Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un responsabil american a declarat, joi, sub rezerva anonimatului, că secretarul american al Apărării Mark Esper intenţionează să trimită între 5.000 şi 7.000 de soldaţi suplimentari în Orientul Mijlociu pentru a contracara Iranul, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.
Acest oficial nu a precizat unde ar putea fi desfăşurate aceste forţe şi nici când, dar a indicat că trimiterea lor ar fi în represalii la atacurile asupra unor interese americane de către grupuri care au legături cu Iranul în ultimele luni.
Audiat în Congres, subsecretarul apărării, John Rood, a indicat că Statele Unite ”urmăresc cu îngrijorare comportamentul Iranului”.”Continuăm să observăm nivelul ameninţării şi avem capacitatea de a ne adapta rapid prezenţa”, a spus el.
Dar John Rood a negat informaţiile difuzate de Wall Street Journal despre o posibilă desfăşurare a 14.000 de soldaţi suplimentari în regiune, ceea ce ar dubla numărul de trupe trimise deja de armata americană în Orientul Mijlociu din primăvară.
Această cifră a fost respinsă şi de Alyssa Farah, o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.
Articolul continuă mai jos
De la venirea republicanului Donald Trump la Casa Albă în 2017, tensiunile dintre Statele Unite şi Iran au crescut constant, iar Washingtonul a impus sancţiuni economice grele Teheranului, care se confruntă în prezent cu proteste masive.
sursa foto: Ambasada SUA la București