Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, a fost eliberat din închisoarea de la Paris și plasat sub control judiciar de judecătorii Curții de Apel din capitala Franței, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Paul al României a petrecut trei luni într-o închisoare din Paris.
Următorul termen în procesul pentru extrădarea în România este în 9 noiembrie.
Paul al României a fost capturat în 27 iunie, pe o stradă din Paris, în timp ce plasa o comandă la o cafenea.
Potrivit site-ului Poliției Române, Paul al României era căutat pentru punerea în executare a unui mandat emis de Curtea de Apel Brașov, ca instanță de executare, de 3 ani si 4 luni inchisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Soția acestuia, prințesa Lia, le-a declarat polițiștilor că Paul ar fi plecat în Portugalia.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în decembrie 2020 verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Paul al României – trei ani și patru luni.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
CUM, N-A FOST FACUT SCAPAT PANA ACUM ?
De asemenea, curtea a condamnat in mod stupid un avocat despre care nu se pomeneste in articol. Nu cumva sa murdareasca imaginea onoratei instante care se va pensiona special.
@Adrian – Lasa ma, nu mai plange tu avocatii. De ce nu spui, de asemenea, ca robert rosu a fost achitat tot de ICCJ in 2021. Asa ca ce te plangi tu e un fel de „ah, ce sete mi-a fost”!
Adieu Poul! /Paulică va pleca in lumea larga a Schengenului ca e mare si sunt state unde te uita Justitia….:)
Nu există așa ceva, „Paul al României”!