Home » Articole » SUA: Departamentul de Justiţie evaluează reacţia forţelor de ordine în privința atacului armat de la şcoala din Uvalde, Texas

SUA: Departamentul de Justiţie evaluează reacţia forţelor de ordine în privința atacului armat de la şcoala din Uvalde, Texas

SUA: Departamentul de Justiţie evaluează reacţia forţelor de ordine în privința atacului armat de la şcoala din Uvalde, Texas
sursa foto : captura youtube
Ascultă articolul

Departamentul de Justiţie din SUA a anunţat duminică o analiză asupra reacţiei forţelor de ordine la atacul armat dintr-o şcoală din Uvalde, în Texas, în urma căruia au murit 19 copii şi doi profesori, în contextul furiei tot mai mari în legătură cu faptul că poliţia nu a intervenit rapid pentru a-l împiedica pe atacator, relatează Agerpres, conform Reuters.

- articolul continuă mai jos -

Forţele de ordine din Uvalde i-au permis atacatorului să rămână într-o clasă din Şcoala Elementară Robb timp de aproape o oră în timp ce poliţiştii aşteptau pe culoar, iar copii din interior sunau panicaţi la numărul de urgenţă pentru ajutor.

Autorităţile locale şi ale statului Texas au anunţat că desfăşoară propria anchetă.

Anthony Coley, un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie, a spus că analiza reacţiei forţelor de ordine la atac a fost declanşată la solicitarea primarului din Uvalde.

„Scopul evaluării noastre este de a oferi o dare de seamă independentă asupra acţiunilor şi reacţiilor forţelor de ordine în acea zi şi de a identifica lecţiile care pot fi învăţate şi bunele practici pentru a ajuta serviciile de urgenţă să se pregătească şi să răspundă la atacuri armate”, a declarat Coley.

„Departamentul de Justiţie va publica un raport cu descoperirile sale la finalizarea evaluării”, a adăugat el.

Sursa foto: captura video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole