicat regulile de redactare a lucrărilor scrise de la simularea Evaluării naţionale la clasa a VIII-a

Ministerul Educației a publicat regulile de redactare a lucrărilor scrise de la simularea Evaluării naţionale la clasa a VIII-a

12 mart.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, miercuri, mai multe informaţii pentru redactarea lucrărilor scrise adresate elevilor de clasa a VIII-a care vor susţine simularea Evaluării naţionale. Potrivit sursei citate, elevii vor avea voie la proba de Limba şi literatura română şi/sau maternă să sublinieze pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul […]
CNA a adoptat regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale

CNA a adoptat regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale

25 feb.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat, marţi, Decizia privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din luna mai, transmite Agerpres. Potrivit deciziei, campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, începe în ziua de vineri, 4 aprilie, ora 0:00, şi se încheie în ziua de sâmbătă, […]
Carlos Sainz: „FIA exagerează cu restricțiile privind limbajul”

Carlos Sainz: „FIA exagerează cu restricțiile privind limbajul”

17 feb.
FIA a impus recent restricții mai stricte asupra limbajului utilizat de piloții de Formula 1, atât în interviuri, cât și în comunicările radio din timpul curselor. Noile reguli prevăd amenzi semnificative, puncte de penalizare și chiar posibile interdicții de participare pentru piloții care încalcă regulile privind utilizarea limbajului „necorespunzător”, conform unui articol motorsport.com. Carlos Sainz […]
UE vrea să simplifice regulile pentru subvenţiile agricole

UE vrea să simplifice regulile pentru subvenţiile agricole

10 feb.
Uniunea Europeană pregăteşte o serie de planuri vizând simplificarea regulilor care guvernează programul său de subvenţii agricole, arată documentele consultate de Reuters, într-un moment în care Bruxelles-ul se grăbeşte să reducă povara administrativă asupra firmelor locale, transmite Agerpres. Măsura ar putea afecta mari sume de bani de la bugetul comunitar. Politica Agricolă Comună (PAC) reprezintă […]
SUA interzic vehiculele conectate care au piese şi software din China şi Rusia drept un pericol la adresa securităţii naţionale

SUA interzic vehiculele conectate care au piese şi software din China şi Rusia drept un pericol la adresa securităţii naţionale

14 ian.
Guvernul american anunţă marţi interzicerea vânzării în Statele Unite a vehiculelor conectate care integrează tehnologie chineză sau rusă – atât ca piese, cât şi ca software -, apreciind că ar putea reprezenta un risc la adresa securităţii naţionale, relatează AFP, citată de News.ro. Departamentul american al Comerţului a lansat la sfârşitul lui septembrie o anchetă […]
Rusia înăspreşte regulile ce privesc veniturile aşa-zişilor "agenţi străini" şi ale criticilor plecaţi din ţară

Rusia înăspreşte regulile ce privesc veniturile aşa-zişilor „agenţi străini” şi ale criticilor plecaţi din ţară

07 nov.
Rusia intenţionează să înăsprească în mod semnificativ regulile privind veniturile încasate de cei consideraţi „agenţi străini” şi de cei care vorbesc critic despre Rusia după părăsirea ţării, a declarat joi Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Legislaţia rusă impune oricărei persoane sau organizaţii care […]
Campania electorală pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie începe vineri. Sunt interzise vehiculele inscripționate cu sloganuri electorale

Campania electorală pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie începe vineri. Sunt interzise vehiculele inscripționate cu sloganuri electorale

31 oct.
Campania pentru alegerile prezidențiale din România începe vineri / 14 candidaţi s-au înscris în cursă, dintre care 4 independenți

Campania pentru alegerile prezidențiale din România începe vineri / 14 candidaţi s-au înscris în cursă, dintre care 4 independenți

24 oct. 2
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an începe vineri, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. Pe 24 […]
Emmanuel Macron pledează la Novi Sad în favoarea unui model european al inteligenţei artificiale, care să aibă la bază ”trei S”, ”ştiinţă, standarde şi soluţii”, în vederea unei ”prinderi din urmă” a Chinei şi SUA

30 aug. 4
Noi reguli pentru transportul lichidelor în bagajele de mână în toate aeroporturile UE. Ce trebuie să știm

Noi reguli pentru transportul lichidelor în bagajele de mână în toate aeroporturile UE. Ce trebuie să știm

21 aug. 1
Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană începând de la 1 septembrie, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres. De la această dată, pasagerii curselor aeriene vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente cu volum maxim de 100 mililitri. Pasagerilor […]
Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

24 mai
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiile în caz de urgenţă sanitară, relatează AFP, citată de Agerpres. Reforma, asupra căreia negociatorii au ajuns la un acord în februarie, […]
The Telegraph: Noul plan stupid al Hollywoodului de a implementa „diversitatea” a produs deja o reacție adversă / Puteți ghici care minoritate a fost scăpată din vedere?

The Telegraph: Noul plan stupid al Hollywoodului de a implementa „diversitatea” a produs deja o reacție adversă / Puteți ghici care minoritate a fost scăpată din vedere?

16 ian. 2
Noua legislație UE: Producătorii de vinuri vor trebui să detalieze compoziția/ Câți aditivi, precum sulf, albuș de ou, vezică uscată de pește și alți compuși chimici conține o sticlă / Ce se întâmplă cu etichetele vechi

04 dec. 1
UE propune noi reguli de copyright pentru instrumentele generative de inteligenţă artificială, cum ar fi ChatGPT

UE propune noi reguli de copyright pentru instrumentele generative de inteligenţă artificială, cum ar fi ChatGPT

29 apr.
Companiile care implementează instrumente generative de inteligenţă artificială, cum ar fi ChatGPT, vor trebui să dezvăluie orice material protejat de drepturi de autor folosit pentru a-şi dezvolta sistemele, conform unui acord UE iniţial, care ar putea deschide calea pentru primele legi cuprinzătoare din lume care reglementează tehnologia, transmite Reuters, citată de News.ro Comisia Europeană a […]