Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O fotografie de familie realizată la Washington la un eveniment numit ”Ukraine Compact” după Consiliul NATO – Ucraina îl arată pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, chiar în spatele protagoniștilor momentului, președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski. Din fotografiile oficiale realizate atât de Agenția France Presse, cât și de EPA lipsește președintele Klaus Iohannis.
De remarcat că restul oficialilor din fotografie sunt șefii de stat sau de guvern din statele membre NATO. Nicolae Ciucă e singurul care nu are această calitate dintre toți cei din fotografie.
Nu e clar în acest moment cum a ajuns șeful PNL pe scenă alături de ceilalți șefi de stat și de guvern din NATO, dat fiind că România a fost reprezentată la Consiliul NATO – Ucraina de șeful statului, președintele Klaus Iohannis.
Reamintim că președintele Iohannis l-a avut alături de el la deplasarea din Washington pe Nicolae Ciucă, împreună cu delegația oficială obișnuită la astfel de evenimente – ministrul de Externe Luminița Odobescu, ministrul Apărării Angel Tîlvăr, consilierii prezidențiale și ambasadorii la NATO și la Washington.
Nicolae Ciucă a apărut în majoritatea fotografiilor de la NATO în tandem alături de Klaus Iohannis.
Ciucă și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din partea PNL, dar o decizie finală va fi luată de liberali la congresul organizat cel mai probabil în septembrie.
Prost să fi,noroc să ai,ăsta e Ciucă al nostru.
norocul lui e ca si iohannis e prost
Pentru că nu a fost agreat ca șef al NATO, tipul ăla supărăcios care arunca cu parpalacul pe capota mașinii, nu a vrut să participe la summit.