facturi energie

Președintele ANPC: Facturile la energie vor fi mari pentru că aşa evoluează piaţa, nu pentru că furnizorii vor să fure

10 feb. 33
Facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de specialitate, relatează Agerpres. „Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni […]
Președintele ANPC: Facturile la energie vor fi mari pentru că aşa evoluează piaţa, nu pentru că furnizorii vor să fure

O primărie din Botoșani oprește iluminatul public pe timpul nopții din cauza facturilor la energie de patru ori mai mari

09 feb. 15
Primăria oraşului Flămânzi din judeţul Botoşani a fost nevoită să reducă programul de iluminat public, ca urmare a creşterii considerabile a facturilor la electricitate. Primarul Dan Oloeriu a declarat, pentru AGERPRES, că a adoptat măsura sistării iluminatului stradal între orele 23.00 şi 4.00 după ce facturile la curent au crescut de patru ori. Potrivit acestuia, […]
O primărie din Botoșani oprește iluminatul public pe timpul nopții din cauza facturilor la energie de patru ori mai mari

Cristina Prună anunță că USR îl cheamă din nou în Parlament pe ministrul Virgil Popescu pentru a da explicații cu privire la creșterea prețurilor la energie și gaze

09 feb. 28
Uniunea Salvaţi România îl va rechema în Parlament pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru a da explicaţii cu privire la creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale şi pentru a prezenta soluţiile pe care le are pentru criza din energie. Deputatul USR Cristina Prună a declarat miercuri, la Parlament, că „PSD, PNL şi actuala […]
Cristina Prună anunță că USR îl cheamă din nou în Parlament pe ministrul Virgil Popescu pentru a da explicații cu privire la creșterea prețurilor la energie și gaze

Protecția Consumatorului a trimis companiilor energetice un chestionar pentru a afla exact câte facturi au fost emise greşit şi trebuie recalculate

04 feb.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a trimis companiilor energetice un chestionar pentru a afla exact câte facturi au fost emise greşit şi trebuie recalculate, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES. Pe 2 februarie 2022, a fost expediat prin e-mail, către toate companiile care furnizează energie electrică şi gaze naturale operatorilor casnici din România, un chestionar […]
Protecția Consumatorului a trimis companiilor energetice un chestionar pentru a afla exact câte facturi au fost emise greşit şi trebuie recalculate

Sprijinul statului pentru facturi, aproape inutil: Doar 4% din clienții celui mai mare furnizor de gaze au beneficiat de plafonare, restul aveau deja preț mai mic decât cel impus de stat

04 feb. 10
Doar 4% din consumatorii casnici de gaze arondați Engie, furnizorul care acoperă aproape toată plaja de consum a gospodăriilor pe jumătatea de sud a țării, au beneficiat de plafonarea prețului la gaze naturale în lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut. Asta pentru că 96% dintre ei aveau deja în facturi un preț mai mic […]
Sprijinul statului pentru facturi, aproape inutil: Doar 4% din clienții celui mai mare furnizor de gaze au beneficiat de plafonare, restul aveau deja preț mai mic decât cel impus de stat

Primarii și șefii de consilii județene au venit la guvern ca să ceară bani pentru facturile de energie

31 ian. 7
Șefii asociațiilor de primari și șefi de consilii județene se întâlnesc luni la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui anunț al executivului. La întâlnire iau parte reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, ai Asociațiilor Municipiilor, Orașelor și Comunelor din România. Principala temă pe ordinea de zi este plata facturilor la energie electrică și gaze […]
Primarii și șefii de consilii județene au venit la guvern ca să ceară bani pentru facturile de energie

Premierul Ciucă participă luni la prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei/ Se caută soluții pentru criza facturilor la energie

31 ian. 6
Prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei, care are ca obiectiv identificarea de soluţii pentru protejarea cetăţenilor şi a sectoarelor economice de efectele crizei energetice, are loc luni, cu participarea premierului Nicolae Ciucă, care a decis săptămâna trecută înfiinţarea Comitetului. Şedinţa este programată pentru ora 14:30, la Palatul Victoria. Comitetul interministerial are ca principale […]
Premierul Ciucă participă luni la prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei/ Se caută soluții pentru criza facturilor la energie

Ministrul Muncii, Marius Budăi: Suntem extrem de atenţi cu preţurile din energie. Cu siguranţă dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie, cu siguranţă vom reacţiona, nu vom sta pasivi

