Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul suedez a anunţat luni că urmează să prezinte un proiect de lege vizând reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 13 ani pentru infracţiuni grave, deschizând calea pentru pedepse cu închisoarea în anumite cazuri, relatează AFP preluată de Agerpres.
Mai multe autorităţi, în special poliţia, responsabili din penitenciare şi procurori se opun acestui proiect.
Nu este vorba de o „scădere în general a vârstei răspunderii penale”, a asigurat ministrul justiţiei Gunnar Strommer într-o conferinţă de presă.
„Este vorba de reducerea acesteia pentru cele mai grave crime, cum ar fi omuciderile, tentativele de omor, atacurile cu explozibil cu circumstanţe agravante, infracţiunile legate de arme şi violurile, toate cu circumstanţe agravante”, a explicat Strommer.
Suedia luptă de peste zece ani pentru a stăvili recrudescenţa violenţei legate de criminalitatea organizată, în principal din cauza reglărilor de conturi între bande rivale şi a luptei pentru controlul pieţei drogurilor.
Reţelele recrutează un număr tot mai mare de minori sub 15 ani pentru a comite atentate cu explozibil şi cu arme de foc, pentru că aceştia nu riscă pedeapsa cu închisoarea dacă sunt arestaţi.
O anchetă comandată de guvern în ianuarie 2025 a propus reducerea vârstei răspunderii penale la 14 ani. Dar în septembrie guvernul şi-a anunţat intenţia de a reduce regimul răspunderii penale la 13 ani şi a trimis proiectul de lege către 126 de autorităţi şi organizaţii să-şi poată expune părerea.
Majoritatea celor chestionaţi au criticat propunerea sau i s-au opus categoric. Poliţia, de exemplu, a considerat că reducerea vârstei riscă să ducă la „implicarea unor copii mult mai mici decât în prezent în reţelele criminale”.
Alţii au subliniat că sistemul penitenciar nu este echipat pentru a găzdui astfel de tineri infractori şi că aceasta riscă să aducă atingere drepturilor copilului.
„Suntem într-o situaţie de urgenţă. Măsurile pe care le luăm trebuie să reflecte gravitatea situaţiei”, a argumentat ministrul justiţiei luni.
Această schimbare va fi introdusă cu titlu temporar, pentru o durată limitată de cinci ani într-o primă etapă, a spus el.
Proiectul de lege va fi trimis mai întâi Consiliului legislativ suedez, care examinează proiectele de lege pe care guvernul intenţionează să le introducă. Strommer speră ca noua legea să intre în vigoare în această vară.