G4Media.ro

Surse: Clotilde Armand vrea să ceară iar Prefecturii să declare starea de…

sursa foto: Facebook

Surse: Clotilde Armand vrea să ceară iar Prefecturii să declare starea de alertă sanitară, invocând faptul că gunoaiele nu mai sunt strânse de 20 de zile. Primăria anunță un risc de tulburări sociale, cu manifestații cauzate de nemulțumire și panică

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, va convoca miercuri Comitetul pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 pentru a solicita Prefecturii Municipiului București declararea stării de alertă sanitară, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Armand a mai solicitat același lucru în iunie, dar Prefectul Alin Stoica (USR PLUS) a refuzat să aprobe cererea. Miza este înlocuirea Romprest cu un alt furnizor de servicii de salubritate, în timpul stării de alertă sanitară putând fi organizată rapid o nouă procedură de achiziție a unui furnizor.

Un raport al primăriei arată că deșeurile municipale din Sectorul 1 nu sunt colectate de peste 20 zile, ceea ce duce la apariția unor riscuri majore pentru cetățeni.

Decizia lui Armand vine pe fondul războiului cu firma Romprest. Primăria acuză compania că are tarife prea mari și vrea desfacerea contractului, Romprest refuză să ridice gunoiul dacă nu e plătită.

Primăria Sectorului 1 a pierdut chiar miercuri un proces privind suspendarea executării silite pe suma de 80 de milioane de lei către Romprest. Sentința este executorie, dar nu e definitivă și poate fi atacată de primărie.

Potrivit raportului de gestiune a deșeurilor din luna iunie 2020, cantitatea totală de deșeuri colectată din Sectorul 1 în luna respectivă a fost de 11,24 mii de tone, adică, în medie, 374 tone/zi. Primăria estimează în raportul din acest an că la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat cca. 2691 tone de deșeuri generate de populație, instituții publice și agenți economici.

Depozitarea necontrolată a unei astfel de cantități de deșeuri, în creștere continuă, reprezintă o criză cu riscuri multiple, arată primăria: Risc epidemiologic, Risc pentru mediu înconjurător, Risc de perturbare a fluxurilor de circulație, Risc de încetinire a activității unor agenți economici, Risc ambiental pentru desfășurarea evenimentelor culturale și sportive din Capitală, Risc de tulburări sociale, cu manifestații cauzate de nemulțumire și panică. (sursa foto: Facebook)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Acum că iar+ și-au ales șeful pe sector1 nu mai exista motiv de faultare. Zilele romprest sunt numărate nu vor mai găsi diamante in gunoaie

  2. Risc de prostie la juristii primariei

  3. Nu ridică gunoaiele să dea vina ăia din sextorul 1 pe Armand și astfel poată să treacă referendumul pesedisto-antenist.

    • Bosulica, vezi că ieri a fost respinsă în instanță contestația la executare, azi sau mâine Rompres va pune poprire pe conturile primăriei

    • Conspiratia gunoului, neamule! Norocul nostru ca Neg in loc de scrot a sesizat-o la timp.

  4. Mie mi s-a ridicat gunoiul menajer, adica ala la pubela. Gunoiul de la persoane juridice nici n-ar trebui ridicat fara contract 🙂 Nu e treaba romprest. Cosurile de gunoi stradale sunt eliberate de gunoi dupa cum tipa primarul, adica atunci cand tipa mai tare ele se golesc mai greu.In rest, ramane cum am stabilit: Clotilde Armand e un primar slab!

    • Jeane, cine este/a fost, în opinia ta, un primar bun?

      Spune.l-mi unul din București, orice sector, de la ultimele 2 alegeri încoace.

      Ia zi, Negoiță? Firea? Piedone? Oprescu?

      Să știm și noi cu ce compari..

    • Un primar bun e ala care fura dar care ne da si noua ceva. Nu doar comunicare si PR adica :))

    • Negoiță? Firea? Piedone? Oprescu? Niste primari slabi sau slăbuți. Era loc de mai mult.clotilde? Execrabila

    • Jean!Dar de ce să nu-ți dorești un primar care să nu fure deloc?

    • Lena, după 31 de ani de furturi, mai ai impresia că cei care ajung primari sunt oameni cinstiți? Ia spune-mi, de ce s-a luptat doamna Clotilde să ajungă primar? Ca să facă bine cetățenilor, clar nu, gunoaiele și șobolanii din Sectorul 1 pot confirma acest lucru.

