Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Finanțelor încă nu a transpus corect directiva europeană pentru combaterea fraudelor transfontaliere de TVA cu o valoare mai mare de 10 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru Economedia. Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a afirmat, miercuri, că directiva a fost transpusă corect. Însă, conform surselor Economedia, autoritățile au inclus în lege doar cazurile în care paguba din România s-ar ridica la 10 milioane de euro. Cu toate acestea, ele au omis să menționeze și cazurile de fraudă cu TVA în care sunt implicate și alte state membre, iar paguba cumulată s-ar putea ridica la 10 milioane de euro. Astfel, cazurile de fraudă cu TVA din România care ar ajunge să fie transmise pentru investigare la Parchetul European sunt considerabil mai puține.
Miercuri, în ședința de Guvern în care Executivul a adoptat acest act normativ, ministrul Finanțelor Adrian Câciu a subliniat faptul că aceasta a fost transpusă corect de această dată.
„Este o transpunere, de această dată, corectă, a unei directive europene, directiva numărul 1371/2017 pentru combaterea fraudelor îndreptate asupra intereselor financiare ale Uniunii Europene. Practic, după ce am discutat cu Comisia Europeană, care ne-a făcut o scrisoare de punere în întârziere, am ajuns la un text care reprezintă transpunerea, încă o dată, corectă, a acestei directive. Și se referă la fraude transfontaliere de TVA cu o valoare mai mare de 10 milioane de euro. Practic, întărirea discplinei în zona aceasta, pentru a nu se afecta interesele financiare ale Uniunii, știut fiind faptul că TVA-ul este una dintre resursele prin care bugetul Uniunii este alimentat”, a declarat Adrian Câciu, miercuri, înaintea ședinței de Guvern.
Citește integral pe economedia.ro