G4Media.ro

SURSE Dăncilă i-a spus despre ”drogații” de la proteste și lui Juncker,…

SURSE Dăncilă i-a spus despre ”drogații” de la proteste și lui Juncker, la întâlnirea din aeroport

Premierul Viorica Dăncilă i-a spus președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, că există bănuieli că protestatarii de la mitingul din 10 august erau drogați, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Discuția a avut loc marți, 18 septembrie, pe Aeroportul Băneasa, la plecarea lui Juncker de la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări.

Dăncilă i-a spus același lucru și ieri eurodeputatei germane Ska Keller, co-președinta grupului verzilor din Parlamentul European. Grupul verzilor este cel care care a inițiat dezbaterea pe tema situației statului de drept din România. Citește aici interviul cu Ska Keller.

De altfel, imediat după violențele jandarmilor de la mitingul din 10 august, lideri PSD și vectori mediatici apropiați de ei au relatat in extenso mărturia sub anonimat a unui bărbat care pretindea că ar fi participat la întâlniri în care unii protestatari fumau marijuana. Nici până în acest moment nu a apărut vreo dovadă a acestor alegații.

Reamintim că Dăncilă s-a întâlnit cu Juncker la aeroport la plecarea acestuia din România, șeful Comisiei Europene nedorind să apară la sediul Executivului.

Foto: Viorica Dăncilă și Jean Claude Juncker la Aeroportul Băneasa

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Da, au fost drogati toti cei 100.000 de manifestanti, deshteapta lu’ peste, crezi ca occidentalii cred o vorba din prostiile pe care le debitezi?
    Ne-ati facut de kk, pe unde ma duc imi e rushine ca ma intreaba toti de ce avem noi prim ministru o asemenea caricatura. Asta ne-a facut de 100 de ori mai mult rau decit tiganii cersetori.

  2. Drogat e poporul care v-a votat. Mama voastra de nenorociti. Sunteti animale iesite din bezna istoriei comunistilor. Mintiti, furati, bateti copii, batrani si femei insarcinate numai pt a fi lasati sa mintiti si sa furati in continuare. Animale pur si simplu!

  3. Poate asa se va ajunge sa se legalizeze si marijuana via UE. N-ar fi rau.

  4. Eu intreb ce este mai rau pt. societatea Ro.: Oameni cinstiti si onesti care platesc TAXE SI IMOZITE dar sunt „drogati” -SAU- politicieni corupti agramati si incompententi. Daca alegi varianta a doua 🙂 cu siguranta nu meriti salvarea 🙂

  5. Fumătorii de marijuana sunt cei care au dat buzna la Springtime, în foame după hamburgeri. Acum are totul sens!

  6. E mult prea idioată Vasilica, să o ia cineva in seamă.

    • Eu cred ca ea nici nu intelege termenul de drogat ! Cineva i l-a soptit si acum ea-l repeta ca un papagal.

  7. Majoritatea faceboocistilor spălați pe creier de rezist și iubitori de părtari sunt drogangii, e un fapt binecunoscut!

    • s-o foooth pe mata de pzd-ist furacios! bah asistat/morjan fake du-te ba dreq pe luju sau cum pm se numeste site-ul vostru de kkt!

    • Partare am crezut ca tu te dai numai la fundulete păroase de masculi!

  8. Nu inteleg, adica asta l-a asteptat special pe Junker ca sa-i spuna chestia asta? Femeia asta e in toate mintile?

  9. Nu numai ca erau drogati, dar aveau si masini de scris automate!

  10. Drogata esti mata, cucoana.

    • Drogati sunt toti, psd-udmr-alde, ca prea traiesc într-o realitate paralela.
      In orice caz, fumeaza ceva urât, ca vad si stat paralel, universuri paralele. Numai prapadul pe care il fac nu il vad.

      Au gasit un martor care recunoaste marijuana, consumator bineinteles. Era la vanatoare de chistoace? Sau demonstra si el, pe acolo, ca drogatul?

  11. Oamenii astia: Juncker, prim ministrii,ministrii si toti care vin intr- o intalnire oficiala vin nepregatiti? Toti primesc de la consilieri pregatiti cateva file cu situatia reala dintr-o tara si ce trebuie sa stie despre interlocutor. Asa ca…

  12. Dar exista dovezi ca erau manifestanti drogati? Exista dovezi ca au fost droguri acolo,sau sunt numai fumigene aruncate. Prim ministra asta isi da seama ca fara dovezi certe ce spune ea nu o onoreaza. De fapt oricum toti o considera doar o marioneta a lui Dragnea. Dar ea oare chiar nu se priveste in oglinda?

  13. Ahhh, poate noi eram drogati de la gazele lacrimogene…

  14. Ce ma faceam daca nu era Vasilica? Nu as fi aflat niciodata ca ma droghez… Si nu as fi stiut ca se drogheaza nici sotia si copii mei, sora si cumnatul meu, varul si sotia mea, fostii mei colegi de liceu si facultate (si din prima si din a doua), multi dintre fostii mei colegi de la masterat, colegii de serviciu, ba chiar si cativa vecini. Daca varsta nu i-ar fi tinut in casa in acea zi de 10 August, as fi aflat de la vita….scuzati, de la doamna Prim-ministru, ca si parintii mei se drogheaza…. Nu stiam toate acestea, dar cu certitudine pot spune ca, oricare din cei susmentionati, are mai multa inteligenta, scoala, bun simt, credinta, dorinta de dreptate si dragoste de tara ca aceasta imbecila nesintita si borfasul muzerabil din spatele ei!

  15. Pai marijuana te face moale si calm adica opusul comportamentului violent. Se vede ca hoasca asta batrana nu stie despre ce vorbeste, liderii occidentali nu au cum sa creada asemenea aberatii retardate.