legea fugarilor

„Legea fugarilor” a fost promulgată / Condamnații care se sustrag executării pedepsei cu închisoarea vor fi acuzați de evadare

14 mart.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare şi fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliţie în vederea punerii în executare a mandatului, transmite Agerpres. Această modificare a Codului penal urmăreşte înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative […]
„Legea fugarilor” a fost promulgată / Condamnații care se sustrag executării pedepsei cu închisoarea vor fi acuzați de evadare

„Legea fugarilor” este constituţională / Curtea Constituțională a respins cu unanimitate sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

29 oct.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu „Legea fugarilor” şi a stabilit că actul normativ este constituţional, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al CCR, cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I […]
„Legea fugarilor” este constituţională / Curtea Constituțională a respins cu unanimitate sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

„Legea fugarilor”, pe agenda judecătorilor constituţionali după mai multe amânări

19 sept.
Curtea Constituţională a României urmează să discute, joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu „Legea fugarilor”, după ce a fost amânată de mai multe ori. ICCJ a atacat la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că […]
„Legea fugarilor”, pe agenda judecătorilor constituţionali după mai multe amânări

Curtea Constituțională amână a patra oară sesizarea Curții Supreme cu privire la „Legea fugarilor”

10 apr. 1
UPDATE: Curtea Constituțională a amânat pentru 28 mai discutarea sesizării depusă de Înalta Curtea de Casație și Justiție în legătură cu „Legea fugarilor”, potrivit unui comunicat de presă al CCR. Este a patra amânare pe această sesizare, aflată pe masa Curții Constituționale încă de la finalul anului trecut. Știrea inițială: Curtea Constituţională a României discută, […]
Curtea Constituțională amână a patra oară sesizarea Curții Supreme cu privire la „Legea fugarilor”

Curtea Constituțională amână cu o săptămână discutarea sesizării Înaltei Curți cu privire la „Legea fugarilor”

13 mart.
Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 20 martie, discutarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu „Legea fugarilor”, transmite Agerpres. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis la finalul anului trecut să atace la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor […]
Curtea Constituțională amână cu o săptămână discutarea sesizării Înaltei Curți cu privire la „Legea fugarilor”

Sesizarea Curții Supreme cu privire la „Legea fugarilor”, amânată de Curtea Constituțională pentru 13 martie

21 feb.
UPDATE: Curtea Constituţională va dezbate, pe 13 martie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe legea care aduce modificări la Codul penal şi care adaugă un plus de pedeapsă condamnaţilor care nu se prezintă în 7 zile pentru a ispăşi condamnarea. Magistraţii ÎCCJ consideră că actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor este neconstituţional […]
Sesizarea Curții Supreme cu privire la "Legea fugarilor", amânată de Curtea Constituțională pentru 13 martie

Curtea Constituțională a amânat pentru 21 februarie sesizarea Curții Supreme cu privire la Legea fugarilor

31 ian. 2
UPDATE: Curtea Constituţională va dezbate, pe 21 februarie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe legea care aduce modificări la Codul penal şi care adaugă un plus de pedeapsă condamnaţilor care nu se prezintă în 7 zile pentru a ispăşi condamnarea. Magistraţii ÎCCJ consideră că actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor este neconstituţional […]
Curtea Constituțională a amânat pentru 21 februarie sesizarea Curții Supreme cu privire la Legea fugarilor

DOCUMENT Şefa Înaltei Curţi a convocat de urgenţă judecătorii pentru o posibilă sesizare a Curții Constituționale privind Legea fugarilor / SURSE Judecătorii susţin că legea ar fi neconstituţională

05 dec. 11
Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), judecătoarea Corina Corbu, a convocat la ora 20.00 în această seară Secţiile Unite ale Instanţei Supreme pentru o posibilă sesizare a Curții Constituționale privind Legea fugarilor, potrivit convocatorului emis de şefa ÎCCJ. UPDATE Secţiile Unite ale Instanţei Supreme au decis, marți seara, sesizarea Curții Constituționale în privința […]
DOCUMENT Şefa Înaltei Curţi a convocat de urgenţă judecătorii pentru o posibilă sesizare a Curții Constituționale privind Legea fugarilor / SURSE Judecătorii susţin că legea ar fi neconstituţională

Legea fugarilor, adoptată de Camera Deputaților, forul decizional / Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani

29 nov. 3
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia se consideră evadare şi fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliţie în vederea punerii în executare a mandatului, relatează Agerpres. Au votat „pentru” 230 de deputaţi, trei „împotrivă”, iar unul s-a abţinut. Această modificare a […]
Legea fugarilor, adoptată de Camera Deputaților, forul decizional / Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani

Legea fugarilor, adoptată în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Urmează votul final în plen / Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani

21 nov.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare unui proiect de lege potrivit căruia sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate este asimilată evadării, relatează Agerpres. „Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de […]
Legea fugarilor, adoptată în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Urmează votul final în plen / Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani

Legea fugarilor, adoptată de Senat: Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani/ Proiectul merge în Camera Deputaților