28 ian. 13
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat vineri că dacă vor fi necesare şi în primăvară măsuri care să protejeze consumatorii din cauza creşterii preţurilor la energie, atunci acestea vor fi luate, el precizând că reprezentanţii guvernului nu vor sta pasivi. ”Din păcate, creşterea preţurilor energiei a creat un deranj foarte mare din […]
Ministrul Muncii, Marius Budăi: Suntem extrem de atenţi cu preţurile din energie. Cu siguranţă dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie, cu siguranţă vom reacţiona, nu vom sta pasivi

Marcel Ciolacu: Nu suntem într-un vid legislativ pe luna ianuarie privind facturile la energie și gaze/ Avem o lege care a trecut prin Parlament

27 ian. 3
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că nu există un vid legislativ pe luna ianuarie în privinţa facturilor la energie şi gaze naturale, pentru că există reglementări în acest sens în legea care a trecut prin Parlament. „Noi aveam o lege din noiembrie, decembrie, ianuarie, trecută prin Parlament, care nu s-a aplicat corect, deoarece […]
Marcel Ciolacu: Nu suntem într-un vid legislativ pe luna ianuarie privind facturile la energie și gaze/ Avem o lege care a trecut prin Parlament

Asociația Energia Inteligentă: Deși anul trecut se putea aplica retroactiv scăderea prețului la energie electrică, anul acesta nu se mai poate

27 ian. 3
Anul trecut, la finalul lunii ianuarie, autoritățile au sărit în ajutorul consumatorilor de energie electrică care urmau să achite prețuri mult mai mari, cu o normă care se aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2021. Anul acesta, însă, autoritățile spun că schema de ajutor la energie nu se poate aplica retroactiv, de la începutul lunii […]
Asociația Energia Inteligentă: Deși anul trecut se putea aplica retroactiv scăderea prețului la energie electrică, anul acesta nu se mai poate

Purtătorul de cuvânt al PSD: Am vrut ca Ordonanţa pe energie, adoptată de Guvern, să se aplice şi facturilor din ianuarie. Din păcate, Ministerul Justiţiei a avut altă opinie

26 ian. 8
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Prahova, că partidul a dorit ca Ordonanţa pe energie, adoptată de Guvern ieri, să prevadă compensarea facturilor şi pentru luna ianuarie, specialiştii din partid considerând că se poate aplica, însă ministerul Justiţiei a dat un aviz prin care nu […]
Purtătorul de cuvânt al PSD: Am vrut ca Ordonanţa pe energie, adoptată de Guvern, să se aplice şi facturilor din ianuarie. Din păcate, Ministerul Justiţiei a avut altă opinie

Ministrul Energiei: Nu putem să aplicăm retroactiv schema de sprijin la energie / Cresc amenzile pentru furnizorii care nu aplică reducerile

25 ian. 5
Noile măsuri de sprijin pentru facturi nu pot fi aplicate retroactiv, nici măcar pentru luna ianuarie, a declarat marți ministrul Energiei Virgil Popescu, care a anunțat că Guvernul a adoptat noua schemă de ajutor. Regulile prevăd și amenzi mai mari, de până la 200.000 de lei, pentru furnizorii care nu aplică reducerile în facturi. „Astăzi […]
Ministrul Energiei: Nu putem să aplicăm retroactiv schema de sprijin la energie / Cresc amenzile pentru furnizorii care nu aplică reducerile

Protecția Consumatorului a emis amenzi de 645.000 lei furnizorilor de energie electrică și gaze/ Cea mai des întâlnită abatere: nerespectarea plafonării și compensării prețurilor

19 ian. 5
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a împărțit amenzi în valoare de 645.000 lei și 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale. Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC: • nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021 • tabelul privind consumul energie electrică, de […]
Protecția Consumatorului a emis amenzi de 645.000 lei furnizorilor de energie electrică și gaze/ Cea mai des întâlnită abatere: nerespectarea plafonării și compensării prețurilor

Marcel Ciolacu: Prețul la energie trebuie să fie reglementat de la 1 aprilie pe o perioadă de 6 luni, legea ne permite. Suntem într-o criză energetică majoră, Statul trebuie să intervină curajos

19 ian. 17
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și șef al Camerei Deputaților, a declarat, miercuri, că, din punctul său de vedere, prețul la energie trebuie să fie din nou reglementat de la 1 aprilie pe o perioadă de 6 luni, argumentând că legea permite acest lucru. Social-democratul a mai spus că România se află într-o ”criză energetică majoră”, […]
Marcel Ciolacu: Prețul la energie trebuie să fie reglementat de la 1 aprilie pe o perioadă de 6 luni, legea ne permite. Suntem într-o criză energetică majoră, Statul trebuie să intervină curajos

