Home » Anchete » SURSE Judecătorul Bogdan Mateescu vrea să plece de la Ministerul Justiției, unde e detașat secretar general / Mateescu, un apropiat al Liei Savonea, a fost cercetat într-un dosar penal împreună cu tatăl său, primar PSD-PNL la Govora, dar cazul a fost clasat / A votat pentru excluderea lui Cristi Danileț din magistratură

SURSE Judecătorul Bogdan Mateescu vrea să plece de la Ministerul Justiției, unde e detașat secretar general / Mateescu, un apropiat al Liei Savonea, a fost cercetat într-un dosar penal împreună cu tatăl său, primar PSD-PNL la Govora, dar cazul a fost clasat / A votat pentru excluderea lui Cristi Danileț din magistratură

9658
SURSE Judecătorul Bogdan Mateescu vrea să plece de la Ministerul Justiției, unde e detașat secretar general / Mateescu, un apropiat al Liei Savonea, a fost cercetat într-un dosar penal împreună cu tatăl său, primar PSD-PNL la Govora, dar cazul a fost clasat / A votat pentru excluderea lui Cristi Danileț din magistratură
Foto: Bogdan Mateescu (Inquam Photos/ Octav Ganea)
Ascultă articolul

Controversatul judecător Bogdan Mateescu, un apropiat al Liei Savonea, vrea să plece de la Ministerul Justiției, unde e detașat secretar general la Ministerul Justiției. Secția pentru judecători a CSM discută în ședința de azi încetarea detașării sale, după cum arată ordinea de zi postată pe site..

Mateescu, un apropiat al Liei Savonea, a fost cercetat într-un dosar penal împreună cu tatăl său, primar PSD-PNL la Govora, dar cazul a fost clasat.

- articolul continuă mai jos -

Judecătorul Bogdan Mateescu (44 de ani) blochează și un post la Inspecția Judiciară și participă la un concurs CSM pentru un nou mandat de președinte al Tribunalului Vâlcea.

Mateescu, care a a fost cercetat într-un dosar penal clasat între timp, a refuzat să demisioneze din magistratură pentru a ocupa funcția de secretar general la ministerul Justiției.

În 2024, înainte de a deveni secretar general la Ministerul Justiției, Mateescu a lăsat șefia Tribunalului Vâlcea pentru un post de inspector la Inspecția Judiciară.

Pe 15 martie 2024, Parchetul General a clasat dosarul care îi viza pe judecătorul Bogdan Mateescu și pe tatăl său, reales primar în Băile Govora din partea PSD după ce a migrat de la PNL. Judecătorul Bogdan Mateescu a fost luat în calcul de PNL pentru a ocupa funcția de ministru al Justiției în 2023.

Primarul Mihai Mateescu, tatăl judecătorului Bogdan Mateescu, a fost acuzat de abuz în serviciu. Antena 3 a publicat înregistrări din dosar în care primarul Mihai Mateescu are o discuție contondentă cu o funcționară din subordine, iar fiul edilului, judecător și fost președinte al CSM, apare în timp ce îi propune acesteia un post mai bine remunerat:

  • „Ce vreau să-ţi spun…unde e ideea…Nu am făcut nimic, m-a văzut tare supărat Bogdan ieri şi m-a întrebat: – Ai probleme? Şi i-am spus: N-am! Dar am strâns documentele şi o să vezi…stare civilă şi tot, ca să fac acţiune la Parchet împotriva ta şi a lui Cosmin. Ca să ştii! N-am făcut-o că mi se înmoaie mâna…”
  • „Ba mai mult, am un raport, adică 2 rapoarte, făcute de domnul secretar, care constituie muniţie! MUNIŢIE! Şi fii atentă, bă, ţi-o spun: nu le-am dat curs! Am zis că nu mi se pare normal. Că ea, e unde e ea, în arealul ei, e treaba ei..mă gândesc la copii. Copii pe care i-am iubit şi-i iubesc, cu cea mai mare sinceritate. Da, n-am dat curs! Dar aceste lucruri s-au strâns!”
  • „Eu ţi-am spus: mie să-mi spui clar ce ai de gând să faci! Dacă vom continua…dar pe coordonatele pe care le impun eu, nu altcineva. Da? Pentru că trebuie să vorbim, pecuniar sau cine ştie ce se va întâmpla cu ce n-ai făcut! (…) Eu îţi spun că nu e în regulă ce s-a întâmplat, eu am nişte documente aici care te incriminează, Mari…e vorba de aceea de…sărbătorile astea…Te incriminează..te incriminează…Eu pot să spun, le-am strâns acolo, pot să dau drumul, pot să nu dau drumul!”

