Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Suedia a eliberat licenţe pentru uciderea a 20% din populaţia sa de urşi bruni în cadrul vânătorii anuale din ţară, care începe miercuri, în ciuda îngrijorărilor ecologiştilor, potrivit The Guardian, citat de News.ro.
Oficialii au acordat autorizaţii pentru sacrificarea a puţin sub 500 de urşi bruni de către vânători. Conform cifrelor oficiale, această cifră echivalează cu aproximativ 20 % din populaţia totală şi ar reduce numărul de urşi din Suedia la aproximativ 2000 – o scădere de aproape 40 % din 2008.
Numărul mare de licenţe eliberate a alarmat ecologiştii, care spun că populaţiile de prădători mari din Europa s-ar putea prăbuşi în unele ţări fără o protecţie adecvată. „Este o vânătoare pură de trofee”, a declarat Magnus Orrebrant, preşedintele Asociaţiei suedeze a carnivorelor. „Gestionarea faunei sălbatice în Suedia constă în uciderea animalelor în loc să le conservăm cât mai bine posibil”.
Urşii bruni au fost vânaţi aproape până la dispariţie în Suedia în anii 1920, dar, datorită unei gestionări atente, populaţia s-a refăcut până la un vârf de aproximativ 3.300 în 2008. Cu toate acestea, în ultimii cinci ani, un număr tot mai mare de urşi au fost vânaţi, ajungându-se la un record de 722 de exemplare ucise anul trecut.
În acest an, au fost eliberate licenţe pentru împuşcarea a 486 de urşi, iar un număr nedeterminat de urşi ar putea fi împuşcaţi acolo unde se consideră că aceştia reprezintă o ameninţare pentru animalele de fermă.
În noiembrie 2022, o nouă lege a conferit asociaţiilor locale de vânătoare mai multă putere pentru a supraveghea gestionarea prădătorilor mari, inclusiv a urşilor. În ultimii ani, sute de lupi şi de râşi au fost, de asemenea, sacrificaţi, alimentând îngrijorarea ecologiştilor.
Vânătoare pentru trofee, la fel ca în România.
Doar ca în România se omoara ursii fără să se știe procentul, sau câți au mai rămas, pentru ca autoritățile refuză să-i numere.
Înapoiati. Pun omul mai presus de animale.
Ministerul Mediului îi numără foc cu foc. E simplu!
La noi chiar i-au numărat (=ghicit) pe toți și oficioșii au și decis, pe baza unor cazuri individuale, că sunt și agresivi, că atacă turiști, ciobani, ferme și gospodării. Case closed. Începe curând, să se mai răcorească, activitatea îndrăgită de toți psihopații planetei.