Spania a ridicat obligativitatea purtării măştii în aer liber în timp ce numărul de cazuri de infecţii cu COVID-19 continuă să scadă semnificativ şi unii dintre cetăţeni continuă să poarte măşti pentru a se proteja, relatează joi Reuters, citată de Agerpres. Rata de infectare la nivel naţional s-a înjumătăţit în trei săptămâni, scăzând la 1.692 […]
Guvernul Cehiai a eliminat joi regulile care cer prezentarea unui certificat de vaccinare împotriva Covid-19 pentru a intra în restaurante şi la evenimente, pe măsură ce numărul infecţiilor cu Omicron a început să scadă, transmite Reuters, citată de News.ro. Hotelurile şi restaurantele din Praga, o destinaţie turistică de prim rang, au suferit foarte mult pe […]
Locuitorii din Sebeș (județul Alba) se vor putea testa gratuit pentru COVID, de joi, la un centru amenajat de primărie. Se pot testa fără costuri atât persoanele simptomatice, cât și cele asimptomatice. Reprezentanții primăriei spun că testarea va fi realizată de personal medical specializat, iar rezultatele testelor antigenice vor fi transmise Direcției de Sănătate Publică […]
Pfizer estimează că va genera venituri record în 2022, afirmând marţi că se aşteaptă să obţină 32 de miliarde de dolari din vânzările de vaccinuri pentru Covid-19 şi 22 de miliarde de dolari din vânzările pilulei antivirale Paxlovid pentru tratamentul coronavirusului, relatează CNBC, citată de News.ro. Cu toate acestea, compania a înregistrat rezultate mixte în […]
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, posturile Naşul TV şi Realitatea Plus cu amenzi de 10.000 de lei fiecare, în urma sesizărilor privind modul în care au fost abordate temele referitoare la pandemia de COVID-19. Consiliul Naţional al Audiovizualului, întrunit în şedinţă publică, a continuat analizarea rapoartelor de monitorizare întocmite de direcţia de […]
Mai multe landuri germane intenţionează să relaxeze restricţiile legate de coronavirus, în pofida creşterii numărului de persoane infectate, au declarat luni oficialii, pe măsură ce se atenuează îngrijorările cu privire la presiunea pe care varianta Omicron ar putea să o exercite asupra sistemului de sănătate, transmite News.ro. Germania a raportat luni 95.267 de noi cazuri […]
Rusia a atenuat duminică unele restricţiile legate de Covid-19, a anunţat autoritatea pentru sănătatea consumatorilor, în pofida raportării unui număr record de cazuri zilnice, pe măsură ce varianta Omicron se răspândeşte în toată ţara, transmite Reuters, citată de News.ro. Numărul infecţiilor zilnice a crescut din ianuarie, dar varianta foarte transmisibilă Omicron nu a dus la […]
Noua Zeelandă a raportat un record de 243 de noi cazuri de Covid-19, sâmbătă, în contextul în care oficialii au avertizat că se aşteaptă mai multe cazuri ale variantei foarte transmisibile Omicron, dar le-au cerut cetăţenilor să nu se panicheze, transmite News.ro, care citează Reuters. Ţara cu 5 milioane de locuitori a avut graniţele închise […]