Judecătorul Mateescu i-ar fi propus femeii un post remunerat cu 6.000 de lei pe lună funcționarei care „voia să facă sesizări”:

„Funcţionar: Bună! Mai stau de vorbă cu colegii, mai muncesc
Bogdan Mateescu: Vreau să vorbesc cu tine şi cu Raul pentru că am auzit că, nu ştiu, vrei să faci seizări.
Funcţionar: Ce mă, sesizări? Nuuu, discutăm.
Bogdan Mateescu: Eu te ajut dacă vrei să faci sesizări la Busuioc, la Curtea de Conturi.
Funcţionar: Nu.
Bogdan Mateescu: Nu? Deci sunt vrăjeli?
Funcţionar: Ce, tu te iei după lume? Lumea în Govora… tu nu ştii?
Bogdan Mateescu: Unde e golanul de bărbatu?
Funcţionar: Azi e liber. Umblă cu mama soacră.
Bogdan Mateescu: Ce studii ai tu?
Funcţionar: Ce studii am? Economice.
Bogdan Mateescu: De ce nu vii la Vâlcea? 6000 de lei.
Funcţionar: Unde mă?
Bogdan Mateescu: La Tribunal, transfer.
Funcţionar: Ce ai mă? 6000, pe bune?
Bogdan Mateescu: Până pe 4 aprilie. 5000 mii şi ceva.
Funcţionar: Păi dacă nu le mai urmăresc…uite, nu am ştiut!
Bogdan Mateescu: 5000 şi ceva.
Funcţionar: M-am mai gândit într-un timp dar… uite, nu am căutat!
Bogdan Mateescu: Poţi să te gândeşti şi săptămâna asta.
Funcţionar: Bine că-mi ziseşi.
Bogdan Mateescu: Îl sun pe Raul şi îi spun, da?
Funcţionar: Vorbiţi, da.
Bogdan Mateescu: Vrei să ştii despre ce este vorba acolo? Tu eşti doar pe internet, nu?
Funcţionar: Îhm…
Bogdan Mateescu: Ai contabilitatea, oricum suntem praf. Se face inventarul, avem sute milioane lipsă, sute milioane plus. Nu s-a făcut niciodată, de fapt, inventarul. Îi dau un exemplu, ştii? Toată lumea învaţă. Mai sunt două fete înscrise plus un om, mai e şi un consilier pe achiziţii.
Funcţionar: Îhm..hai că mă uit. Mulţumesc mult! Vorbim. Pa!

Mihai Mateescu este acuzat de procurori că, în calitate de primar, s-ar fi împroprietărit ilegal cu un teren aflat în centrul stațiunii Băile Govora. Mai exact, e vorba despre un teren de 240 de metri pătrați în parcul din centrul orașului, despre care procurorii susțin că a fost retrocedat și dezmembrat ilegal.

„Operațiunea de împroprietărire se realizează prin niște documente care poartă semnătura domnului Mateescu. În adeverința pe care o vedeți chiar acum pe ecran, primarul Mihai Mateescu îi certifică domnului civil, cum ar veni, Mateescu Mihai, cu domiciliu în Băile Govora (…) că terenul acesta de 240 de metri pătrați din parc este lipsit de conflicte. Adeverința trebuie să ajungă și la cadastru. Aici este procesul verbal pe care primarul Mihai Mateescu îl semnează pentru numitul Mateescu Mihai. Nu sunt litigii, nu sunt probleme la vreo instanță, nicio tulburare de posesie…„ mai relatează Antena3.

Mateescu a votat pentru excluderea lui Cristi Danileț din magistratură

Judecătorul Bogdan Mateescu a criticat în repetate rânduri activitatea Inspecției Judiciare și a CSM în perioada când consiliul era condus de Lia Savonea și a cerut, alături de alți membri ai Consiliului, demisia șefului IJ, Lucian Netejoru. Inspecția Judiciară demarase în respectiva perioadă numeroase controale la DNA și a cerut sancționarea mai multor procurori anticorupție, dar și a fostei șefe Laura Codruța Kovesi, informează Europa Liberă.

Deși a pornit de pe o platformă ”reformistă”, Bogdan Mateescu a ajuns să susțină inițiativele Liei Savonea. De exemplu, voturile lui Bogdan Mateescu în trei acțiuni disciplinare au înclinat balanța pentru excluderea judecătorului Cristi Danileț. Ulterior, Cristi Danileț a câștigat trei procese cu CSM și a revenit în magistratură. Între timp, Dănileț s-a pensionat.

Știri video

Comentarii
  • Deci Mateescu, in loc sa fie la puscarie pentru golaniile facute impreuna cu taica-su, face legea in Romania impreuna cu Savonea si ceilalti ticalosi din grupul lor…

  • Justiția din România a ajuns cârpa de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică.
    România nu este o democrație, ci o cleptocrație.

  • Uratul Frumosul

    Genul acesta de oameni ( Lia , Mateescu Vicol ) sunt foarte buni profesioniști !!! LEGEA este cea care le permite să facă ceea ce fac !!! Dacă legea nu le-ar permite , nu ar face ! Toate legile din România sunt date cu dedicație ! Dacă România ar avea legile din Singapore , acești oameni ar muri de foame !

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole