Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE: Dragoș Anastasiu a confirmat, într-o declarație la Digi24, că va fi nominalizat pentru postul de vicepremier. „Am fost consilier la domnul preşedinte Bolojan, am rămas o lună de zile, cum au rămas toţi consilierii, să facă tranziţia şi facem un pas către a face reformă în statul român şi oarecum vine firesc acest pas”, a afirmat Anastasiu, citat de News.ro.
El a fost întrebat ce înseamnă vicepremier pentru reformă şi dacă va fi un soi de DOGE din SUA.
„Cu siguranţă o să fie o ministructură, dar nu ne aşteptăm să fie acum ditamai ministerul sau o structură largă. Reformele le fac miniştrii, doar că sunt anumite chestiuni care se întretaie şi oricum miniştrii trebuie să fie ajutaţi, să avem relaţia cu mediul de afaceri, trebuie să avem relaţia cu societatea civilă. Domnul prim-ministru Bolojan s-a gândit că este nevoie de cineva care să fie concentrat pe lucrurile astea. Cu siguranţă va fi şi primul ministru concentrat pe aşa ceva, dar e nevoie de o echipă, de mai mulţi oameni care să ajute ca lucrurile să se pună cap la cap, să stabilim termene aşa cum o facem în privat. Cred că şi-a dorit să introducă stilul din business”, a declarat Anastasiu.
Știrea inițială: Guvernul condus de Ilie Bolojan va avea 5 vicepremieri: câte unul de la fiecare partid din coaliție, plus unul independent, pentru Reformă, numit de către premier, au declarat pentru G4Media surse politice.
Dragoș Anastasiu va fi vicepremier pentru Reformă fără portofoliu, numit de către premierul Ilie Bolojan, au precizat sursele G4Media.
De altfel, Dragoș Anastasiu a fost consilier onorific la Cotroceni în perioada în care Ilie Bolojan a fost președinte interimar al României.
Dragoș Anastasiu este un antreprenor în domeniul HoReCa și lider al alianței „O voce pentru Educație”.
Pai nu promiteau un stat mai suplu? 🙂
5 vicepremieri, fiecare cu tot aparatul din subordine (consilieri, secretare, soferi etc), inseamna mai multi fripturisti, nu mai putini!
Nu cred că în România post-decembristă a existat vreun guvern cu 5 vicepremierul. Te apuca groaza când vezi ce înțeleg unii prin tăierea risipei din banul public. Nu cred ca mai exista cineva care se îndoiește de criza financiara ce va lovi Romania. Majorați taxe pentru cei ce muncesc… RUSINE!!! Procent mai mare din mai puțin nu înseamnă întotdeauna mai mult, Domnu’ Aritmetică!
Păi n-ați zis că Bolojan face restructurări și taie posturi la guvern?
Văd că le-a înmulțit.
4 partide, 5 vici 😅 stat suplu dar cu bustul mare.
Decat patru politruci mai bine asa.
Nu ziceau că viceprim-miniștrii să fie 3 (TREI) și cu portofolii, pentru eficiență?
Cine dreaqu-i Anastasiu? Ce mare specialist este și la ce? A fost pus de Ciolacu ca să-l supravegheze pe Bolojan la președinție și acum nu mai putem scăpa de el?
Ce funcție îndeplinește ăsta pe bani publici în guvernul României, după ce a zis
“Sa scapam naibii de tampenia asta cu declaratia de avere pusa in public. Dom’le, dar ce va intereseaza pe dumneavoastra cate bijuterii am eu in casa? Pe dumneavoastra! Ce va intereseaza?” Și CCR a trecut imediat averile demnitarilor la secret.
Cine-i, mă, ăsta, atât de important de nu se poate face guvernul României fără el?
E specialist in.. turism. Eurolines plus alte investitii in unitativturistice.