
Suedia, Norvegia şi Danemarca contribuie cu 421 de milioane euro la proiectul NATO de furnizare de arme americane Ucrainei
Suedia, Norvegia şi Danemarca vor contribui împreună cu aproximativ 5 miliarde de coroane norvegiene (421 de milioane de euro) la o iniţiativă condusă de NATO pentru livrarea de arme americane Ucrainei, a anunţat marţi guvernul de la Oslo într-o declaraţie, informează agenţia de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Preşedintele american Donald Trump a declarat în luna iulie că Statele Unite vor livra Ucrainei arme plătite de aliaţii europeni, dar nu a indicat modul în care acest lucru va fi realizat.
Suedia a precizat că partea sa de contribuţie, ce include rachete Patriot şi alte echipamente de apărare aeriană, precum şi muniţii antitanc, se va ridica la valoarea de 238,17 milioane de euro.
”Continuarea livrărilor acestui tip de materiale de apărare americane, pe care Europa nu le poate furniza în cantitate suficientă, este decisivă pentru capacitatea de apărare a Ucrainei”, a declarat marţi vicepremierul suedez Ebba Busch în faţa presei.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică le este recunoscătoare celor trei ţări nordice pentru acţiunea rapidă de a finanţa pachetul de sprijin militar pentru Kiev.
NATO a menţionat că va coordona iniţiativa Lista de cerinţe prioritare pentru Ucraina (PURL), care este finanţată de ţările europene din NATO şi Canada şi va fi împărţită în pachete în valoare de 500 de milioane de dolari (433 de milioane de euro).
Olanda a devenit luni prima ţară care îşi anunţă participarea, cu 500 de milioane de euro.
Potrivit site-ului guvernului suedez, Stockholm-ul a donat 92,8 miliarde coroane suedeze (8,306 miliarde de euro) Ucrainei până în martie acest an.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.