Autorităţile din Vâlcea au solicitat sâmbătă după-amiază intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea unui tânăr care s-a electrocutat în timp ce era la pescuit la balta din Proieni, oraşul Brezoi, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Potrivit ISU Vâlcea, tânărul ar fi atins accidental cu undiţa reţeaua de electricitate care trece […]
Joi seara, în jurul orei 22.00, un echipaj de Jandarmerie a depistat în flagrant doi bărbați din Vladimirescu în vârstă de 22, respectiv 37 de ani, care pescuiau dintr-o barcă cu motor folosind un dispozitiv electric alimentat de la doi acumulatori auto cu amperaj ridicat, scrie Special Arad. Bărbații au fost depistați pescuind pe râul […]
Cinci persoane au fost arestate după ce o barcă de pescuit care transporta două tone de cocaină a fost interceptată în largul Insulelor Canare, a declarat poliţia spaniolă, relatează duminică Reuters, citată de Agerpres. Nava Akt1 a fost oprită sâmbătă de o ambarcaţiune a Gărzii de coastă spaniole la sud de arhipelagul spaniol şi escortată […]
Comisia Europeană a decis să activeze, luni, noi măsuri de criză pentru a sprijini sectoarele pescuitului şi acvaculturii în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Mecanismul de criză al Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (FEAMPA) va oferi sprijin imediat operatorilor din sectoarele pescuitului, acvaculturii […]
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o comunicare intitulată „Către un pescuit mai durabil în UE: situaţia actuală şi orientări pentru 2022” şi de asemenea a lansat o consultare privind posibilităţile de pescuit pentru 2022, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Comunicarea solicită eforturi suplimentare pentru protejarea resurselor marine, atât prin menţinerea unor niveluri […]
Pescuitul în Delta Dunării s-a reluat, începând de marţi, iar Administraţia rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a prelungit până la începutul lunii viitoare valabilitatea actelor în baza cărora pescarii comerciali îşi desfăşoară activitatea, transmite Agerpres. Ordinul de prohibiţie a pescuitului emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii pentru 2021 menţionează zonele de protecţie pentru […]
Prohibiţia generală a pescuitului în România a început, vineri, în habitatele naturale, activitatea de pescuit urmând să fie interzisă şi în apele care constituie frontieră din data de 24 aprilie, se arată în Ordinul de prohibiţie emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii, transmite Agerpres. Actul normativ prevede şi excepţiile privind prohibiţia, iar printre […]
Proeminentul legislator conservator britanic Jacob Rees-Mogg a susţinut joi că peştii din apele din jurul Marii Britanii „se simt mai bine şi sunt mai fericiţi” după Brexit, relatează dpa. Drept răspuns la criticile unui deputat scoţian în sensul că guvernul britanic a provocat un dezastru pentru industria piscicolă, Rees-Mogg a asigurat că executivul va rezolva […]