Persoanele care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, a declarat duminică expertul american în boli infecţioase Anthony Fauci, relatează Reuters. ”Pacienţii cu transplant, cei care fac chimioterapie pentru cancer, care suferă de boli autoimune sau urmează tratamente imunosupresoare, aceştia sunt […]
Competiţia între companiile farmaceutice pentru dezvoltarea unui tratament anti-COVID-19 sub formă de pastile se intensifică, în timp ce o companie japoneză a început testele clinice şi intră astfel în cursă alături de societăţi precum Pfizer sau MSD (Merck Sharp &Dohme), relatează duminică agenţia EFE. Pastila concepută de laboratorul japonez Shionogi ar urma să fie administrată […]
Poliţia greacă a raportat 25 de arestări în weekend, după ce sâmbătă a fost nevoită să disperseze un protest anti-vaccinare în centrul Atenei, informează DPA. Câteva mii de persoane s-au adunat mai întâi în Piaţa Syntagma din capitala Greciei, protestând împotriva noilor legi greceşti care impun vaccinarea în anumite cazuri. Poliţia a intervenit atunci când […]
Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare anti-COVID peste media sistemului de învăţământ, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a adăugat că, în locul obligativităţii imunizării, preferă organizarea de centre şi promovarea importanţei şi necesităţii vaccinării în rândul personalului angajat în sistem. „Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare peste media, deja, cea […]
Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, faţă de măsurile de izolare din cele mai mari două oraşe din Australia şi mai mulţi au fost arestaţi la Sydney în urma violentelor confruntări cu poliţia, informează AFP. La Sydney, ciocniri au avut loc între poliţia călare şi manifestanţii care au aruncat cu ghivece de flori şi sticle, […]
Germania a desemnat Spania şi Ţările de Jos drept zone cu incidenţă ridicată a infectării cu coronavirus, ceea ce înseamnă că persoanele nevaccinate care revin din cele două state vor trebui să intre în carantină pentru cel puţin cinci zile, relatează Agerpres, confom Reuters. Decizia survine în timpul vacanţei de vară în Germania, o perioadă […]
Italia va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele, a decis joi seară guvernul condus de Mario Draghi, relatează AFP, citată de Agerpres. ‘Permisul de sănătate este un instrument care le permite italienilor să-şi continue activităţile cu garanţia de a nu se […]
Cuba se confruntă cu o „creştere dramatică” a cazurilor de COVID-19 în mai multe provincii unde circulă mai ales varianta Delta, a raportat miercuri Organizaţia Panamericană a Sănătăţii (OPS), notează AFP, citată de Agerpres. „Cazurile de COVID-19 şi decesele se înmulţesc în Cuba, unde multe provincii se confruntă cu creşteri dramatice ale contaminărilor”, a declarat […]
Aproximativ 1,5 milioane de copii din lumea întreagă şi-au pierdut cel puţin un părinte, bunic sau un alt îngrijitor din cauza pandemiei de coronavirus în perioada martie 2020 – aprilie 2021, potrivit unui nou studiu, informează DPA, citată de Agerpres. O echipă de cercetători condusă de Seth Flaxman de la Imperial College London a calculat […]
Preşedintele american, Joe Biden, a adoptat un ton mai blând, luni, când a vorbit despre Facebook Inc, după ce săptămâna trecută a spus că platforma de socializare „ucide oameni”, permițând răspândirea de informaţii false despre vaccinurile împotriva coronavirusului. Luni, dl Biden a declarat în faţa jurnaliştilor că speră ca Facebook „să privească în oglindă”, notează […]
Zeci de mii de persoane au manifestat în mai multe puncte din Paris, în acest week-end, împotriva «dictaturii sanitare», împotriva vaccinării obligatorii şi a introducerii paşaportului sanitar. Manifestaţii similare au avut loc în mai multe oraşe din Franţa. Obligativitatea vaccinării personalului medical va fi discutată de Parlament în săptămâna ce începe, transmite RFI. Peste 100.000 […]
Franţa a raportat duminică peste 12,500 de cazuri noi de Covid-19, fiind a treia zi când numărul infecţiilor a depăşit nivelul de 10.000, în condiţiile în care răspândirea variantei mai contagioase Delta a dus la accelerarea creşterii, transmite Reuters, citată de Agerpres. Ministerul Sănătăţii a precizat totuşi că cele 12.532 de cazuri noi raportate duminică […]
Rusia a raportat 25.018 de noi cazuri de COVID-19 duminică, inclusiv 4.357 la Moscova, ridicând bilanţul naţional oficial de când a început pandemia la 5.958.133, informează Reuters şi Xinhua. Grupul operativ guvernamental pentru coronavirus a declarat că 764 de persoane au murit din cauze legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ridicând bilanţul morţilor […]
Autoritățile din Rusia au raportat sâmbătă 25.116 de noi teste pozitive pentru COVID-19, dintre care 4.561 la Moscova, transmite Reuters. De asemenea, un număr de 787 de decese au fost puse pe seama noului coronavirus. Numărul oficial al cazurilor de la începutul pandemiei în Rusia a ajuns la 5.933.115, iar bilanţul total al deceselor este […]