Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele ANAF, Mihaela Triculescu, va fi schimbată din funcție, potrivit surselor G4Media.ro. Triculescu, fără experiență în gestionarea unor instituții de mărimea Fiscului, fusese propulsată în funcție de Darius Vâlcov, care a demisionat luni la cererea premierului Dăncilă.
Favorită să îi ia locul lui Triculescu ar fi Mirela Călugăreanu, care a mai condus Fiscul în mandatul de premier al lui Mihai Tudose (2017). Călugăreanu este apropiată de Ionuț Mișa, fost ministru de Finanțe, și este cea care a declanșat controale la mai multe instituții media incomode pentru Liviu Dragnea.
Vom reveni
Foto: Mihaela Triculescu – Presedintele ANAF. Sursa: Guvern
Adicatelea ” sarira din lac in put” !
Adicatelea „sarira din lac in put ” !
Dar maimutza numita Adriana Cotzel, de fu numita de Valcov presedinte la Agentia Nationala a Medicamentului si ulterior la CNAS, in timp ce la ANMDM a fost adus in juvete inca si mai prostovan, ramane in functie?
Nu – si aia se duce
https://www.g4media.ro/surse-omul-lui-valcov-dat-afara-de-la-sefia-casei-de-asigurari-de-sanatate-una-dintre-institutiile-de-stat-cu-buget-urias.html
se pare ca prostovanul o va inlocui pe maimuta, c-asa-i in tenis…
se schimba tusea cu junghiul. tandea cu mandea.
Ar trebui să fie schimbată și Irina Tănase din cauză că este verișoara iubitei lui Vâlcov.