G4Media.ro

SURSE: Ședință de Guvern luni, pentru a închide și școlile private două…

Sursa Foto: gov.ro

SURSE: Ședință de Guvern luni, pentru a închide și școlile private două săptămâni, cât sunt închise cele de stat, după ce Edupedu.ro a semnalat discriminarea

Guvernul României se reunește în ședință luni, la ora 11:00, potrivit Agendei Premierului, publicată de instituție. Sursele Edupedu.ro au confirmat că ședința are ca scop închiderea activității pentru școlile private timp de două săptămâni, cât sunt închise și cele de stat. Acest lucru are loc după ce Edupedu.ro a semnalat faptul că școlile private puteau, din punct de vedere legal, să rămână deschise și să primească elevi cu prezență fizică.

Reamintim că Edupedu.ro a scris în exclusivitate că școlile private pot primi, legal, elevii și copii fizic la cursuri, de luni, în timp ce copiii de la școlile de stat sunt în vacanță forțată.

Acest lucru a fost posibil fiindcă un articol din Hotărârea CNSU 91 nu a mai ajuns în Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Acest articol era cel care prevedea închiderea școlilor private de luni.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Cu tabletele si calculatoarele lui Orban din 2020 ce s-a facut?

    Banii s-au bugetat si papat, unde sunt tabletele?

    Din miliardul dat pe naspa la primarii PNL nu se putea bugeta 1,5% din suma pentru niste amarate de laptopuri? refurbished?

    Din alea 10 miliarde din PNDL3 nu se putea face nimic pentru copii? Doar sa pape primarii bani munciti de republica?

    Din alea 50 de miliarde de euro imprumutate (unde sunt banii??????) nu se poate lua 0,01% din suma pentru cateva laptopuri si modemuri wifi?

    • Bre, ca urmare a acestui articol ma intreb oare indivizii astia din comitetul de eugenisti scriu

      1. deciziile cu cerneala simpatica ?

      2. tiparesc fata-verso, iar aia de la guwerner nu s-au uitat si pe cealalta fata a paginii ?

      3. imprimanta folosita de eugenisti la tiparirea deciziilor
      a) a ramas fara foi ?
      b) a prins ultima pagina ?

    • Am uitat sa intreb:

      4. porumbelul voiajor, cu care au fost trimise documentele, a semnat de predare-primire (prin gainatare) pt toate paginile ?

      5. a fost oare vreun uliu prin zona care a furat pagina cu articolul lipsa ?

    • La scoala fetitei mele (Bucuresti), cei care au cerut tablete au primit. Inteleg ca le-au mai si ramas.

  2. Cine plătește pt asta?!?

    Daca cu școlarii speciali se rezolva, de ce nu se rezolva si cu pensionarii speciali?!? Sau cu justitiabilii speciali?!? Sau cu tot ce a creat USL special in aceasta țară de plebe si speciali?!?

    USL e CANCERUL de care nu scăpăm, apare mereu si mereu, e acolo mereu in organismul nației ăștia.
    Oricâtă foame face poporul asta, oricât sport prin fuga din tara se face, ori ce am face nu scapam de CANCERUL USL.
    VOTANTI ARDELENI AI PNL SE AUDE?!? Voi pricepeti ceva?!? Cum votați mereu PNL sa scăpați de PSD si tot de PSD dati?!? Pricepeți va rog gluma asta proastă.

  3. Politruciiiii,habar nu au ce semnează!!!

  4. Daca tot fac sedinta mai scoate si Cîțu niste bani din fondul de rezerva. E urgenta. În primării. In spital oricum nu ajunge oricine

  5. Să moară și capra vecinului ! , asta a semnalat Edupedu. Ăsta e românul, tot săracu’ e și-al dracu’ !

    • Agentia penteu Egalitate de Sanse s-a autosesizat… ca unii vor fi mai doxati ca altii. Cu bani. Edu prezinta doar stiri pt. Ra tin g

    • Cata minte poți sa ai sa gândești așa? Ce sa moara capra vecinului, ca mor oameni cu sutele pe zi deja? Nu e vorba de nicio capră, doar de o pandemie scăpată de sub control. E normal sa stea dracului TOȚI acasă. Și ce credeai, ca daca nu ziceau ăștia de la edu nu se va afla, și ăia de la școlile private vor merge la școală pe șest?

  6. Totodată, premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat duminică, printr-un comunicat de presă că luni, 25 octombrie va purta discuții cu reprezentanții conducerii USR pe tema programului de guvernare.

    As propune ca ministrii viitori sa depuna juramantul doar in fața prim-ministrului, in privat, daca oricum îi da afara cand are chef, netransparent. Cand terminam cu sectacolul asta obscur? Cu Presedintele caruia ii pasa de… ministrii aiurea pusi?

  7. numai capra vecinului va intereseaza in loc sa cereti vaccinare obligatorie sa poata si copii sa mearga la scoala.

  8. avand in vedere ca hg-ul este neconstitutionala in ansamblul ei, scolile private pot opera daca isi doresc asta oricum. ma indoiesc ca n-au bani de un avocat sa conteste.

    • Si de ce sa conteste o măsură ce trebuia luata demult nu acum când ne bate covidul la fiecare la ușă? Înțelegi ce e o pandemie? Înțelegi ca fără vaccinare numai cu restricții se poate tine sub control? Nu ti-au zis asta la latrina 3, nu? Poate te mai uiți pe la alte tari cum au făcut si pricepi și tu ceva.

  9. In Guvernul Romaniei numai incompetenți.Cum sa omiti asa ceva.Astia se joacă cu Romania.