23 oct. 3
Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal iniţiat de către Ministerului Justiţiei prin care„ persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la închisoare şi care nu se predau autorităţilor în termen de 7 zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de «evadare»”, […]
Legea fugarilor, adoptată de Senat: Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru "evadare" cu până la trei ani/ Proiectul merge în Camera Deputaților

Ciolacu: Sunt peste 100 de fugari de sentințele date în țară / Proiect de modificare a Codului penal pentru ca fugarii să primească o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani de închisoare

12 oct. 2
UPDATE: Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege care aduce modificări Codului penal, în sensul în care în cazul persoanelor condamnate definitiv şi care în şapte zile nu se prezintă pentru a se pune în executare pedeapsa dispusă de instanţă, vor avea până la 3 ani adăugaţi la […]
Ciolacu: Sunt peste 100 de fugari de sentințele date în țară / Proiect de modificare a Codului penal pentru ca fugarii să primească o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani de închisoare

Gorghiu: Proiectul legii fugarilor, pe ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului / 3 ani în plus de închisoare pentru cei care nu se prezintă în 7 zile de la condamnare pentru executarea pedepsei

09 oct. 6
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că în şedinţa de Guvern de joi va prezenta un proiect de lege privind tematica fugarilor, precum şi raportul referitor la persoanele plecate din România care încearcă să se ascundă pentru a nu-şi executa condamnările în penitenciarele din România, raport solicitat de premierul Marcel Ciolacu, relatează Agerpres. „Joi, […]
Gorghiu: Proiectul legii fugarilor, pe ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului / 3 ani în plus de închisoare pentru cei care nu se prezintă în 7 zile de la condamnare pentru executarea pedepsei

Ciolacu îi cere Alinei Gorghiu un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară / „Vreau să văd care sunt demersurile întreprinse de statul român”

05 oct. 6
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că vrea să îi ceară ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară ca să se sustragă de la executarea pedepsei, pentru a vedea care sunt demersurile întreprinse de statul român în […]
Ciolacu îi cere Alinei Gorghiu un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară / „Vreau să văd care sunt demersurile întreprinse de statul român”

USR îi cere ministrului Predoiu să ridice în Consiliul JAI problema condamnaţilor definitiv adăpostiţi în Italia

04 mai 2
USR i-a cerut joi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să ridice în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) problema condamnaţilor definitiv adăpostiţi în Italia, după cazul recent al lui Darius Vâlcov, şi să finalizeze rapid proiectul prin care se incriminează sustragerea de la executarea pedepsei. „Predoiu să ia măsuri urgente pentru ca persoanele condamnate definitiv să […]
USR îi cere ministrului Predoiu să ridice în Consiliul JAI problema condamnaţilor definitiv adăpostiţi în Italia

Alex Florența, propunerea pentru procuror general, despre „Legea fugarilor”: E nevoie de o modificare legislativă care să permită luarea unor măsuri restrictive ale dreptului de circulație de către judecători, în timpul procesului

13 mart. 1
Alex-Florin Florenţa, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, le-a declarat, luni, jurnaliștilor, că este nevoie de adoptarea unei prevederi legislative care să permită luarea unor măsuri restrictive ale dreptului de circulație de către instanțe în timpul procesului de judecată, pentru a se […]
Alex Florența, propunerea pentru procuror general, despre „Legea fugarilor”: E nevoie de o modificare legislativă care să permită luarea unor măsuri restrictive ale dreptului de circulație de către judecători, în timpul procesului

„Legea fugarilor”, propusă în urmă cu zece luni de Ministerul Justiției, a primit aviz negativ de la CSM, pentru că nu pot fi restrânse „în masă” drepturi ale unor cetățeni, anunță Cătălin Predoiu după condamnarea baronului Arsene, dat în urmărire 

13 mart. 9
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că proiectul de lege privind fugarii de condamnări, propus de minister a primit aviza negativ de la CSM, pentru că trebuie puse în balanță și drepturile și libertățile cetățenești. Predoiu a declarat că justiția română pronunță decizii de condamnare în dosare de corupție, „există o ripostă, un răspuns […]
„Legea fugarilor”, propusă în urmă cu zece luni de Ministerul Justiției, a primit aviz negativ de la CSM, pentru că nu pot fi restrânse „în masă” drepturi ale unor cetățeni, anunță Cătălin Predoiu după condamnarea baronului Arsene, dat în urmărire 

„Legea fugarilor”: Persoanele care fug din țară după ce au fost condamnate la închisoare vor fi acuzate de evadare (proiect de lege)

31 mai 11
Persoanele condamnate definitiv la închisoare și care nu se predau autorităților în termen de 7 zile vor fi acuzate de evadare, urmând ca pedeapsa pentru această infracțiune să se adauge la pedeapsă inițială, potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiției. Astfel, „fapta persoanei condamnate definitiv la pedeapsa detențiunii pe viață […]
„Legea fugarilor”: Persoanele care fug din țară după ce au fost condamnate la închisoare vor fi acuzate de evadare (proiect de lege)