Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Suspecta în recentul atac cu cuţitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit dpa, transmite Agerpres.
Femeia de 39 de ani fusese tratată timp de trei săptămâni într-o instituţie psihiatrică din Cuxhaven, oraş în nordul Germaniei, după ce fusese găsită într-o stare de neajutorare la începutul lunii mai, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din landul Saxonia Inferioară.
Potrivit clinicii, femeia a fost externată deoarece, la acel moment, starea medicală nu necesita tratament suplimentar.
Autorităţile nu au precizat despre ce boală este vorba, invocând dreptul la intimitate şi confidenţialitatea medicală.
Înainte ca un pacient să fie externat dintr-o unitate psihiatrică, medicii trebuie să evalueze dacă acesta prezintă vreun pericol pentru sine sau pentru alte persoane.
În total, 18 oameni au fost răniţi prin înjunghiere vineri seară în gara centrală din Hamburg. Suspecta a fost arestată la locul faptei, iar un magistrat a dispus ulterior plasarea ei sub îngrijire psihiatrică.
De cand cu deschiderea granitelor promovata de madam Merkel, toate atacurile cu tenta terorista au fost executate de indivizi / individe cu „probleme mintale”. Placa standard in toata Europa de vest! Ca sa nu suparam anumite categorii!!!!
Vrajeala, sau cum ar spune Micutzu…… harneala ieftina!