Cîțu: Soluțiile cu bani de la buget pentru persoane fizice și companii nu rezolvă problema structurală a prețurilor la energie – surse

17 ian. 4
Liderul PNL critică soluțiile avansate de PSD și susține că banii de la buget pentru persoane fizice și companii nu rezolvă problema structurală a prețurilor la energie, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale. Potrivit acestora, Cîțu ar susține orice soluție pentru facturile la energie care nu discriminează și care se aplică unitar în toate sectoarele […]
Cîțu: Soluțiile cu bani de la buget pentru persoane fizice și companii nu rezolvă problema structurală a prețurilor la energie - surse

Europa Liberă: PSD și PNL au plătit publicitate anul trecut pentru a convinge românii că facturile nu vor crește / „Plafonăm prețurile la energie și gaz”, „Spune stop scumpirilor la energie și gaz”

14 ian. 18
PSD și PNL au desfășurat, anul trecut, ample campanii la nivel național cu mesajul: facturile la energie și gaze nu vor crește. În joc au fost aruncate milioane de lei, iar partidele au promis că românii vor fi protejați. Acum, cele două partide caută soluții pentru problemă și vinovații, scrie junralistul Cristian Andrei pe site-ul […]
Europa Liberă: PSD și PNL au plătit publicitate anul trecut pentru a convinge românii că facturile nu vor crește / „Plafonăm prețurile la energie și gaz”, „Spune stop scumpirilor la energie și gaz”

ANPC înființează un Comandament pentru Energie, prin care va verifica dacă furnizorii aplică plafonarea și compensarea

13 ian. 3
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că înființează Comandamentul pentru Energie, prin care va verifica reclamațiile cetățenilor care susțin că furnizorii le-au emis facturi incorecte, fără a include măsurile de plafonare și compensare, sau cu consum mai mare. Citește integral pe economedia.ro
ANPC înființează un Comandament pentru Energie, prin care va verifica dacă furnizorii aplică plafonarea și compensarea

Ministrul Energiei: Venim cu ordonanță pentru noi măsuri de sprijin la energie săptămâna viitoare / Debranșare interzisă pentru mai mulți consumatori / Ce procedură trebuie să urmeze consumatorii cu facturi fără compensare

12 ian. 9
Guvernul va veni săptămâna viitoare cu o ordonanță de urgență pentru noua schemă de sprijin pentru consumatorii de energie și ar putea ajuta și alte industrii, pe lângă cele sectorul agricol și alimentar, a declarat miercuri ministrul Energiei Virgil Popescu. El a anunțat că guvernul va interzice debranșarea pentru mai mulți consumatori, pe lângă cei […]
Ministrul Energiei: Venim cu ordonanță pentru noi măsuri de sprijin la energie săptămâna viitoare / Debranșare interzisă pentru mai mulți consumatori / Ce procedură trebuie să urmeze consumatorii cu facturi fără compensare

ANRE anunță controale la principalii furnizori de energie electrică și gaze / Cum trebuie să acționeze clienții care au neclarități privind facturarea

12 ian. 13
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunță că a demarat controale la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale și face recomandări pentru clienții care au neclarități privind facturarea. Comunicatul ANRE: ANRE a demarat acțiuni de control la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale pentru a verifica următoarele aspecte: respectarea […]
ANRE anunță controale la principalii furnizori de energie electrică și gaze / Cum trebuie să acționeze clienții care au neclarități privind facturarea

Suedia va sprijini cu peste 600 de milioane de dolari gospodăriile afectate de preţurile mari la electricitate

12 ian. 4
Guvernul suedez va sprijini gospodăriile care au fost cel mai grav lovite de creşterea preţurilor la energia electrică, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Mikael Damberg, care a precizat că Executivul a pus deoparte şase miliarde de coroane (664,45 milioane de dolari) pentru aceste măsuri, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Guvernul suedez a anunţat că va […]
Suedia va sprijini cu peste 600 de milioane de dolari gospodăriile afectate de preţurile mari la electricitate

Virgil Popescu, despre facturile la energie: ”Eu nu le-aș plăti. Aș merge până în pânzele albe dacă ar fi greșite”

11 ian. 21
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marți seară, la Antena 3, că dacă ar fi în locul persoanelor care primesc facturi la energie și gaze cu mult mai mari comparativ cu cele de până acum nu le-ar plăti. Ministrul a spus că în cazul în care ar considera că facturile sunt calculate greșit și nu […]
Virgil Popescu, despre facturile la energie: ”Eu nu le-aș plăti. Aș merge până în pânzele albe dacă ar fi greșite”