G4Media.ro

Summit crucial la Berlin pentru țările din Balcani. UE a anunțat un…

Sursa foto: Wikipedia

Summit crucial la Berlin pentru țările din Balcani. UE a anunțat un sprijin de un miliard de euro în sectorul energetic / E așteptată semnarea unui acord care va permite circulația doar cu buletinul în șase țări

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi la Summitul Balcanilor de Vest desfășurat la Berlin că UE va furniza celor șase state balcanice un pachet substanțial de sprijin în domeniul energiei, în valoare de 1 miliard de euro sub formă de granturi UE, pentru a ajuta Balcanii de Vest să facă față consecințelor imediate ale crizei energetice și să își consolideze rezistența pe termen scurt și mediu, potrivit unui comunicat de presă.

Cele șase state vizate sunt Muntenegru, Serbia, Macedonia de Nord, Albania, Bosnia și Herzegovina și Kosovo (stat nerecunoscut de România).

La summitul de la Berlin, organizat de Germania, e de așteptat ca liderii celor șase state balcanice să semneze trei acorduri privind piața regională comună care facilitează libertatea de circulație și de ocupare a forței de muncă în întreaga regiune, potrivit Reuters.

Acordurile se referă la călătoriile cu buletinul de identitate în cadrul regiunii, la recunoașterea calificărilor academice și la recunoașterea calificărilor pentru anumite profesii.

Aflat la cea de-a noua ediție, summitul de la Berlin, găzduit de cancelarul Scholz, a reunit șefi de stat sau de guvern din Balcanii de Vest și omologii lor din nouă state membre ale UE și din Regatul Unit pentru a avansa în ceea ce privește cooperarea regională și agenda de integrare europeană. Summitul face parte din Procesul de la Berlin, o inițiativă a mai multor state membre ale UE, sub conducerea Germaniei, de a se angaja cu cei șase parteneri din Balcanii de Vest și de a promova cooperarea regională și perspectiva europeană a regiunii.

Dina cest format de negociere fac parte Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Polonia, Slovenia și Regatul Unit.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...