  5. Mafia este complexă și pretutindeni în această țară: mafia gunoaielor, mafia deșeurilor, mafia pădurilor, mafia, mafia, mafia etc., numai și numai interese și grupări mafiote, al căror scop principal este căpușarea statului și a cetățenilor de resurse. Mafia gunoaielor este la putere și în strânsă cârdășie cu sistemul public și cu mai marii acestuia. Este incredibil cum toate aceste contracte de salubrizare sunt semnate numai în detrimentul cetățeanului, în folosul firmei contractante și, evident, a celor ce atribuie contractul. Toate clauzele din aceste contracte, deși un contract este un act bilateral, vizează doar interesele acestor grupări mafiote, iar în cazul în care te iei de ele și le ceri socoteală, nu mai prestează serviciul și se dau victime. Firmele de salubrizare sunt grupuri infracționale organizate, nu sunt interesate de cetățeanul de rând și de interesul public, ci numai cum să tragă pielea de pe stat și să-i sugă toate resursele. Dumnezeule Mare, cum naiba să coste un sfert din bugetul local numai serviciile de salubrizare! Mi se pare de domeniul penalului și demn de intervenția justiției. Aici chiar nu mai e vorba din ce partid sau nu face parte primarul ori mai știu eu cine… Este o bătaie de joc colosală. Toți cei care au semnat și perpetuat un contract atât de păgubos pentru comunitate ar trebui să răspundă penal și să înfunde pușcăria. Este inacceptabil așa ceva… Șantajul exercitat de aceste așa-zise firme este de o obrăznicie maximă. Vor ajunge să solicite, în curând, tot bugetul local pentru a mai presta serviciile, altfel vor amenința că nu mai prestează, iar atunci, în cârdășie cu hoții din politică, evident, în schimbul unui procent baban, vor fi atribuite toate resursele din bugetele locale numai pentru acest serviciu, pretextând că n-au ce face? Vai și amar de această țară și de hienele ce o devorează!

  6. Fraticilor, hotarati-va: este sau nu este grava situatia cu gunoaiele?
    Daca nu este, de ce plm isterizati populatia cu „gunoaie, sobolani”?
    Iar daca este, de ce plm prefectul lu’ peshte nu declara odata starea de alerta?
    Oamenii astia „noi” sunt buni sa-i culegi de pe strada si sa-i numesti prefecti, sefi la garda de mediu si alte sinecuri. Dar cand e vorba sa apere interesul cetatenilor se karka pe ei de frica, nu cumva sa-i schimbe cine i-a numit. Cu nenorociti din astia lasi, prosti si lacomi nu ajungem departe
    Stim cu totii ca Penaleul si cu Pesedeul apara firma de gunoaie. Este stapanul lor.
    Dar de ce plm un prefect de la PLUS nu isi face datoria si favorizeaza infractorii, zau daca inteleg. Si de ce plm seful garzii de mediu nu actioneaza. Sau poate sunt cu totii din acelasi aluat?

  7. Ați câștigat !Ați ales gunoi aveți gunoi bonus șobolani.

    • Kinki, din păcate Justiția Independentă a ales să pună un GUNOI în funcția de primar la Sectorul 1, nu cetățenii.

    • Primarul a fost ales de cetateni, la fel ca in 2016, dar de data asta nu ati mai putut voi fura cat au votat oamenii. Gunoaie sunt pesedistii in frunte cu Diamante si cu Ciolanul, da-v-as cu el in cap de lepadaturi!
      Sectorul 1 si tara intreaga colcaie de sobolani… rosii!
      Eugene taica, mai baga in tine un polonic de maro d’ala bun de la romprest.

  8. Erau 2 pompieri piromani prin Neamt care puneau foc la case pentru a-l stinge ei cu autospeciala care au fost arestati. Daca inscenezi un accident pentru a lua asigurarea esti arestat. Dar daca nu platesti firma de ridicare a gunoiului pentru a declara starea de urgenta nu este normal sa fii arestat? Dar cum „justitia independenta” este „la noi” situatia treneaza. Bravo usr!

  9. „Risc de tulburari sociale”. Clatitei ii e frica ca vor veni cetatenii din sectorul 1 cu furci si topoare s-o scoata de par din primarie. Pai nu e cazul, contractul a fost reziliat deja in alea 24 de ore si mai mult, nu exista. Ce toanta 😂