Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat marţi că indiciile disponibile până acum arată că drona care s-a prăbuşit la Zagreb joia trecută era neînarmată şi nu a fost un atac armat, potrivit Agerpres, care citează Agenția Hina.
Întrebat despre incident, Stoltenberg a precizat, într-o conferinţă de presă, că informaţiile preliminare disponibile indică până acum că nu a fost un atac intenţionat, dar că astfel de cazuri sunt de asemenea periculoase, aşa că NATO şi-a sporit supravegherea.
„Croaţia, Ungaria şi România trebuie să facă schimb de informaţii despre acest incident şi să coopereze mai strâns”, a spus Stoltenberg.
Un vehicul aerian fără pilot de fabricaţie sovietică s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială a capitalei croate, joia trecută, la scurt timp după ora 23.00, după ce a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei din Ungaria şi în Ungaria din România.
Stoltenberg a reamintit că a discutat incidentul cu prim-ministrul croat Andrej Plenkovic duminică.
Secretarul general al Alianţei nord-atlantice a mai spus că ancheta este încă în desfăşurare şi faptele sunt în curs de stabilire, dar indiciile de până acum arată că drona nu purta nicio bombă, nici exploziv, era doar o dronă de recunoaştere.
Drona a rămas fără combustibil şi s-a prăbuşit la Zagreb, a adăugat el.
Stoltenberg a mai declarat că Croaţia, Ungaria şi România trebuie să facă schimb de informaţii despre acest incident şi să coopereze mai strâns.
Sursa foto: NATO.int
Hahahah
Pai pe la noi trec avioanele cu droguri linistite fara numar ce sa stim de o erina
Ciuca se concentreaza pe marirea pensiilor speciale si cam atat
Da ne scuzati , era noapte si noi dormeam si am auzit ceva vajjjjjj si cand am deschis ochiii nu am vazut nimic deci pe la noi nu a fost nimic .
Sa colaboram cu Viktor Orban cand i-o da voie Putin sa colaboreze. Croatia e tot cam d-acolo…Pana atunci, ne bazam pe „profesionalismul” romanesc. :))
Eu cred că se încearcă vigilenta si viteza de reacție stărilor europene deci ATENTE MARITA .