Home » Analize » Stoltenberg: Dacă Finlanda şi Suedia solicită aderarea la NATO, ele vor fi binevenite / „Mă aştept ca cei 30 de aliaţi să îi primească cu bucurie”

Stoltenberg: Dacă Finlanda şi Suedia solicită aderarea la NATO, ele vor fi binevenite / „Mă aştept ca cei 30 de aliaţi să îi primească cu bucurie”

Stoltenberg: Dacă Finlanda şi Suedia solicită aderarea la NATO, ele vor fi binevenite / „Mă aştept ca cei 30 de aliaţi să îi primească cu bucurie”
Sursa foto: NATO.int
Ascultă articolul

Finlanda şi Suedia ar fi binevenite în NATO dacă ele ar decide să adere la organizaţie, dar orice astfel de decizie depinde de cele două ţări, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează Reuters, citată de Agerpres.

”Lor le revine decizia, dar dacă vor solicita (să adere), atunci mă aştept ca cei 30 de aliaţi să îi primească cu bucurie”, a spus Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă organizată în ajunul unei reuniuni a miniştrilor de externe din ţările Alianţei.

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că NATO va găsi probabil modalităţi ”de a răspunde îngrijorărilor pe care ele le-ar putea avea în legătură cu această perioadă provizorie între depunerea cererii şi producerea ratificării (de către aliaţi)”. Stoltenberg s-a referit astfel la posibila retaliere din partea Rusiei înainte ca cele două state să intre sub protecţia deplină a NATO.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.

Finlanda are o frontieră terestră cu Rusia cu o lungime de 1.340 de kilometri.

Sursa foto: NATO.int

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole