Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un studiu australian, publicat în revista Science Immunology, arată că persoanele infectate cu Covid-19 au o memorie imună care îi protejează timp de cel puțin 8 luni de o nouă infecție.
Noile cercetări și rezultatele care derivă din acestea sunt importante, deoarece întăresc probabilitatea ca vaccinurile împotriva virusului Sars-Cov-2, care vor ajunge în curând în Europa să funcționeze pentru perioade lungi de timp.
Studiul demonstrează că anumite celule din sistemul imunitar, numite celule de memorie B, își „amintesc” infecția cu virusul și la re-expunere, declanșează un răspuns imun protector prin producerea rapidă de anticorpi.
Cercetătorii au recrutat 25 de pacienți cu COVID-19 și au prelevat 36 de probe de sânge începând cu 4 zile după infectare şi ajungând până la 242 de zile. La fel cum s-a observat și în alte studii, analizând răspunsul anticorpilor, oamenii de ştiinţă au descoperit că anticorpii împotriva virusului au început să scadă după 20 de zile de infecție.
Cu toate acestea, s-a constatat că toți pacienții au continuat să aibă celule B cu memorie care „au recunoscut” una dintre cele două componente proteice ale virusului SARS-CoV-2.
Aceste celule B de memorie specifice virusului au fost prezente în mod stabil timp de până la opt luni după infecție.
Sursa: Rainews / Traducerea Cătălina Păunel (Rador)
Și cum rămâne cu aia care s-au îmbolnăvit a doua oara?
Probleme cu cache-ul.
@Covidel: Buna asta :)))))
minciuni
Citisem pe Portalmed despre un studiu efectuat pe rezidenții din stațiunea austriacă de schi Ischgl, locul celui mai grav focar de coronavirus din Austria, și s-a constatat că la cel puțin opt luni de la contractarea virusului, majoritatea locuitorilor și-au păstrat imunitatea. Aici găsiți întreg articolul: https://portalmed.ro/stiri-medicale/studiu-imunitatea-naturala-dupa-covid-19-se-mentine-cel-putin-8-luni-de-la-infectare/